De curând, imaginile video prin care papa Francisc s-a adresat charismaticilor au devenit virale, generând multe dezbateri și analize. Ceea ce părea iniţial să fie un schimb de replici pline de curtoazie între liderul catolic și cei charismatici se demonstrează a face parte dintr-o strategie.

Ceea ce părea de necrezut, s-a realizat. Francisc și câţiva teleevangheliști evanghelici, printre care și Kenneth Copeland, s-au întâlnit la Vatican, pentru a continua ceea ce au început.

Și nu doar că s-au întâlnit, ci au și bătut palma. La propriu. Conform RNS, gestul a venit în timpul unei întâlniri de trei ore între Suveranul Pontif și o delegaţie condusă de teleevangheliștii texani Kenneth Copeland (gazdă a programului Believer’s Voice of Victory) și James Robison (gazdă a programului Life Today).

Din delegaţie au mai făcut parte și lideri evanghelici. Cel mai proeminent dintre ei este dr. Geoff Tunnicliffe, nimeni altcineva decât secretarul general al Alianţei Evanghelice Mondiale (World Evangelical Alliance ). Evenimentul a avut loc la doar câteva săptămâni după ce Suveranul Pontif s-a întâlnit cu un alt cunoscut lider religios american, Joel Osteen (de asemenea, un militant pentru unitatea creștinilor)

Robison a spus că a fost atât de mișcat de mesajul Papei Francisc, încât i-a cerut traducătorului să îi explice că doresc să bată palma. Să facă ceea ce în tradiţia americană s-ar numi un „high five”. Ceea ce s-a și întâmplat. Papa a ridicat mâna dreaptă și cei doi lideri religioși și-au lovit palmele.

Pe site-ul personal, Robison justifică motivaţia acestui gest care la prima vedere pare să fie o exprimare de entuziasm adolescentin. Teleevanghelistul american i-a relatat papei că mulţi protestanţi nu au avut niciodată o relaţie personală cu Christos. Însă, în egală măsură, sunt și mulţi catolici care se află într-o situaţie similară, iar acesta este un fapt pe care Francisc nu l-a negat.

Mai mult decât atât, a afirmat că vrea ca toată lumea să aibă o întâlnire personală cu Christos și și să devină martori îndrăzneţi ai Evangheliei, fiindcă nu religia este calea spre cer, ci Iisus. Afirmaţiile Suveranului Pontif nu sunt ușor de asimilat, pentru că par să anuleze toată discordia teologică care a generat reforma religioasă iniţiată de Luther.

În aceste condiţii, gestul pe care l-a solicitat Robison are implicaţii profunde, fiindcă el vine în urma acestor declaraţii ale lui Francisc care erau cândva inimaginabile pentru un protestant. Fapt demonstrat și de pastorul american care nu a putut să nu își exprime entuziasmul: „Ca un evanghelist, vreau să știi că pentru ce ai spus meriţi un «high five».”

O întâlnire deloc întâmplătoare

Această vizită a fost rezultatul unei strategii gândite direct de către Suveranul Pontif și care până acum pare să dea roade. În ultimul timp, au avut loc mai multe evenimente care luate separat nu transmit foarte multe date. Așezate împreună sugerează anumite conexiuni care nu sunt deloc rezultatul unei întâmplări.

Mesajul papal transmis charismaticilor cu telefonul mobil se circumscrie, de fapt, unei operaţiuni mai ample cu un final bine conturat. Din aceasta fac parte atât vizita lui Osteen, cât și prezenţa papei la congresul charismaticilor catolici ce a avut loc la Roma. Vizita a 15 lideri protestanţi la Vatican, precum și recenta prezenţă la Vatican a teleevangheliștilor fac parte din aceeași ecuaţie.

Toate sunt elemente inedite, pe care spaţiul religios nu le-a mai cunoscut înainte. Pot fi încă multe necunoscute, dar nu și faptul că Francisc are ca obiectiv o apropiere de spaţiul charismatic. Este deja o certitudine pe care Francisc o exprimă deschis. Persoana de legătură este Anthony Palmer, episcop și lider ecumenic din partea Comuniunii Bisericilor Anglicane Episcopale.

Palmer este el însuși un charismatic, „prieten de multă vreme” cu papa, așa după cum chiar acesta îl descria. De altfel, chiar Palmer a fost cel care a intermediat și această vizită, după cum tot el a fost cel care a transmis mesajul video liderilor charismatici.

Pe site-ul personal, Robison precizează că iniţiativa apropierii de liderii protestanţi în general, dar mai ales de cei charismatici, în special, i-a aparţinut Suveranului Pontif. Palmer a fost însărcinat cu rolul unei intermedieri care să faciliteze apropierea catolicilor și protestanţilor în spiritul unităţii solicitate de Iisus Christos.

Papa a dorit să cunoască personal lideri protestanţi și evanghelici. Dorinţa i s-a îndeplinit, găsind o deschidere în mediul evanghelic pe care, foarte probabil, nu a anticipat-o nici el. Un bun exemplu în această privinţă este descrierea extrem de elogioasă pe care o face pastorul  Bruno Ierullo,  în Revival Magazine. După ce își afirmă convingerea că vizita la Vatican a fost „un eveniment istoric care în mod sigur a fost dirijat de Dumnezeu”, pastorul charismatic simte nevoia să îi acuze pe cei care nu par să înţeleagă încă raţiunile unei apropieri de Vatican: „Am observat că noi avem tendinţe spre instituţionalizare şi spre legalism. Dacă aceasta miroase a «religie» eu nu o vreau. Îl vreau pe Dumnezeu şi o relaţie cu el, nu o formă de religie. Am ascultat pentru prima dată acest tip de limbaj, din gura papei Francisc. Putem să fim pe aceeaşi lungime de undă cu fraţii noştri catolici şi ortodocşi, mai mult decât suntem noi conştienţi.”

Poate că pastorul are dreptate, însă este destul de ciudată graba de a eticheta ca legalism faptul că  invitaţiile Vaticanului sunt evaluate din altă perspectivă. Acest gen de atitudine nu face decât să adauge noi piese la un puzzle care începe să prindă tot mai mult contur.

De ce sunt charismaticii ţinta?

În primul rând, fiindcă aceștia constituie un număr deloc de neglijat. Penticostalii, ca principal curent charismatic, dar și charismaticii catolici sau cei atașaţi de alte confesiuni creștine însumează nu mai puţin de 584 milioane de persoane la nivel mondial, adică aproximativ 9% din populaţia lumii și unul din patru creștini din întreaga lume, conform Pew Research Center.

Penticostalismul este de fapt principala provocare pentru catolici în momentul de faţă. Mai ales în America Latină. Iar fostul cardinal Bergoglio știe cel mai bine acest lucru. Rata de creștere a fenomenului charismatic a atins cote fără precedent.

„Părerea mea este că Francisc știe că această comunitate nu poate fi ignorată”, a declarat Granberg-Michaelson, un veteran al grupurilor de dialog dintre catolici și protestanţi. „Desigur, Francisc ar dori să îi încurajeze pe charismaticii catolici să se simtă ca acasă în catolicism, dar și să își asume rolul de a construi relaţii ecumenice cu comunitatea penticostală. Acesta este motivul pentru care ceea ce face el este atât de creativ din perspectivă ecumenică, și are și sens”, este observaţia teologului.

Charismaticii catolici par să fie cel mai ușor de așezat la masa discuţiilor împreună cu penticostalii, fiindcă au și cele mai multe lucruri în comun cu ei. Accentul pe revărsarea Duhului Sfânt și vindecările miraculoase sunt doar două dintre elementele fundamentale ce constituie liantul dintre aceștia. În plus, charismaticii catolici au împrumutat aceste aspecte chiar de la penticostali. Aceasta face ca diferenţele să fie aproape nesemnificative pe lângă similarităţile care abundă.

Nu în ultimul rând, chiar papa a arătat că este dispus ca să depășească anumite obstacole care, la un anumit timp, păreau insurmontabile. A recunoscut că a existat un moment în care a privit cu scepticism spre manifestările charismatice.

„În primii ani ai Reînnoirii Charismatice în Buenos Aires, nu-i iubeam pe aceşti charismatici şi spuneam despre ei că se aseamănă cu o şcoală de samba. Şi nu eram de acord nici cu maniera lor de a se ruga şi alte atâtea lucruri pe care le făceau în biserică. Apoi am început să-i cunosc şi să înţeleg cât bine fac aceştia la reînnoirea bisericii”, a spus papa citat de The National Catholic Reporter.

În aceeași tendinţă se poate înscrie și vizita de acum a lui Kenneth Copeland. Acesta este considerat printre cei mai bogaţi și controversaţi evanghelici americani. Mesajul pe care papa i l-a adresat acestuia și vizita de acum sunt discutabile, dacă nu chiar ciudate, în condiţiile în care Suveranul Pontif a arătat de nenumărate ori că și-a concentrat atenţia asupra celor săraci.

Nu puţine au fost mesajele îndreptate împotriva bogăţiei și a capitalismului necontrolat. În plus, stilul de viaţă pe care l-a solicitat propriului său cler este într-un contrast puternic cu extravaganţa pe care și-o permit mulţi dintre promotorii „evangheliei prosperităţii”, așa cum este Copeland sau chiar Osteen. Ambii au fost criticaţi deseori pentru teologia „sănătăţii și a bunăstării”, o teologie radicală care constă în convingerea că credinţa poate spori averea personală.

Și atunci, cum ar putea fi explicată această întâlnire în care valorile exprimate de către Francisc par să fie negate? „Evanghelia prosperităţii pare să fie fundamental opusă mesajului pe care Francisc l-a enunţat. Totuși el a arătat că este dispus să se întâlnească cu oricine”, a declarat Michael Peppard, profesor de teologie la Universitatea Fordham.

De fapt, evenimente de acest gen pot reflecta o schimbare în strategiile Vaticanului. Predecesorul său, papa Benedict al XVI-lea, a deplâns în mod regulat declinul creștinismului în Germania natală și în Europa. În schimb, Francisc provine dintr-o regiune în care competiţia cu penticostalismul este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Biserica Catolică, a spus mai departe Peppard.

Sărbătoare în tabăra evanghelică

Intenţiile liderului catolic sunt evidente. Și de fapt Biserica Catolică nu și-a mascat niciodată dorinţa de realizare a unităţii tuturor creștinilor. Au mai încercat și alţi papi același lucru. De data aceasta, fenomenul pare să fi ajuns la un nivel fără precedent. Iar cel mai bun argument în această privinţă este reacţia liderilor evanghelici.

Copeland s-a abţinut de la comentarii după această vizită, însă nici nu mai era necesar să le facă. Își exprimase deja profunda satisfacţie după ce a primit mesajul video din partea pontifului roman. În schimb, într-o expunere destul de lungă pe site-ul propriu, Robison nu și-a ascuns deloc entuziasmul: „Această întâlnire a fost un miracol. Este un lucru pe care Dumnezeu l-a făcut.” De aceea este convins că „a fost binecuvântat să ia parte la un moment fără precedent între evanghelici și un papă catolic”.

Euforia pe care nu și-a reprimat-o nici măcar în faţa liderului catolic este, de fapt, rezultatul nu doar al unei întâlniri istorice, ci și al efectelor pe care aceasta le implică. Declaraţiile sale sunt fără echivoc în această privinţă. „Cred că am început să fiu martor la ceea ce s-a rugat Iisus.”

Unitatea la care s-a referit Christos pare să se realizeze. Cel puţin, aceasta este convingerea sa. O convingere exprimată în cel mai plastic mod cu putinţă, dând glas unui gând. Și-a imaginat cum Iisus stă la dreapta Tatălui, uitându-se cu încântare spre scena din Roma, la evanghelici și papă, stând la aceeași masă. Apoi, la rândul său, Iisus se adresează Tatălui, spunând: „Uite, cred că rugăciunea mea este pe cale să se împlinească.”

Entuziasm cu porţia

Dar nu toţi protestanţii sunt chiar atât de euforici. În timp ce unii și-au exprimat satisfacţia pentru vizita efectuată de liderii evanghelici la Roma, alţii au afirmat cu tărie că între protestanţi și catolici există prea multe diferenţe. Iar unele dintre ele par să fie insurmontabile.

Rolul Bibliei sau al sfinţilor, statutul Fecioarei Maria, natura mântuirii sunt doar câteva dintre elementele care definesc ruptura între catolicism și protestantism. Motiv care îi determină pe unii să rămână rezervaţi, dacă nu chiar sceptici, cu privire la scopul acestor întâlniri. „Sunt foarte dezamăgit de tine, James. Nu uita niciodată Inchiziţia. Nu uita niciodată”, a scris un comentator pe site-ul lui Robison.

Conștient de faptul că întâlnirea cu papa poate fi deranjantă în anumite cercuri protestante, Robison consideră că romano-catolicii și protestanţii ar putea lucra împreună, fără a compromite credinţele lor, susţine Charisma News. Ar fi un fapt posibil, în condiţiile în care evanghelicii charismatici și Francisc au găsit un numitor comun în grija pentru cei săraci.

Unitate, dar cu ce preţ?

Evident, interesul acordat săracilor și dorinţei de unitate nu poate fi decât lăudabil. Este o îndeplinire a mandatului divin. Însă ar mai fi și altceva? Faptul că există un substrat ecumenic în spatele mișcărilor charismatice a recunoscut-o chiar și papa Francisc. A ţinut să le amintească celor 50.000 de charismatici adunaţi pe Stadionul Olimpic din Roma că „Reînnoirea Charismatică este ecumenică prin propria ei natură: reînnoirea catolică care spune «bun venit» la ceea ce Duhul Sfânt realizează în alte biserici”.

Ceea ce rămâne ca o necunoscută este forma în care se va reuși înfăptuirea unităţii visate. Pașii în această direcţie sunt tot mai fermi, iar porţile se dechid tot mai larg. Ceea ce părea o imposibilitate cu mulţi ani în urmă, începe să devină o certitudine. Dacă Vaticanul își va menţine poziţia-cheie în aceste negocieri putem presupune deja direcţia spre care evanghelicii ar trebui să migreze. Iar charismaticii par să fie primii care să accepte o mână întinsă care să îi ducă „acasă”. Rămâne de văzut dacă va fi etalată o artă a compromisului sau va fi experimentată o capitulare necondiţionată.