Creștinilor li se spune adesea că trebuie să fie fericiţi, să zâmbească, drept dovadă a relaţiei lor cu Dumnezeu. Tristeţea este văzută ca o emoţie negativă sau, în cel mai bun caz, un rău necesar. Tristeţea este însă mai mult decât atât. Este o emoţie de care avem nevoie pentru a fi sănătoși emoţional, pentru a înţelege lumea și pentru a fi asemenea lui Christos.

Să ne imaginăm că toate emoţiile noastre fundamentale sunt niște omuleţi în capul nostru, care ne controlează acţiunile și ne administrează amintirile. Bucuria ar putea fi o fetiţă zglobie, veselă, optimistă și inventivă. Dezgustul ar putea fi portretizat ca o domnișoară îmbrăcată în trend, ușor arogantă. Pentru mânie s-ar potrivi un omuleţ de vârstă mijlocie, impulsiv, mereu gata să explodeze. Teama ar fi un nimuric cocoșat, paranoic, care se teme de orice umbră. Iar tristeţea ar fi cel mai bine descrisă ca o adolescentă melancolică, negativistă, care pune mereu răul înainte.

Cam aceștia sunt omuleţii-emoţii din capul lui Riley, personajul principal al filmului creat de Pixar – Inside Out (Întors pe dos). Întreaga acţiune a filmului se bazează pe relaţia dintre Bucurie și Tristeţe. Toate emoţiile o evită pe Tristeţe și îi interzic să întreprindă vreo acţiune, pentru a nu o întrista pe micuţa Riley, Bucuria fiind convinsă că este absolut necesar ca Riley să fie în permanenţă fericită. Lucrurile scapă de sub control când memoriile fundamentale se pierd în labirintul general al amintirilor. Cu atât mai rău cu cât acest eveniment coincide cu mutarea familie lui Riley într-un oraș mare și necunoscut copilei. Bucuria și Tristeţea pornesc în recuperarea amintirilor fundamentale, iar Riley, rămasă în baza celorlalte emoţii, este confuză cu privire la tot ce i se întâmplă.

Traseul plin de peripeţii al Bucuriei și al Tristeţii se transformă într-o adevărată luptă între cele două emoţii. Însă, deși în aparenţă Tristeţea pare să distrugă orice efort al Bucuriei de a remedia situaţia gravă în care se aflau, în realitate, la apogeul povestirii, Bucuria realizează cu stupoare nu numai faptul că Tristeţea poate ajuta la rezolvarea problemei, ci și faptul că Riley are nevoie să fie tristă pentru a înţelege și gestiona tumultul său sufletesc și confuzia.

Mesajul acestui film pentru copii este o recunoaștere clară a rolului tristeţii în sănătatea emoţională a unei persoane. Pentru că, fie că vrem, fie că nu vrem, sunt situaţii în care doar tristeţea ne poate aduce pacea sufletească după care tânjim. Tristeţea nu este lipsa bucuriei, nu este o emoţie negativă.

Pornind de la această certitudine, este cazul să revizuim rolul tristeţii în viaţa unui creștin. Într-un mod foarte frumos, Ethan McCarthy ne amintește că viaţa de creștin începe cu tristeţe, tristeţe faţă de propriul păcat. Iar această tristeţe ne acompaniază pentru tot restul vieţii, în timp ce fiecare faţetă a sufletului nostru este curăţată. Mai mult decât atât, disperarea și tristeţea pocăinţei sunt premergătoare bucuriei mântuirii. Înainte de luminoasa Zi a Învierii, ucenicii au plâns pentru moartea Învăţătorului lor. Însăși Scriptura vorbește despre faptul că Iisus a plâns. El este numit „om al durerii, obișnuit cu suferinţa”. Promisiunea bucuriei eterne a fost posibilă doar prin slujirea Lui plină de suferinţă.

Mergând dincolo de persoana noastră, ochii ne sunt deschiși faţă de suferinţa din lume. Suntem înconjuraţi de oameni și de situaţii marcate de tristeţe. Din nou, modelul nostru este Iisus Christos, care a plâns la mormântul lui Lazăr, a plâns pentru Israel, a înţeles necazul văduvei al cărei fiu murise.

Suferinţa umană nu are nevoie de răspunsuri standard optimiste. Acest lucru ar fi o insultă la adresa divinităţii lui Iisus, care spune, prin apostolul Pavel, „plângeţi cu cei care plâng” (Romani 12:15).

Bucuria adevărată nu este simpla satisfacere a dorinţelor noastre. Prin prisma tristeţii și efectul acesteia, bucuria devine autentică – fapt subliniat de cuvintele lui Solomon în Eclesiastul 7:3 – „Mai bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună.”

Pe măsură ce creștem în Christos, ajungem să ne identificăm cu suferinţa și tristeţea Sa, care a adus mântuirea lumii. Vestea bună este că această tristeţe se va sfârși, pentru că Biblia ne promite: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! ” Și, mai mult decât atât, „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Foto: movies.disney.com

DISTRIBUIE: