Cele trei demisii petrecute la nici 12 ore de la manifestaţia care a scos în stradă peste 25.000 de români în Capitală și alte câteva mii în marile orașe din ţară au alimentat, o dată în plus, solidaritatea românilor care plănuiseră proteste online pentru toată săptămâna și o megamanifestaţie la 1 decembrie. Însă o îndoială cinică urmărește ca o umbră satisfacţia că strada a obţinut ce a cerut. Dacă structurile corupte, care sunt încă bine înrădăcinate în sistemul politic, ne vor împiedica să ajungem la schimbarea pe care o dorim?

Românii s-au obișnuit să vadă în corupţie un zid dincolo de care nu pot trece. Nu-i de mirare deci că, lovindu-se constant de el, cu fiecare ocazie când trebuie să ceară ceva la vreun ghișeu de stat, ajung să aibă nevoie de argumente cât mai solide pentru a putea crede că România nu e un caz fără scăpare.

O criză de încredere

Scepticismul generalizat cu privire la capacitatea României de a se redresa din hăul lăcomiei și risipei publice se hrănește din statisticile care plasează ţara noastră la coada clasamentelor privind corupţia. Cel mai recent Indice de percepţie asupra corupţiei, alcătuit de Transparency International, plasa România în tabăra codașelor europene, alături de Grecia, Bulgaria și Italia. Ţara noastră a fost cotată cu un indice de 43 pe o scară de la 0 (însemnând „foarte coruptă”) la 100 (însemnând „ţară curată”).

Potrivit unui sondaj efectuat în luna iunie de IRES, nu mai puţin de 84% dintre români consideră că populaţia este manipulată de către politicieni sau partide politice. Și, cu toate că numai o treime dintre ei se simt manipulaţi de clasa politică, neputinţa publică se face simţită prin faptul că doar 50% dintre respondenţi cred că votul oamenilor influenţează schimbarea instituţiilor din România.

Aceste statistici sunt o răsturnare tristă a statisticilor publicate la scurt timp de la prezidenţialele din noiembrie 2014. În ianuarie 2015, IRES vorbea despre cel mai ridicat nivel de optimism al românilor, din ultimii 18 ani, cu privire la direcţia în care se îndreaptă ţara. De ce? Pentru că, în urma unei mobilizări mai întâi online, apoi offline fără precedent, românii tocmai își aleseseră un lider complet atipic pentru peisajul politic românesc, dovedind astfel că reciclarea politică nu este un imperativ.

Și totuși, chiar dacă, potrivit statisticilor, românii și-au mai pierdut din optimismul postelectoral, faptul că au ieșit cu zecile de mii în stradă arată că acum nu își mai permit nicio clipă proverbiala resemnare mioritică. Protestatarii ieșiţi ieri în stradă au scandat ceea ce, în opinia lor, ar fi trebuit să fie obiectivele politicienilor pe care i-au votat.

Toleranţa zero și fereastra spartă

Sloganul „corupţia ucide”, repetat pe tot parcursul protestelor, nu este altceva decât ecoul conceptului toleranţei zero, o politică de eradicare a delincvenţei, pe care promisese să o aplice și fostul premier Victor Ponta. Și, spre deosebire de promisiunile premierului, rezultatele politicii de toleranţă zero au fost deja aplicate în diverse medii.

Criminaliștii James Wilson și George Kelling, de la Universitatea Harvard, sunt cei care au introdus toleranţa zero ca politică privind combaterea criminalităţii, una care ar putea fi translatată și în domeniul clasei politice din România. Wilson și Kelling au propus ca Poliţia să nu se mai concentreze doar pe destructurarea reţelelor infracţionale mari, sperând ca reţelele mici să se stingă de la sine, ci să investească la fel de mult în combaterea micilor infracţiuni, prevenind astfel escaladarea delincvenţei. Wilson și Kelling și-au bazat propunerea (în 1982) pe rezultatele obţinute experimental de reputatul psiholog de la Stanford, Philip Zimbardo. Acesta a propus, în 1969, ceea ce el a numit „teoria ferestrei sparte”, care generaliza constatarea că o clădire care are fie și o singură fereastră spartă pe care nu o înlocuiește nimeni va ajunge foarte curând să fie vandalizată. Este tiparul pe care îl observăm chiar și în București când ne uităm la zecile de case istorice ocupate ilegal de interlopi după ce au fost abandonate. Experimentul lui Zimbardo a dezvăluit însă o latură uimitoare a acestui mecanism: faptul că el nu este influenţat de pătura socială din care provin cei ce vandalizează. Zimbardo a abandonat două mașini în două zone complet distincte din SUA: una în rău-famatul Bronx (New York) și una în selectul Palo Alto (California). În Bronx, a fost o chestiune de minute până când mașina să fie atacată și jefuită, sub ochii experimentatorului, de o familie după toate aparenţele decentă. În Palo Alto însă a trecut mai mult de o săptămână și nimeni nu s-a atins de mașină, până când Zimbardo a avut iniţiativa de a lovi parbrizul ei cu o bâtă. De îndată ce mașina a prezentat această unică avarie, a fost vandalizată chiar și în acest mediu select. Concluzia lui Zimbardo a fost și mai revelatoare: delincvenţa se petrece atunci când barierele de respect sunt ridicate în urma unor acţiuni care sugerează apatie.

Aplicată la sfera politică, concluzia lui Zimbardo este, deopotrivă, îngrijorătoare și îmbucurătoare. Ea presupune că disponibilitatea clasei politice de a comite infracţiuni crește pe măsură ce politicienii percep populaţia ca fiind apatică. Asta înseamnă că un popor care își asumă opiniile și luptă pentru ele – implicit poporul care iese în stradă, care e energic și viu – este un popor care obligă clasa politică să îl respecte. În același timp, teoria ferestrei sparte și politica de toleranţă zero invită românii să sancţioneze vocal și public orice abatere de la lege, indiferent cât de mică pare, a oricărui politician, fie el local, sau central.

25.000, cu 32 mai puţini

Protestul de ieri seară a fost un protest al tinerei generaţii responsabile, scuturate de apatie, dar totodată menţinută departe de agitaţia iraţională în care poate degenera o manifestaţie. Am văzut oameni de toate vârstele, mai ales tineri, îmbrăcaţi în toate felurile, dar mai ales îmbrăcaţi în bun-simţ. A fost primul protest la care s-a întâmplat ca, în două rânduri, două persoane diferite să se ciocnească de mine din greșeală și să spună „scuze, n-am vrut”.

Sunt oameni foarte tineri, adolescenţi, pãrinţi veniţi împreunã cu copiii. Protest curat de #neamsaturat. #colectiv #notforsale

Posted by Alina Kartman on Tuesday, November 3, 2015

Într-un astfel de context poţi să îţi recapeţi încrederea că prezenţa ta acolo, ca unul din zeci de mii, produce schimbare. De ieri până azi, trei demisii: e incredibil, dar nu este încă victoria pe care și-o doresc românii. E abia începutul. Se iese și în seara aceasta. Nimeni nu vrea ca durerea să fie în zadar.

Asasinii#colectiv

Posted by Oana Baluta on Tuesday, November 3, 2015

Foto: București Optimist

DISTRIBUIE: