O înţelegere istorică, asta scrie presa că s-a întâmplat la summitul de mediu de la Paris. Pentru prima dată în istorie, liderii politici din întreaga lumea au respins fenomenul de neînţeles al negării schimbărilor climatice și au ajuns la un acord care să limiteze creșterea temperaturii la un plafon de maxim 2 grade Celsius peste nivelul preindustrial.

Reacţiile care au apărut în presă tind ori să supraestimeze reușita, ori să o subestimeze chiar până la a o reduce la nimic, în special de către cei convinși că toţi banii din lume și toate iniţiativele nu pot rezolva o problemă ce „nu poate fi rezolvată”. Reușita este însă bine înfiptă la mijlocul distanţei dintre aceste extreme. Nu putem trece peste summitul COP21 la fel cum am trecut peste toate celelalte 20 care s-au terminat cu multe promisiuni de angjare în a face pași pentru un viitor mai bun. De data aceasta chiar s-a făcut un pas, și nu este unul mic. De data aceasta vorbim despre asumarea unor obligaţii legale și financiare. Și nu trebuie ignorat fitnessul diplomatic de care lideri din 196 de ţări au fost capabili pentru a bate palma pe un acord care, cu siguranţă, nu poate atinge ţintele tuturor. Cei de la faţa locului au descris în presă haosul ultimei săptămâni, plin de analize pe text și discuţii care nu promiteau să ducă la nimic. Părea că nu există destule sinonime pentru a găsi cuvântul neutru de care era nevoie. Washington Post scrie că, la patru ore înainte de votul final, John Kerry, secretarul de stat american, l-a sunat exasperat pe ministrul de Externe francez, Laurent Fabius, să-i spună: „Nu putem face asta.” O schimbare minoră de ultimă oră, din „ar trebui să facem X” în „vom face X”, implica noi obligaţiile legale și financiare cu care SUA nu putea fi de acord. Deci, da, este o minune că, într-un moment în care nu se poate ajunge la o înţelegere asupra multor probleme importante, cum este lupta împotriva SI și soluţiile pentru refugiaţi, s-a putut totuși ajunge la un rezultat care implică mai mult decât promisiuni goale.

„Apreciez că este într-adevăr o mare reuşită. Să nu spunem vorbe mari, dar cred că se poate considera o reuşită istorică (…). Nu este perfect pentru toată lumea, nici nu ar fi avut cum să fie perfect, pentru că atunci nu mai aveam problema pe care o avem, dar cred că fiecare stat, şi cele mai mici, în curs de dezvoltare, şi cele mai dezvoltate, a reuşit să-şi atingă anumite obiective şi mai ales să nu se treacă peste ceea ce s-ar numi red lines, linii de nedepășit în negociere”, a explicat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, pentru RFI.  

Detaliile despre acord nu au ajuns încă în presă, dar și din liniile mari trasate se văd limitările acestui moment istoric. Se vorbește despre limitarea creșterii temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius, ba chiar sub 1,5 grade Celsius, prin „stabilirea unei viziuni de transformare care să permită dezvoltarea de economii cu emisii reduse de carbon, în contextul unei dezvoltări durabile și de eradicare a sărăciei”, conform Agerpres. Printre părţile mai puţin bune se numără faptul că fiecare ţară rămâne cu libertatea de a-și determina metodele prin care să taie emisiile de carbon și că nu se va raporta despre progresul făcut decât o dată la cinci ani. Nu s-a menţionat nicio dată finală pentru renunţarea la folosirea petrolului și nu s-a menţionat nimic nici despre stabilirea unei taxe pe cărbune, iar fondul de 100 de miliarde de dolari pe care ţările dezvoltate s-au angajat în trecut să îl plătească anual ţărilor sărace, începând cu 2020, „a rămas în continuare la aprecierea viitorilor donatori, fără obligaţie constrângătoare”. Mai departe, nu s-au făcut referiri nici la emisiile din cadrul aviaţiei și al transportului maritim, care ar fi responsabile pentru 10% din emisiile de gaze la nivel global, și nu s-a discutat absolut nimic despre industria agriculturii, responsabilă pentru 24% din emisiile de carbon.

În final, bucuria este distrusă când ne gândim că de abia acum începe efortul, unul care poate părea prea mare pentru a putea fi dus la capăt de fiecare ţară în parte, astfel încât rezultatul global chiar să aibă un efect scontat. Pentru tot efortul pe care l-a depus Obama pentru a lăsa o moștenire pozitivă în acest domeniu, el s-a întors acasă să întâmpine o rezistenţă încăpăţânată din partea republicanilor și a industrillor care vor să îi dejoace planurile. Acordul a fost gândit astfel încât să nu aibă nevoie de aprobare din partea Congresului, dar problema este că Obama mai are puţin timp de petrecut la Casa Albă, iar doi dintre cei mai populari candidaţi care vor să îi ia locul neagă în continuare încălzirea globală. Mulţi republicani se pare că au jurat chiar să își petreacă următorii ani pentru a dejuca toate acţiunile lui Obama în acest domeniu. Fiecare ţară în parte trebuie să împace puterile legislative și cele executive pentru a putea depune un efort care să conteze. Chiar și ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, a precizat că „mediul şi schimbările climatice sunt un domeniu transversal, care atinge absolut toate celelalte subiecte, şi aici este nevoie de mult mai multă cooperare şi colaborare între ministere, între ministere şi administraţie, Parlament, toată lumea (…)”. Cât de ușor se va obţine asta?

Nu se va obţine deloc ușor dacă nu va exista și o presiune din partea societăţii, care să fie activă și vigilentă în domeniul apărării mediului, ceea ce înseamnă că succesul salvării planetei și a viitorului omenirii depinde la fel de mult de fiecare om de rând, cât depinde de fiecare lider politic. Iar aici se dă o bătălie epică între introducerea în educaţia formală și informală a eticii ecologice și impusul consumerist care deja este epicentrul culturii în care trăim. Ceea ce a fost un moment istoric pentru politica și diplomaţia mondială va fi uitat aproape instantaneu din cauza unui alt eveniment la nivel mondial, care este o încununare anuală a iraţionalităţii și agresivităţii consumeriste: Crăciunul, acel ciclon de cadouri inutile care bate planeta de la un cap la altul în fiecare an. Deci, da, hai să salvăm planeta, dar de la 1 ianuarie!