Lumea așteaptă cu înfrigurare deznodământul poveștii grecești. Instituţii europene, experţi în finanţe, decidenţi politici încearcă să găsească soluţia miraculoasă pentru salvarea Greciei și, implicit, a Uniunii Europene. Puţini însă iau în calcul o alternativă care se găsește pe paginile Sfintei Scripturi. Obișnuiţi să percepem Biblia ca un instrument mai degrabă pentru liturghii, decât pentru a oferi răspunsuri problemelor cotidiene, aproape că nici nu ne gândim că pe paginile ei pot fi găsite concepte și practici utile pentru rezolvarea unor crize sociale și economice.

Luke Bretherton, profesor de etică teologică la Universitatea Duke, a sesizat într-un articol publicat de către ABC că drama Greciei nu este deloc nouă. Ea amintește de originile democraţiei, născute chiar în Atena, dintr-o luptă împotriva servituţii generate de datorii. De exemplu, Aristotel vedea în amnistia datoriilor și sfârșitul sclaviei generat de către acestea punctul central al democraţiei. Ceea ce cer grecii acum, poate că fără să fie conștienţi, este exact ceea ce cu mai bine de două milenii în urmă Aristotel formula ca o axiomă a democraţiei. Pentru filosoful grec, creditarea cu dobândă a fost factorul care a dus la fracturarea relaţiilor dintre cetăţeni și la dinamitarea conceptului de koinonia (comunitate, părtășie), în afara căreia nu mai poate exista democraţie autentică.

Partea interesantă este că o abordare similară se află și în Biblie și chiar cu mult timp înainte ca Aristotel să întrevadă o soluţie pentru consolidarea relaţiilor de părtășie. Cartea Sfântă folosește cu insistenţă conceptul eliberării din sclavie ca o exprimare plastică referitoare la mântuire. Un tablou narativ pentru înţelegerea acestui concept apare  în cartea Exodul, care vorbește despre eliberarea evreilor din robia datoriilor din Egipt. Cu mult timp înainte de acest episod, Biblia relatează modul în care evreii au ajuns să devină sclavi din cauza datoriilor. În perioada de foamete au împrumutat și apoi nu au mai avut posibilitatea rambursării. Consecinţa a fost inevitabilă. Un popor sosit liber în Egipt se vede înlănţuit.

Povestea lui Aristotel și cea a exodului biblic au un numitor comun: datoriile nu salvează pe nimeni. Capitalismul contemporan este construit chiar pe ideea conform căreia datoria este un mijloc de „mântuire”, băncile devenind un fel de primadone ale noului tip de salvare. Tragedia Greciei (și nu numai a ei) este determinată de această credinţă în puterea banilor care pot salva, ignorând faptul că la fel de bine pot și îngropa. „Cu cât împrumuţi mai mult, cu atât vei fi mai fericit”, ar fi în sinteză moto-ul care călăuzește întreaga politică globală. Drept urmare, cetăţeanul devine inevitabil dependent de consum (acesta fiind, de altfel, un cuvânt mai onorabil pentru ceea ce în trecut se numea sclavie). Băncile sunt în concurenţă pentru a încuraja noul tip de relaţie. În acest sens, suntem convinși că trebuie să împrumutăm tot mai mult pentru locuinţă, sănătate, educaţie. Rezultatul este sigur: ne ipotecăm nu doar bunurile, ci și viitorul.

În acest carusel al banilor care vin și pleacă, koinonia s-a spulberat. Nu mai există spirit comunitar, ci o permanentă luptă pentru supravieţuire. Partea cea mai interesantă a tragediei grecești este refuzul Germaniei de reducere a datoriei Greciei (în condiţiile în care cea mai consistentă parte a datoriilor ar trebui direcţionate chiar către Germania). Poziţia intransigentă a lui Merkel a oferit posibilitatea presei occidentale de stânga să acuze și să susţină că Germania nu are dreptul de a pretinde plata datoriilor publice ale Greciei, tocmai pentru că Berlinul a fost scutit de la achitarea a 55,5 % din răscumpărările de război după cel de-al Doilea Război Mondial. „Ceea ce a fost bun pentru Germania în 1953, se poate aplica și în cazul Greciei acum”, titrează The Guardian.

Atitudinea Germaniei demonstrează că sclavul odată scăpat de datorii nu mai are înţelegere pentru cel pe care l-a creditat. Presupunând că Greciei i-ar fi iertată datoria, există garanţia că a înţeles ceva din zbuciumul prin care trece?  Istoria atestă și sclavi pentru care eliberarea este o grea povară. După episodul ieșirii din Egipt, Biblia relatează cum mulţi dintre cei care trebuiau să se confrunte cu noul stil de viaţă au început să vocifereze și să își dorească întoarcerea în trecut. Pentru unii, robia este idealul. Aici este o problemă care îi vizează nu doar pe greci, ci pe toţi cei care, luaţi de valul capitalist, au uitat să trăiască după conceptul simplităţii. Eliberarea din sclavia datoriilor are sens doar pentru cei care au înţeles că există și alternative la propunerile unei societăţi concurenţiale. Însă, cine mai crede că evadarea chiar este posibilă?

DISTRIBUIE: