Un studiu amplu, publicat de grupul Pew Forum, a prezentat statistici potrivit cărora Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este congregaţia cu cea mai mare diversitate rasială, de pe tot teritoriul SUA. Cifrele obiectivizează portretul acestei biserici, însă ele nu pot fi înţelese adecvat decât raportându-le la caracteristicile peisajului religios american.

Statistica obţinută de Pew i-a acordat Bisericii Adventiste nota 9.1 pe scara diversităţii etnice, plasând-o pe primul loc în rândul celor mai eterogene biserici americane. Orice biserică ar fi avut un procent egal de enoriași din fiecare rasă ar fi primit nota 10, ceea ce înseamnă că membrii adventiști se împart aproape egal pe rase. Mai mult, aceeași cercetare relevă că biserica a crescut exponenţial integrarea diverselor rase, prin comparaţie cu anul 2007. Astfel, dacă în anul 2007, 45% dintre adventiști erau albi, 21%, negri, 4%, asiatici, 26%, hispanici și 4%, alte rase, în 2014 procentul albilor și al hispanicilor a scăzut la 41%, respectiv 15%, cel al negrilor crescând  până la 30%, cel al asiaticilor, la 7% și cel al altor rase, la 8%.

Reprezentanţii bisericii au reacţionat la aceste cifre punctând faptul că Biserica Adventistă „nu este o biserică americană (…), ci o mișcare globală, cu o misiune adresată tuturor oamenilor“, în cuvintele lui Gary Krause, director al Departamentului Global de Misiune.

Krause a mai adăugat că Biserica Adventistă este operaţională în 215 ţări și teritorii din lume, însă „nu suntem mulţumiţi cu asta, pentru că ONU listează încă 22 de ţări și teritorii unde nu avem prezenţă. Suntem toţi fii ai lui Dumnezeu și ne-ar plăcea să putem primi oameni din toate rasele în familia noastră.“ Declaraţia lui Krause aduce statistica cu un pas mai aproape de contextul ei. Nu vorbim despre o evoluţie procentuală petrecută în vid, ci de una realizată simultan cu noile tendinţe privind religia în America.

Biserica Adventistă este atât de remarcabilă la acest capitol, încât are un index al diversităţii chiar mai mare decât Statele Unite, remarca Christian Post. Lucrul acesta s-ar putea să nu fie însă neapărat un aspect lăudabil, câtă vreme în Statele Unite rasa albă rămâne predominantă procentual. Potrivit Biroului American de Recensământ, nu mai puţin de 77,7% dintre americani sunt albi, negri sunt 13,2%, asiatici sunt 5,3%, iar hispanici sunt 17,1%. Lucrul acesta ar putea să însemne că Biserica Adventistă, ca și celelalte biserici protestante din SUA care înregistrează creșteri, are un succes misionar mai mare în rândul minorităţilor decât în rândul populaţiei majoritare. Statisticile din ultimii ani relevă că bisericile creștine din Statele Unite înregistrează progrese numerice datorită valurilor de imigranţi care sosesc în ţară. Această tendinţă ajută bisericile să facă faţă unui curent puternic de laicizare, resimţit chiar și în ţara cu cea mai mare concentraţie de creștini din lume, însă poate induce în eroare cu privire la „sănătatea“ bisericilor autohtone.

În acest sens, unele sondaje spun că tiparele de religiozitate în SUA au rămas relativ stabile în ultimii ani. Circa 40% dintre americani se declară religioși, 32% dintre ei spun că nu au nicio religie, iar 28% dintre locuitorii SUA spun că sunt moderat religioși. Însă alte sondaje sunt mai puţin optimiste. Studii Pew spun că, din 1972 și până în 2010, numărul protestanţilor nu s-a oprit din scădere, de la 62% la 51%, pentru ca în 2012 să ajungă chiar la 48%. Diferenţa este aproape egală cu numărul neafiliaţilor religios, care au crescut de la 7% în 1972 la 18% în 2010, ajungând până la 20% în 2012. În schimb, numărul adulţilor americani catolici s-a menţinut constant în tot acest timp, în jur de 25%, asta în contextul în care peste trei sferturi dintre americani (77%) sunt de părere că religia își pierde treptat influenţa în viaţa creștinilor. Evaluarea de faţă este cea mai pesimistă, din 1970 până în prezent, cu privire la impactul pe care îl mai are religia, potrivit unui sondaj de opinie Gallup.

Diversitatea etnică rămâne o marcă a Bisericii Adventiste. Chiar anul acesta, Universitatea adventistă Andrews s-a clasat imediat după Universitatea Rutgers, fiind prima la capitolul diversitate, cu raportare la întreaga ţară. Andrews a depășit astfel universităţi de renume precum Stanford, St. John’s și Universitatea Houston. Simbolic, aceasta este o reușită care, așa cum spun liderii, vorbește despre idealurile de includere ale bisericii. Pragmatic însă, raportându-ne la tendinţele naţionale privind influenţa religiei, Biserica Adventistă dovedește că nu este nici ea imună la curentul de secularizare. Acest lucru diminuează puţin din confortul statistic, însă nu face altceva decât să reîntărească responsabilitatea faţă de autenticitatea spiritualităţii, care este o valoare asumată atât de liderii, cât și de membrii bisericii.

DISTRIBUIE: