Se putea intui deznodământul referendumului din Grecia încă din momentul în care guvernul grec l-a anunţat. Era greu de crezut că grecii ar fi votat adoptarea unor noi măsuri de austeritate. Ar trebui să fie ascultată vocea celor care au inventat democraţia și care acum se reîntorc cu forţă în piaţa publică?

Ceea ce surprinde dincolo de cele 61 de procente  exprimate în defavoarea creditorilor este prezenţa la vot. Au fost 62,51% cetăţeni ai Greciei care s-au exprimat cu privire la viitorul lor. Privind, spre exemplu, prin prisma eșecurilor ultimelor referendumuri din România (care nu au reușit să treacă pragul de 50% prezenţă la vot), mobilizarea grecilor poate fi considerată exemplară. Totuși, aproape 40% din populaţie nu a părut să aibă vreo opinie configurată cu privire la modul în care ar trebui să arate viitorul propriei ţări.

Euforie și nervozitate

În contextul democraţiei participative, există doar cine votează. Restul nu intră în calcule. De aceea Tsipras a făcut ceea ce face, de regulă, orice politician care își vede proiectul realizat. Le-a mulţumit celor care și-au exprimat susţinerea faţă de poziţia sa.

„Începând de mâine, Grecia se va întoarce la masa de negocieri”, a anunţat Tsipras după anunţarea rezultatelor parţiale.

Rămâne de văzut dacă va mai avea cu cine.  Martin Schultz, preşedintele Parlamentului European, avertizase că Grecia va trebui să adopte o monedă proprie şi să iasă din zona euro dacă majoritatea cetăţenilor se vor pronunţa împotriva măsurilor economice propuse de Troică. Replica nu a întârziat să apară. „Nimeni nu poate ignora mesajul de hotărâre al unui popor care îşi ia destinul în propriile mâini”, a declarat Tsipras după ce a votat la o secţie din Atena.

A cui este Europa?

„Este o sărbătoare a democraţiei. În ultimii cinci ani, eşecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde. Astăzi, poporul grec poate da un răspuns”, a spus ministrul de Finanţe, Varoufakis. „Referendumul din 5 iulie va rămâne în istorie ca un moment unic în care o mică ţară europeană s-a ridicat împotriva sclaviei datoriilor”, a continuat acesta pe site-ul său.

Mesajul său euforic nu diferă de cel al șefului său politic. Poporul este suveran, ar fi concluzia pe care liderii de la Atena o flutură în faţa unei Europe aflate acum în faţa unei decizii istorice. „Europa este a cetăţenilor” sună unul dintre sloganurile liderilor europeni. Grecii duc acum la extrem această filosofie politică a Uniunii Europene, servindu-le la fileu politicienilor europeni o minge  mult prea fierbinte. Dacă se va lua în considerare votul grecilor ca bază a viitoarelor negocieri, atunci, precedentul odată creat, cine va putea opri presiunea, politicile divergente și șantajul pe care guvernele naţionale le vor exercita în numele poporului suveran? Mai concret, cât va fi dispusă Europa să cedeze în faţa populismului?

Vocea populară are întotdeauna dreptate?

Apelul la mulţime este una dintre preferinţele regimurilor populiste. Faptul că anumiţi cetăţeni, chiar în majoritate fiind, decid un anumit lucru, nu înseamnă că au și dreptate. Se poate instaura ușor o dictatură a majorităţii plecând de la premise false. Dacă politicile publice s-ar decide doar prin referendum atunci nu ar mai fi nevoie de responsabilitate politică și nici de decizii riscante, dar mai mult decât necesare. Nu întotdeuna dreptatea și adevărul sunt apanajul celor mulţi, de aici derivând și pericolul pe care îl reprezintă regimurile politice care încearcă să își mascheze gândirea radicală mizând pe apelul la popor  în condiţiile în care se poate anticipa care va fi deja votul acestuia).

Pe acest fond, Tsipras este acuzat că fuge de responsabilitatea mandatului reprezentativ. Prin apelul său la democraţia directă, pusă în contrast cu genul de democraţie girat de marii oligarhi ai lumii, șeful guvernului grec riscă să ducă în derizoriu însăși ideea de democraţie (fiindcă cetăţenii nu au avut de ales între mai multe soluţii, ci doar refuzarea uneia). Problema este că Tsipras nu are soluţii viabile. Deocamdată, alternativa este să așeze responsabilitatea pe umerii Agorei, în condiţiile în care ostilitatea faţă de lumea financiară este pretutindeni în creștere (și motive sunt suficiente, în special cele legate de decalajul între categoriile sociale).

Minge grea la fileu

Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au anunţat deja că „că votul cetăţenilor greci trebuie respectat”, potrivit Agerpres. Dar aceasta nu înseamnă că va fi și confirmat printr-o decizie în favoarea solicitării lor.

Își vor asuma liderii europeni riscul de a lua în considerare votul de blam al grecilor faţă de politica financiară a Europei, deschizând astfel larg porţile unor alte tendinţe politice cu aceeași orientare sau exprimare ca a lui Tsipras? Mișcarea Podemos bate la porţile Spaniei. Nici Ungaria nu pare să fie foarte ușor de îmblânzit. Nu este exclus ca scenariul Greciei să se multiplice în ţările europene profund defavorizate de politica austerităţii.

Deja nu mai este vorba doar despre Grecia, ci despre un anumit tip de democraţie pe care aceasta o propune. Agora se reîntoarce în istorie propunând schimbarea regulilor jocului. Liderii Europei știu asta și sunt în momentul de faţă în faţa unei de decizii grele: salvarea Europei, dar fără Grecia, sau  continuarea aceleași formule însă fără a mai putea anticipa un viitor care devine tot mai imprevizibil. Din acest joc reiese cu claritate un fapt: nici democraţia nu poate da răspuns la toate problemele omenirii. Uneori, chiar le complică. Însă, există și altceva mai bun?

DISTRIBUIE: