O tânără refugiată aparţinând comunităţii yazidite a fost distinsă cu Premiul „Vaclav Havel” pentru Drepturile Omului. Nadia Murad Basef (23 de ani) fusese nominalizată și la Premiul Nobel pentru Pace de anul acesta.

În august 2014, atunci când gruparea Stat Islamic a atacat pentru prima dată comunitatea yazidită din nordul Irakului, Nadia Murad s-a aflat printre cele 3.000 de fete și femei tinere care au fost separate de bărbaţii din familiile și comunitatea lor și vândute ca sclave. Despărţită de tatăl și de fraţii ei, Nadia povestea într-o sesiune a Consiliului pentru Securitate al ONU că de la al doilea etaj al școlii în care fusese sechestrată a putut vedea cum membrii SI îi ucideau pe bărbaţi. Știa că șase dintre fraţii ei fuseseră deja uciși și că trei reușiseră să scape. Nu mai știa nimic despre tatăl ei. La scurt timp, a fost despărţită și de mama ei, care a fost trimisă nu se știe unde, împreună cu alte femei în vârstă. Celelalte ostatice au fost transportate din școala locală în Mosul, aflat sub ocupaţia SI. Acolo au fost împărţite, ca niște obiecte, între membrii grupării, care le-au batjocorit și le-au bătut, apoi le-au vândut mai departe.

Deși știa că nu are șanse să fugă, Nadia a încercat totuși de două ori să evadeze. Prima dată a fost prinsă de „stăpânul” ei și bătută. A doua oară, o familie de musulmani care nu avea nicio legătură cu SI a ajutat-o să scape, oferindu-i o abaya neagră (veșmânt islamic) și o carte de identitate musulmană. Tot această familie a ajutat-o și să ajungă la graniţa irakiană și să poată fugi în Germania.

Aplaudată la ONU

Aducând înaintea comunităţii internaţionale situaţia cruntă a etniei pe care o reprezintă, Nadia a fost aplaudată de participanţii la Consiliul de Securitate al ONU, lucru despre care președintele consiliului a atras atenţia că nu se întâmplă niciodată în cadrul unor astfel de sesiuni.

În cele trei luni de calvar, cât a fost captivă, avea să povestească tânăra, nu s-a gândit niciodată să își ia viaţa. Deși mărturisea într-un interviu că o fată chiar din satul ei s-a sinucis, nemaiputând să reziste chinului, Nadia spunea că nu a putut renunţa la convingerea că „trebuie să primim de la Dumnezeu tot ce ne e dat să trăim. Indiferent dacă ne e dat să fim săraci sau să suferim nedreptate. Trebuie să îndurăm orice. (…) Să fim mulţumiţi cu ce ne-a dat Dumnezeu. (…) Nu m-am gândit niciodată să mă omor, nici înainte, nici după ce am fost capturată de Daesh. (…) Unii oameni mor o singură dată. Noi muream o dată la fiecare oră. Inimile noastre erau continuu pline de frică, neavând idee când urmează să mai vină cineva după noi…”

Cine sunt yazidiţii?

Comunitatea yazidită este un grup religios de etnie kurdă. Yazidiţii nu au un stat al lor, ci locuiesc în teritorii învecinate din trei state: sudul Turciei, nordul Irakului, Siria și răspândiţi în Armenia, Georgia, precum și o comunitate numeroasă în Germania. Ca urmare a specificului lor religios – un sincretism aparte între islam, creștinism, iudaism, cu influenţe mesopotamiene și din zoroastrism –, yazidiţii au fost ţinta a numeroase persecuţii. Cea condusă de așa-zisul Stat Islamic ar fi, potrivit istoricilor, cea de-a 74-a tentativă de exterminare a comunităţii.

Numărul yazidiţilor nu este cunoscut cu exactitate, însă se estimează că ar fi aproximativ 800.000 în întreaga lume, cea mai mare concentrare fiind în nordul Irakului, unde ar fi locuit circa 700.000.

Yazidiţii sunt monoteiști, însă religia lor, deși are unele elemente în comun cu toate marile religii, se distinge printr-o naraţiune aparte. Potrivit tradiţiei yazidi, Melek Taus, o fiinţă divină pe care unii musulmani și creștini au asociat-o eronat cu Satana (Șeitan), este unul dintre cei mai importanţi îngeri și protectori ai pământului și ai fiinţelor umane. Credinţa yazidi este că Melek Taus ar fi nesocotit porunca lui Dumnezeu de a se închina lui Adam, ceea ce l-ar fi condamnat la pierzare în iad, dacă Melek Taus nu ar fi stins flăcările acestuia cu lacrimile căinţei lui. Astfel a fost readus în graţia divină și continuă să dirijeze viaţa pe pământ. Yazidiţii cred așadar că diavolul și-a spălat păcatele în faţa lui Dumnezeu și a fost iertat. Și, din cauza acestei credinţe, yazidiţii au fost asimilaţi de nenumărate ori drept închinători la diavol.

Părintele Patrick Desbois a scris împreună cu Costel Nastasie, fondatorul şi preşedintele asociaţiei Roma Dignity, o carte, spun jurnaliștii Adevărul, „cutremurătoare”. În La fabrique des terroristes. Dans les secrets de Daesh (Fabrica de terorişti. În culisele organizaţiei Stat Islamic), părintele Desbois afirmă că membrii comunităţii yazidi sunt pentru Stat Islamic ceea ce evreii şi rromii au reprezentat pentru fascişti.

Fiind o comunitate izolaţionistă, yazidiţii nu au împărtășit cu cei din afara comunităţii lor pilonii credinţei și au trăit segregaţi de restul populaţiei în mijlocul căreia locuiau. Ei consideră sâmbăta drept zi de odihnă, deși ţin miercurea drept zi sfântă. Nu acceptă convertirea, nu se căsătoresc în afara religiei lor și nici în afara castei/clanului din care fac parte. Practică botezul copiilor, uneori circumcizia și cea mai dură pedeapsă pe care o aplică este excluderea din comunitate. Sporirea violenţei sectare în Irak s-a adăugat la cunoștinţele precare existente despre această comunitate, fapt care a atras pericole inimaginabile asupra grupului, de altfel pacifist.

Al 74-lea genocid

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a anunţat săptămâna aceasta că Premiul anual „Vaclav Havel” i-a fost acordat Nadiei, împreună cu 60.000 de euro, pentru eforturile ei de a face cunoscut genocidul (al 74-lea) la care este supusă comunitatea yazidită din zonele irakeiene controlate de SI. „Anul acesta Vaclav Havel ar fi împlinit 80 de ani. El nu mai este printre noi, însă moștenirea sa este mai relevantă ca oricând”, a declarat președintele APCE, Pedro Agramunt, în timpul ceremoniei.

În luna septembrie, Nadia Murad a fost numită „ambasador ONU al bunăvoinţei pentru demnitatea supravieţuitorilor traficului de fiinţe umane”. Tânăra a fost de asemenea nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace 2016. De altfel un număr important de nominalizări la această distincţie au avut legătură, într-un fel sau altul, cu situaţia din Siria. Pe lista celor nominalizaţi s-au aflat, de exemplu, „căștile albe”– voluntarii din prima linie de intervenţie în Siria, un grup alcătuit din peste 3.000 de studenţi, profesori, fermieri și alţi voluntari, care intervin în regim de urgenţă pentru salvarea celor afectaţi de bombardamente în Siria.

Deși existau numeroase așteptări ca Angela Merkel să primească premiul anul acesta, ca urmare a răspunsului pe care l-a oferit la criza migranţilor în Europa, comitetul de la Oslo l-a onorat cu distincţia pe președintele columbian, Juan Manuel Santos, care negociat un aspru acord de pace cu rebelii FARC. Deși acordul ar fi pus capăt unui conflict civil care afectează statul columbian de jumătate de secol, eforturile în această direcţie au primit o lovitură dură atunci când columbienii au votat pentru respingerea acordului, în ceea ce a fost un referendum cu efect de șoc.

Foto: Aegis Trust

DISTRIBUIE: