„Un creștin intră într-un magazin al unui musulman și comandă o pancartă. Pe ea, vrea să fie o caricatură a Profetului împreună cu sloganul: „Musulmanilor, duceţi-vă acasă!” Managerul, ofensat, spune că nu poate prelua comanda. Clientul este șocat de această discriminare, îl dă în judecată, iar musulmanul trebuie să plătească 500 de lire, plus cheltuielile de judecată. Cred că cei mai mulţi oameni ar crede că povestea asta e absurdă”, scrie autorul Simon Jenkins. De ce nu a putut creștinul să accepte diferenţa de opinie și să facă pancarta în altă parte?

Povestea sa este o alegorie asemănătoare cu o situaţie la fel de absurdă, dar reală, petrecută între soţii McArthur, proprietari ai Ashers Baking Company, din Belfast, și activistul pentru drepturile homosexualilor, Gareth Lee. Acesta din urmă a vrut să comande un tort cu sloganul „Sprijin căsătoria homosexuală”, în onoarea primului primar homosexual din Irlanda de Nord, Andrew Muir. Comanda clientului a fost refuzată, a urmat un proces și, la final, un verdict nefavorabil pentru managerii cofetăriei, care au fost acuzaţi de discriminare.

Ar trebui ca școlile religioase să aibă voie să exmatriculeze copii pentru că aceştia nu merg la împărtășanie? Ar trebui ca angajatorii să fie forţaţi să interzică bijuteriile religioase, în semn de excludere, sau forţaţi să le permită, în semn de includere?” se întreabă Jenkins. La astfel de situaţii se poate ajunge în urma imixtiunii legii.

Judecătoarea care s-a ocupat de caz a afirmat că o companie nu poate fi mai presus de legile statului. De asemenea, a hotărât că refuzul este un act direct de discriminare pe baza orientării sexuale a clientului. McArthur a negat acuzaţia, spunând că au servit de mai multe ori persoane homosexuale, însă problema a fost mesajul. Dacă ar fi venit din partea unei persoane heterosexuale, refuzul ar fi fost același, a declarat el. Judecătoarea a declarat însă că refuzul este ca și cum un restaurant ar refuza să servească o persoană de culoare. Această comparaţie este folosită în multe ocazii, în mod complet eronat. În timp ce rasismul este o problemă de ură și dezgust faţă de o întreagă clasă socială, opoziţia faţă de căsătoriile gay înseamnă opoziţia faţă de o practică (căsătoria) și nu este același lucru cu homofobia, care într-adevăr poate fi comparată cu rasismul și care trebuie condamnată.

Profesorul de drept David Cole avertizează că legea nu poate să favorizeze în același timp toate credinţele. Iar acordarea unor excepţii de la lege pentru anumite grupuri sau persoane ar însemna ca „fiecare cetăţean să devină o lege în sine”. În mod tradiţional, această situaţie s-a rezolvat după dictonul judecătorului Oliver Wendell Holmes: „Dreptul de a-mi arunca pumnul se termină unde începe nasul celuilalt.” Problema este că legile antidiscriminare de astăzi vor să disciplineze din start aruncarea pumnului. Încearcă să oprească discriminarea indirectă și chiar discriminarea inconștientă. Dacă cineva se declară ofensat înseamnă că altcineva este vinovat de a-l fi ofensat. Nu mai contează că unele nasuri s-ar putea să fie mai sensibile ca altele.

În octombrie 2014, presa a vuit după ce mai mulţi pastori din Houston, Texas, au fost citaţi să predea schiţe ale predicilor pe care le ţinuseră recent pe subiectul căsătoriilor homosexuale. Gândul că oficiali guvernamentali pot inspecta ce se spune de la altar, indiferent de subiect, a provocat furie și temeri faţă de o posibilă persecuţie a creștinilor. Din fericire „bomba cu ceas” a fost dezamorsată rapid, cu raţiune, dar, mai mult, cu toleranţă.

Ambele părţi ale spectrului politic s-au pus de acord că asemenea măsuri sunt cu totul exagerate. Chiar și primăriţa Annise Parker, o lesbiană declarată, care sprijină puternic acţiunile legale îndreptate împotriva discriminării comunităţii LGBT, a fost de acord. De asemenea, dr. Welton Gaddy, președinte al Interfaith Alliance și un susţinător vocal al drepturilor LGBT, dar și al libertăţii religioase, a publicat o scrisoare descrisă, adresată primăriţei și procurorului orașului, David Feldman, în care pune la locul lor statul și religia: „Voi depune la fel de mult efort să apăr libertatea de exprimare de la amvon a celor cu care nu sunt de acord, cât voi depune să apăr drepturile comunităţii LGBT. Cât timp o predică nu incită la violenţă, statul nu are nicio treabă să intervină pe conţinutul discursurilor pastorilor.”