Vineri seara, gruparea jihadistă Stat Islamic nu a atacat Franţa, ci a atacat întreaga Europă. Ținta aleasă este „perfectă” pentru a asigura maximizarea daunelor la nivelul întregii Uniuni Europene. Dacă nu vom reuși cu toţii, noi, cetăţeni europeni iluminaţi, să găsim un răspuns adecvat la acest gen de teroare, toată dezvoltarea, toată liberalizarea, toată democraţia și toată știinţa politică evoluată a Europei se vor întoarce în Evul Mediu. Și ce e mai ușor de „cucerit” decât un om care a renunţat de bunăvoie la identitatea sa?

Nu a fost atacată Spania, nu a fost atacată Marea Britanie, nu a fost atacată Germania (conducătoarea Europei), nu au fost atacate Statele Unite (deși ele conduc alianţa împotriva Statului Islamic). A fost atacată Franţa. Există multe motive pentru asta și niciunul nu ţine de religie, așa cum se vehiculează la cald pe toate reţelele sociale. Motivul este politic, după cum au declarat și atacatorii: Dacă vreţi să știţi pe cine să daţi vina, uitaţi-vă la președintele vostru, care a intervenit în Irak și în Siria. Este același gen de argumentare folosit și de Al Qaeda la atentatele de la Turnurile Gemene. Totuși, dacă acesta ar fi fost singurul motiv, atunci mai mult sens ar fi avut să atace Statele Unite, care au provocat mai multe daune grupării decât Franţa. De data aceasta însă, ţinta nu este atât Franţa, cât Europa. Franţa este doar un catalizator.

Gruparea nu a făcut decât să pună fumigene sub butoiul cu pulbere al Europei. Franţa are cea mai mare comunitate de musulmani din Europa, iar sentimentul antimusulman era deja pe val. Franţa încă trăia doliul de la Charlie Hebdo, iar pe acest fundal tragismul și reacţia în urma atentatelor de vineri nu pot decât să se amplifice la niveluri la care altfel poate nu s-ar fi ajuns. În Franţa, extrema politică de dreapta este poate cel mai bine „coaptă”, bine văzută și pregătită să preia puterea. Atât partidul lui Marine le Pen, cât și cel al fostului președinte Nicolas Sarkozy sunt în creștere în sondaje, iar mesajele lor anti-sistem, anti-musulmani, anti-imigranţi capătă din ce în ce mai mult sens în urechile francezilor de rând, care vor fi gata să renunţe la orice pentru a-și recăpăta liniștea minţii.

Franţa este una dintre ţările europene care a adoptat cea mai proastă și ineficientă politică de integrare a musulmanilor în societate, demonstrând discriminare, rigiditate și lipsa de dorinţă și voinţă de a se contopi cu cea mai mare comunitate de musulmani din Europa. Ceea ce nu înseamnă că Franţa este în vreun fel vinovată pentru atacurile de vineri. Înseamnă doar că a fost aruncată o fumigenă sub un butoi de pulbere care are deja un fitil în interior. Rezultatele acestei politici sunt deja evidente. Comunitatea musulmană din Franţa este și cea mai radicalizată. Conform International Centre for the Study of Radicalisation and Political Violence, Franţa este ţara europeană care a „trimis” cei mai mulţi luptători în Siria și Irak. În luna aprilie se estima că numărul acestora ajunsese la 1.500 și încă 3.000 erau urmăriţi pentru conexiuni cu Siria. Câteva sute dintre cei plecaţi să se antreneze în taberele jihadiste s-au întors deja în ţară. Acum însă, nimeni nu vorbește despre asta, ci doar despre un pașaport găsit la faţa locului, care i-ar aparţine unui refugiat intrat pe continent prin Grecia. Iar aici vine și ultima bucăţică din puzzle.

Refugiaţii au fost invitaţi să intre în „valuri” în Europa de către Germania. Franţa și Germania se chinuie deja de ceva timp să păstreze o alianţă politică care să menţină Europa pe linia de plutire, însă deja pe mai multe subiecte – printre care refugiaţii, operaţiunile din Siria și atitudinea faţă de Rusia – cele două ţări diverg. Vina atacurilor de vineri ar putea fi ușor plasată asupra Germaniei, mai exact asupra Angelei Merkel, a cărei politică de primire a refugiaţilor, dar și propriul scaun politic atârnă de un fir de păr, după ce popularitatea în propriul partid și printre germanii de rând a luat-o vertiginos la vale. Europa va supravieţui și fără Merkel, dar Uniunea Europeană, cufundată în crize majore fără răspuns, nu știm dacă ar putea, cel puţin la acest moment.

Imediat după atacul de la Charlie Hebdo, ne-am pus să învăţăm niște lecţii – că terorismul nu are religie, că islamul nu este echivalent cu islamismul radical, că teroriștii nu sunt reprezentanţi ai musulmanilor, că discriminarea etnică și religioasă este combustibil pentru radicalizare și că trebuie să ne acceptăm cu adevărat unii pe alţii și să luptăm împreună împotriva oricăror forme de extremism. Unde sunt aceste învăţături astăzi, când Facebookul este plin de generalizări pe toate aceste paliere – musulmanii vor să ne omoare, refugiaţii sunt teroriști, religia etc.? Şi nu ar fi riscat moartea președintelui francez Hollande, pentru că ar fi fost un punct fără întoarcere și chiar și-ar fi dat foc la valiză. Dar ideea că au fost atât de aproape sporește frica în inima oricărui francez, și în același timp l-au scos și ţap ispășitor, pentru a fi „omorât” politic de propriul popor. Asta înseamnă cu adevărat teroare. Înseamnă ca oameni cu cap, oameni cu studii, să alerge disperaţi spre promisiuni populiste și să pună la conducere guverne autoritariene. Europa are câteva concepte care o definesc: democraţie, libertate morală, libertate de mișcare. Suntem însă ajunși într-o situaţie în care mai degrabă vom renunţa de bunăvoie la libertate, decât să învăţăm să ne iubim aproapele, și mai ales dușmanul.