A încerca să fi detaşat atunci când îţi asumi o poziţie faţă de subiectul homosexualităţii e o misiune imposibilă. Nu (mai) poţi pur și simplu să spui că sexualitatea este o chestiune privată, de care fiecare este responsabil în dreptul lui, în condiţiile în care cerinţa momentului din partea comunităţii LGBT nu (mai) este doar una morală – ca societatea să recunoască egalitatea dintre orientările sexuale – ci și una civilă – ca societatea să ajute cuplurile gay așa cum le ajută și pe cele heterosexuale: social, financiar, juridic, șamd. Discuţiile avansează într-un ritm atât de rapid încât i-a surprins chiar și pe activiști. În aceste condiţii, o opinie trebuie să ai, dar cât de dificil este să îţi formezi una!
Dacă începi firesc, prin a aduna indicii despre ambele tabere, poţi constata lucruri foarte interesante. De exemplu, ce am constatat eu este că exponenţii comunităţii gay (fie ei homosexuali sau nu) aleg cel mai des să promoveze drepturile homosexualilor făcând apel la emoţii.
Să ne uităm la discursul susţinut de Conchita Wurst la primirea premiului Eurovision. „Seara aceasta este dedicată tuturor celor care cred într-un viitor al păcii și al libertăţii”, spunea Conchita. „Știţi voi cine sunteţi – suntem uniţi și suntem de neoprit”, continua cu lacrimi pe obraji, ridicând în aer trofeul primit în cadrul celei de-a 59-a ediţie a concursului Eurovision.
După ce a cântat că „se va ridica asemenea unui Phoenix din cenușă” şi că ascultătorul „este flacăra ei”, am perceput că speechul la primirea premiului are acelaşi dozaj de emoţie: maxim. Pe undeva probabil că au dreptate cei care pun încărcătura simbolică a prestaţiei Conchitei pe seama marketingului. Dar asta nu explică multitudinea de discursuri ale activiștilor progay care se bazează pe acelaşi ingredient: sentimentele.
Când a primit un premiu GLAAD pentru sprijinul acordat comunităţii LGBT în producţia TV The Fosters, J Lo a povestit despre mătuşa ei, care era foarte „cool” şi gay, despre influenţa actriţei lesbiene Rita Moreno, şi despre dorinţa ei profundă de a promova „puterea iubirii şi a acceptării”.
Actriţa Ellen Page a militat insistent pentru preţuirea „frumuseţii celuilalt, în loc de a ne ataca din pricina diferenţelor dintre noi” şi părea să îşi controleze cu dificultate respiraţia atunci când a declarat la scenă deschisă că este gay. „Am obosit să mă ascund, şi să mint prin omisiune”, a mărturisit cu emoţie actriţa, în faţa publicului prezent la conferinţa „Time to Thrive”.
http://youtu.be/AWIaYZEHOIg
Altă vedetă de la Hollywood, actriţa Portia Rossi, mărturisea că a fi gay şi a trebui să ascundă asta a costat-o sănătatea. Povara unui secret atât de mare i-a provocat o tulburare alimentară care i-a dat organismul peste cap – aşa cum povestea într-un interviu pentru ABC News. „Nu voiam să fiu gay”, spunea ea, dar a ajuns într-un final să accepte cine este.
Exemplele pot continua, după acelaşi tipar: persoane gay care realizează că au această orientare sexuală mărturisesc că sunt (au fost) stigmatizate, că societatea le face să se simtă inferioare, nevaloroase, stricate, iar această situaţie trebuie oprită. Şi ar trebui să fii insensibil ca să nu rezonezi cu istoriile de suferinţă şi cu alternativa unui viitor de „pace şi libertate”. Când le auzi poveştile pline de durere, aproape că îţi vine să zici „da, să se legalizeze căsătoria gay, ca să fie recunoscută public demnitatea acestor oameni şi să se încheie cu suferinţa!” Şi unii chiar aşa zic.
Dar oare nu ne dorim, cei mai mulţi dintre noi, o lume în care toţi suntem egali, indiferent cât de multe deosebiri ar fi între noi? Sau cine nu ar dori să trăiască într-o lume în care oamenii se respectă în mod autentic și se ajută reciproc, pentru că știu că răul vine de la sine, dar binele are nevoie de cooperarea noastră? Toţi vrem asta, dar de aici, până la a redefini familia și a legaliza căsătoriile gay este o prăpastie uriașă. Peste care unii pun mila ca pod. Dar mila nu ţine. Ba chiar, în cazul acesta e chiar o eroare logică. Compasiunea este bună, incontestabil, dar are altă funcţie: ea ne ajută să menţinem legătura emoţională cu ceilalţi, ne ajută să îi vedem valoroși indiferent de valorile pe care le susţin ei. Și asta e bine. Dar faptul că avem compasiune nu e dovada că este benefic să legalizăm căsătoriile gay.
Mila nu este şi nu poate fi un temei pentru lege. Nu putem lăsa sentimentele să ne conducă deciziile legale, fiindcă deşi am putea găsi alinare pentru lucrurile care ne dor acum, pe viitor s-ar putea să ajungem la consecinţe pe care emoţiile să nu le poată anticipa. De astfel de estimări cel mai eficient se ocupă raţiunea. Dar când a fost raţiunea o favorită a publicului larg?
