Într-un an marcat de o suită de crize de ordin politic, problemele religioase par să fi fost trecute în umbră. Aceasta nu înseamnă că anul 2015 a fost un an liniștit din punct de vedere religios. Creștinismul este într-o continuă „stare de război”, frontul prelungindu-se chiar și în Europa.

„Astăzi, mulţi creștini continuă să fie persecutaţi în tăcerea complice a marilor puteri”, a fost una dintre observaţiile marcante ale papei în anul 2015. Nu era însă prima oară când făcea această constatare tristă și nu este nici singurul care o face. De data aceasta nu s-a limitat doar la a menţiona creștinismul printre cele mai persecutate religii ale lumii, ba, mai mult, este mai persecutat decât la începuturile sale. Problema semnalată de Francisc este mai spinoasă: creștinismul este pus în dificultate și prin complicitatea ţărilor care se pretind creștine. Patriarhul Ingatious Youssef III Younan, liderul bisericii siriace catolice, a avertizat că creştinii din Orientul Mijlociu au fost uitaţi și abandonaţi.

Consecvenţa cu care suveranul pontif readuce în dezbatere publică subiectul persecuţiilor este firească. Este în natura poziţiei sale să semnaleze eventualele derapaje. Vizată în mod special este amploarea fenomenului, însă la fel de importante sunt identificarea surselor sale de alimentare.

Este ceva nou sub soare?

Conform revistei Christian History, 70 de milioane de creștini au fost uciși din cauza credinţei lor în cursul celor două milenii de existenţă. Analiza este făcută pe baza datelor statistice oferite de Gordon-Conwell Theological Seminary’s Center, ai cărui specialiști au estimat că, din total, 5,5 milioane de creștini și-au pierdut viaţa din cauza persecuţiilor declanșate de către alţi creștini.

Chiar dacă nu toţi cad de acord asupra cifrelor (dificultatea fiind de înţeles în condiţiile în care situaţiile reale din ţările persecutoare sunt greu de estimat), aceasta nu înseamnă că fenomenul poate fi pus sub semnul îndoielii. În Orient și în Africa (mai ales în contextul terorismului), persecuţiile creștine au continuat și în anul 2015. Grupările teroriste Boko Haram, Stat Islamic, Al Shabaab au ales cu predilecţie ţinte creștine. Însă nici China nu a stat în expectativă. Au devenit tot mai insistente acţiunile guvernului chinez de demolare a unor biserici creștine sau de interzicere a întâlnirilor publice. Deci nu este doar o problemă generată de islamul radical. Acesta din urmă „ar putea dispărea de pe faţa planetei chiar mâine, dar creștinii tot nu ar fi în siguranţă”, constată CBN. Unul din 10 creștini, din peste 60 de ţări din toată lumea, este discriminat sau persecutat, la un nivel sau altul, scrie The Guardian. Per total, creștinii sunt victime în 80% din cazurile de discriminare religioasă, a afirmat recent și ambasadorul pentru Libertatea Religioasă Internaţională, David Saperstein.

„Persecutarea creștinilor este la un nivel pe care nu l-am mai văzut de foarte mulţi ani, iar principala consecinţă este migraţia creștinilor. Acum sunt regiuni extinse în lume unde numărul creștinilor scade vertiginos”, explica în cursul acestui an Aid to the Church in Need (ACN), un grup catolic care monitorizează persecutarea creștinilor. Este dificil deocamdată de făcut estimări exacte comparative cu anii precedenţi, în condiţiile nepublicării unor date finale care să centralizeze situaţia pe parcursul acestui an. De exemplu, Organizaţia Open Doors prezintă abia la fiecare început de an un clasament al ţărilor în care creștinii sunt persecutaţi. Însă anii trecuţi, observatorii fenomenului atenţionau cu privire la intensificarea persecuţiilor faţă de creștini. Este suficientă o trecere în revistă a principalelor știri care au fost în atenţia publică pentru a deduce că trendul a rămas același.

În aceste condiţii, controversele poate că nu ar trebui căutate în amploarea persecuţiilor, ci în sursele lor de alimentare. Pot fi invocate două direcţii de acţiune. Pe lângă obișnuitele persecuţii din partea unor ţări necreștine, mai ales cele islamice, se mai adaugă și o persecuţie internă. Aceasta din urmă poate fi cea mai ciudată, fiindcă asistăm nu doar la o „tăcere complice” a marilor puteri, după cum semnala suveranul pontif, ci chiar la acţiuni directe de persecutare a creștinilor de către alţi creștini.

Subminarea creștinismului

Pentru înţelegerea dramei prin care trece creștinismul se impune înţelegerea persecuţiei într-o formă care să nu fie limitată la vărsarea de sânge. Intervin în ecuaţie și alte modalităţi de constrângere. „Chiar dacă se folosesc «mănuși albe», tot persecuţie se numește”, spunea papa, citat de Christian Post. Dacă în ţările din Orient acţiunile directe asupra creștinilor sunt cunoscute (decapitările Statului Islamic fiind aproape permanent în prim-plan), în schimb „atentatele” asupra creștinismului se intensifică chiar în ţări cu o veche tradiţie creștină.

Presa a semnalat și în anul 2015 dificultăţile pe care le are creștinismul, de exemplu, în spaţiul american. În numele corectitudinii politice, creștinismul este „pus la colţ”. Cazul cel mai mediatizat a fost cel al lui Kim Davis. Nu a fost însă și singurul și nici nu trebuie însă privit prea insistent asupra SUA. Cazuri similare au apărut mult mai aproape de noi, chiar pe bătrânul continent. Cu alte cuvinte, războiul împotriva creștinismului s-a mutat chiar la creştinism acasă. Criza prin care trece sărbătoarea Crăciunului demonstrează acest lucru.

Tir împotriva simbolurilor creștine

Faptul că unele ţări islamice acţionează împotriva sărbătorilor creștine este lesne de înţeles și de explicat (o decizie a fost luată recent în Brunei pentru „a nu perturba credinţa musulmană”). Însă atunci când acţiuni similare au loc chiar în ţări creștine ceva pare să nu fie în regulă. Unele acţiuni sunt chiar banale, dar au semnificaţii profunde. De exemplu, înlocuirea tradiţionalei urări de Crăciun face parte dintr-un „război împotriva creștinismului”, scrie jurnalistul Dennis Prager pe site-ul realclearpolitics.com. De exemplu, oficialii europeni au înlocuit urarea „Crăciun fericit!” cu „Felicitări de sezon!” Nu doar cuvintele de tradiţie creștină sunt vizate, ci și obiceiurile asociate. Târgul de Crăciun de la Bruxelles și-a schimbat numele în „Plăcerile iernii”. Nu ar fi pentru prima oară când această sărbătoare se confruntă cu dificultăţi. Represaliile comuniste nu sunt prea îndepărtate pentru a fi șterse din memorie. Nu au fost însă nici primele și nici singurele. În Anglia, Oliver Cromwell a dat o lege în 1642 prin care era interzisă sărbătoarea Crăciunului. Înaintea acestuia, Calvin decidea că sărbătorirea Crăciunului constituia o faptă gravă, care se pedepsea cu închisoarea. Raţiunea acestor interdicţii nu este greu de înţeles. Crăciunul era perceput ca o sărbătoare cu origini păgâne.

Substratul

Sute de ani mai târziu, interdicţiile, deocamdată într-o formă blândă, par să se repete. Motivaţia este totuși diferită. Oficialii occidentali au o problemă cu creștinismul, nu cu păgânismul. „Ideea centrală este de eradicare definitivă a creştinismului în spaţiul public pentru a respecta în totalitate principiul corect politic al separării totale a instituţiilor statului de tot ceea ce le-ar putea lega de o civilizaţie sau spiritualitate anume”, susţine un jurnalist Adevărul.

În acest context, este de înţeles de ce DW se întreabă dacă „mai are vreo valoare creștinismul sau este doar o cultură desuetă menită să dispară încetul cu încetul?”, în contextul optării pentru formule neutre menite să nu ofenseze sensibilitatea exponenţilor altor culturi. Mai concret spus, simbolurile și valorile creștine deranjează, iar anul 2015 nu a reușit să schimbe turnura unei situaţii care riscă să distrugă bătrânul continent chiar din interiorul său. Și atunci de ce marile puteri ar interveni mai hotărâte în apărarea creștinilor persecutaţi în alte ţări, în condiţiile în care nu îi apără nici pe cei de acasă?

DISTRIBUIE: