Pentru unii, șunca nu este doar un simplu aliment, ci și o parte a experienţei religioase. În Las Vegas, de pildă, există un grup de „închinători” la carnea de porc.

Fondată în 2010, Biserica Unită a Slăninii (United Church of Bacon) înregistrează în momentul de faţă aproape 10.000 de membri la nivel mondial. Ceea ce îi unește pe adepţii acestei biserici este atracţia irezistibilă faţă de mirosul cărnii de porc, susţine FoxNews.

„Noi spunem că slănina este reală, prin urmare ea este Dumnezeul nostru”, sună un fel de slogan al acestei grupări. „Slănina este una dintre modalităţile de a-i aduce pe oameni împreună, chiar dacă ești sau nu o persoană religioasă; nu există nicio discriminare. Poţi să ai și un alt dumnezeu în afară de cel al slăninii”, a declarat fondatorul bisericii, John Whiteside.

Organizaţia utilizează popularitatea cărnii de porc pentru a-i aduce în aceeași „biserică” pe toţi nereligioșii. Scopul fundamental al acesteia este promovarea drepturilor ateilor și ale celor sceptici din punct de vedere religios. „Nu suntem nici imorali, nici neamericani. Suntem atei, suntem sceptici, dar acesta nu ar trebui să fie un motiv pentru a ne pierde familia, prietenii și poate chiar locul de muncă”, a spus Whiteside (vezi video).

Au chiar un fel de cler, deși nu deţin încă o clădire unde să se întâlnească. Nu lasă neobservate evenimentele majore din viaţa omului. În acest sens, organizează nunţi și înmormântări. Adepţii cultului slăninii sunt implicaţi în acte de caritate, așa cum este, spre exemplu, strângerea de fonduri pentru evenimente sociale, educaţionale sau intervenţii în favoarea celor cu probleme.

10462664_730931530302124_7761167801588575986_n

Jeff Ledold, un membru din Canada, apreciază că majoritatea celor care susţin biserica nu sunt doar simpli iubitori de carne de porc, ci au și un mesaj serios de transmis. Își propun să lupte împotriva discriminării, să menţină separarea dintre stat și biserică și să solicite drepturi egale pentru oricine, indiferent de credinţa sa. „Sunt ateu și biserica noastră este unul dintre grupurile la care vă puteţi alătura, unde atei se unesc pentru a promova binele”, a spus Ledold. „În loc să ne închinăm unui dumnezeu, îl înlocuim cu ceva în spatele căruia sunt idealuri pe care le considerăm importante.”

O reacţie firească în faţa unei știri de acest gen este fie consternarea, fie amuzamentul. Este greu de imaginat că cineva ar putea ajunge să folosească, fie și în glumă, un aliment ca obiect de devoţiune religioasă. Chiar dacă nu apelează la ritualuri care să aibă conţinut religios, adepţii acestei „biserici” apelează la vocabular creștin și încearcă să se structureze în anumite privinţe după modelul unei biserici creștine. Desigur, cultivă între ei o atmosferă de divertisment (dacă se ia în calcul că întâlnirile se concentrează pe consumul cărnii de porc), însă unele dintre obiectivele lor ar merita să fie apreciate.

Privind dincolo de aspectul nostim al fenomenului, putem constata că nimic nu este nou sub soare. Iniţiativa celor din Biserica Slăninii nu este chiar atât de inedită pe cât s-ar dori să fie. Ea poate fi, de fapt, înscrisă pe traiectoria unei continuităţi cu sorginte în vremuri imemoriale. „Cultul porcului” a fost una dintre esenţele lumii precreștine, care a reușit să se insereze pe ușa din dos a istoriei, îmbrăcat în haine de sărbătoare creștine, modelând obiceiuri și ritualuri până în prezent.

Cine nu este familiarizat cu tradiţionalul Ignat și cu „pomana porcului”? Pe 20 decembrie are loc tăierea porcilor, conform unui ritual bine stabilit. „Tăiatul porcului, activitate la care participă întreaga familie, era supus unor restricţii rituale complexe: porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineaţa; animalul era stropit cu apă sfinţită și așezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată care se dăruia Sf. Ignat”, declară etnologii. Sacrificarea animalului și trecerea acestuia prin foc vin pe o filieră mitologică, porcul fiind un simbol vechi al norocului, al belșugului și al fertilităţii.

Chiar și site-ul crestinortodox recunoaște că, după multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, românii păstrează multe elemente ale cultului. De ce această persistenţă după atât de multe secole? Poate fi invocat respectul pentru strămoși, dar poate fi mai mult de atât. De ce nu ar fi vorba de plăcere, adică exact ceea ce îi determină și pe cei din Las Vegas să facă o întoarcere în timp, recuperând și conservând obiceiuri care ar fi trebuit să apună o dată pentru totdeauna? Pofta, o problemă de când lumea, este cea care conduce, de prea multe ori, la tolerarea unor comportamente distructive sau, cum este cazul de faţă, la cultivarea unor tradiţii care nu au nimic în comun cu creștinismul.

Plăcerea ajunge să fie mai puternică decât convingerile religioase, dominându-le, convertindu-le și fixându-le în tipare cu care învăţăm să convieţuim. Ceea ce mai rămâne este doar străduinţa de a armoniza la nivelul conștiinţei convingerile preluate. Iar aceasta, după câte se vede, nu este chiar atât de greu de făcut, oricât de ciudate pot părea unele obiceiuri. Perpetuate, devin parte a fiinţei umane și intră în normalitatea vieţii de zi cu zi, în ciuda devierilor pe care le implică. Provocările sunt ample, la fel și deciziile. Poate că un moment de răgaz ar fi bine-venit. Am avea, astfel, ocazia de a trece dincolo de bucuriile de moment, fie ele și înveșmântate în haine de sărbătoare, pentru a explora adevăratul sens al vieţii.

DISTRIBUIE: