„România nu e o ţară xenofobă”, declara în septembrie Klaus Iohannis. După numai câteva zile, o iniţiativă a unei televiziuni de știri din România a arătat cât de ușor este să trezești sentimente xenofobe în sufletul a zeci de mii de oameni. Documentarul a fost programat din nou pentru difuzare la finalul lui decembrie.

Conform etimologiei termenilor care compun cuvântul, xenofobia ar trebui înţeleasă ca „frică de străini”, nu „ură faţă de străini”, așa cum este definită în mod curent. Frica, mai exact groaza de „musulmani” a cuprins zeci de mii de români care au urmărit ceea ce o parte a presei românești a numit „un documentar de excepţie despre islamizarea Europei”. Europa – ultima redută este titlul documentarului faţă de care, până la momentul scrierii acestui editorial, nimeni din presa românească nu a luat o poziţie critică.

Documentarul a fost produs de Christian Action Network (CAN), un grup de activiști creștini, considerat în unele cercuri un hate group (grup de instigatori). CAN a produs mai multe documentare antimusulmane, iar reacţiile faţă de ele sunt sugestive. Documentarul „Homegrown Jihad” (Jihadul de acasă) a fost evaluat de Departamentul Securităţii Naţionale din SUA ca fiind „senzaţionalist” și fără nicio bază reală. Într-un alt caz, din pricina „îngrijorării” cu privire la conţinut, administraţia parcurilor din New York a respins solicitarea aceluiași grup de a difuza în parcuri un documentar despre victimele atacului de la World Trade Center.

Uimirea cu privire la promovarea în România a documentarului „Europa – ultima redută” vine tocmai din faptul că filmul are profilul producţiilor propagandistice și conspiraţioniste. De altfel, nici în SUA și nici în vreo altă ţară europeană documentarul nu a fost promovat de vreun post de televiziune sau de vreun ziar cunoscut.

Tipic teoriilor conspiraţioniste, filmul vorbește despre o presupusă invadare a Europei premeditată de musulmani. Ca să fie credibilă, teoria necesită niște piloni, pe care filmul îi oferă. Astfel realizatorii afirmă că majoritatea imamilor din Europa sunt fundamentaliști, în timp ce datele existente sugerează că există mai degrabă o minoritate fundamentalistă printre imami. Când descrie moscheile care oferă sprijin fundamentaliștilor, documentarul nu oferă o distincţie clară între acestea și cele care nu susţin fundamentalismul, adică majoritatea moscheilor. Sunt intervievaţi doi imami radicali, fără să se specifice că aceștia reprezintă o minoritate și un vârf de lance al extremismului religios islamic din Europa. Este interpretat tendenţios rolul minaretelor ca fiind unul de revendicare musulmană a teritoriului creștin pe care se află, iar steagul negru de luptă al extremiștilor islamiști este numit „steagul islamului”. O mare parte din documentar încearcă să acrediteze mitul enclavelor musulmane, de tip stat în stat, care ar fi umplut Europa – zone guvernate de Șaria, legea islamică, și în care poliţia nu ar putea intra. Un alt mit este că mutilarea genitală a femeilor, crimele de onoare, atacarea europenilor și islamizarea Europei sunt priorităţile tuturor musulmanilor din aceste zone. În final, realizatorii anunţă apoteotic că „Europa e în pragul unei implozii”, în condiţiile în care chiar documentarul preciza că, de fapt, doar 4% din populaţia Europei este constituită din musulmani.

Există și exemple de „așa da”, cu o arie de influenţă mult mai mică, din păcate. Pe 24 septembrie, Frontline Club Bucharest a organizat o dezbatere pe tema imigranţilor, în cadrul căreia a proiectat un documentar danez tulburător: Warriors from the North (Războinicii din Nord).

Realizatorii prezintă fenomenul radicalizării musulmanilor din ţările nordice ale Europei și fenomenul terorismului, văzute prin ochii personajelor direct implicate. În centrul documentarului, se află un tânăr racolat de organizaţia teroristă Al-Shabab, din Somalia, care a ales în cele din urmă să refuze calea terorismului. Din relatările sale, îi cunoaștem pe alţi doi tineri (Abdi și Hassan), care au „mers până la capăt”, comiţând atacuri sinucigașe. Îl cunoaștem și pe tatăl lui Mohamed (ultimul dintre cei patru prieteni, aflat încă în viaţă, înrolat în Al-Shabab), care încearcă din răsputeri să-și aducă fiul acasă. Surprinzător, filmul prezintă și un dezertor din Al-Shabab, care încearcă acum să-i împiedice pe alţi tineri musulmani să se înroleze în Al-Shabab.

Marea contribuţie a filmului este că oferă o imagine de ansamblu, echilibrată, punctând prin gura personajelor faptul că majoritatea musulmanilor sunt împotriva fundamentalismului islamic și că mulţi tineri imigranţi se integrează în ţările-gazdă și se poartă decent. În plus, filmul documentează dramele trăite de părinţii tinerilor racolaţi, o realitate care ajunge prea rar în atenţia presei.

Războinicii din Nord arată că succesul terorismului este și eșecul nostru. Făcându-i pe privitori să simtă singurătatea, frustrările, lipsa de sens și eșecul tinerilor musulmani care ajung să fie racolaţi, filmul reușește să propună o soluţie dificilă, dar credibilă. În cel mai bun spirit creștin și chiar împotriva prejudecăţii că musulmanii nu doresc integrarea, europenii au nevoie să abandoneze tendinţa de a-i izola sau de a-i privi „de sus” pe imigranţi. Tinerii musulmani vulnerabili socioeconomic au nevoie de mai multă compasiune și empatie, dublate de acţiuni concrete de integrare. Nu toate poveștile de integrare vor reprezenta automat un succes, iar vina nu trebuie dată imediat pe ţările-gazdă când unii tineri musulmani aleg calea terorismului. Totuși dramele tinerilor din documentar sugerează că empatia proactivă este o soluţie.

Radicalizarea și racolările apar, de multe ori, în rândul celor care, deși își dau seama că nu fac ce trebuie cu viaţa lor, nu găsesc în ei înșiși forţa de a schimba ceva, iar golul le este, în final, umplut de „familia” celulelor teroriste. Tinerii vulnerabili găsesc acolo prieteni, o familie, respect, demnitate, un sens și un scop în viaţă. Dacă le-ar primi dintr-o altă sursă, înainte ca minţile lor impresionabile să fie impregnate de fundamentalismul islamic, cel mai probabil nu le-ar refuza.

Sunt impresionante în final cuvintele tatălui lui Mohamed: „Urăsc să văd oameni care se laudă că au ucis alţi oameni.” Următoarea sa frază: „Oamenii sunt gata să ucidă pentru putere” reprezintă poate o cheie a înţelegerii corecte. Puterea corupe. Şi pentru putere ucid și organizaţiile teroriste creștine. Ceea ce face ca atacurile teroriste ale islamiștilor să iasă în evidenţă este, probabil, ideologia religioasă asociată cu aceste crime. Organizaţiile teroriste din Irlanda de Nord și din Ţara Bascilor au comis mai multe atentate în Europa decât musulmanii, dar acestea nu îi oripilează pe oameni în egală măsură cu atacurile sinucigașe ale islamiștilor. Teama de necunoscut (începutul xenofobiei), combinată cu relatările senzaţionaliste și dezechilibrate ale presei sau ale unor grupări de activiști extremiști antimusulmani și implicarea religiei în fenomen explică reacţiile disproporţionate pe care oamenii le au faţă de comunitatea musulmană. Tocmai de aceea difuzarea documentarului Europa – ultima redută era exact ceea ce nu ar fi trebuit să facă nicio televiziune de știri din România.

Foto: captură YouTube

DISTRIBUIE: