3000 de copii imigranţi abandonaţi de guvernul britanic

10

Între pragmatism și umanism, de regulă, politicienii sunt înclinaţi să aleagă prima variantă. Mai mult sau mai puţin argumentat, pragmatismul pare să fie soluţia viabilă în probleme delicate, așa cum ar fi, de exemplu, cea a imigraţiei. În această privinţă, unele decizii apreciate de către decidenţii politici ca oferind soluţii corecte stârnesc nemulţumirea opiniei publice.

Pe la sfârșitul lunii ianuarie, premierul britanic David Cameron surprindea cu decizia sa de a refuza să primească pe teritoriul ţării 3.000 de copii neînsoţiţi, proveniţi din taberele de refugiaţi de pe continent. Argumentul refuzului consta în faptul că o politică a porţilor deschise va încuraja și alţi refugiaţi să se aventureze pe un drum periculos pentru a ajunge în insulele britanice. Recent însă, conform The Guardian, Camera Comunelor a dat credit guvernului, respingând amendamentul la proiectul de lege privitor la imigrare, depus în Camera Lorzilor, prin care guvernul ar fi fost obligat să îi primească pe cei 3.000 de copii refugiaţi.

Intervievat de BBC, Keir Starmer, unul dintre liderii laburiștilor (partid aflat în opoziţie), a criticat decizia guvernului, dar și votul Parlamentului, atenţionând că „nu le putem întoarce spatele acestor copii vulnerabili, fiindcă istoria ne va judeca pentru asta”. Au fost și câţiva parlamentari conservatori (o minoritate) care au votat în favoarea acceptării copiilor refugiaţi. Unul dintre aceștia, Tania Mathias, este convins că acceptarea copiilor expuși pericolelor generate de imigraţie ar fi „un lucru bun”. Pe de altă parte, guvernanţii au argumentele lor. Astfel, James Brokenshire, ministrul pentru Imigraţie, a declarat în cadrul dezbaterii parlamentare că guvernul nu poate susţine o politică care ar „crea din greșeală o situaţie în care familiile ar percepe ca fiind un avantaj trimiterea copiilor neînsoţiţi”, fapt ce ar avea implicaţii periculoase, dacă se au în vedere traficanţii și riscurile aventurării pe mare.

Reacţiile opiniei publice

The Guardian a realizat o sinteză a celor mai relevante comentarii făcute de cititori pe marginea situaţiei create de către politicienii britanici. Acuzaţiile sunt dure, mergând până la punctarea lipsei de umanism a societăţii actuale. „Parlamentarii ar trebui să își plece capul cu rușine”, a spus unul dintre comentatori. „Fiecare refugiat care este abuzat sau ucis ca urmare a acestei decizii rușinoase stă ca o mărturie tăcută a refuzului nostru de a-i ajuta pe cei care au nevoie”, a spus un altul. „Aceasta este o zi foarte tristă – cum mai pot dormi noaptea parlamentarii? Ar trebui să ai o inimă de piatră ca să nu fii profund afectat atunci când îi vezi pe copii stând în ploaia rece”, își varsă năduful un alt comentator. „Am creat o lume care le permite copiilor să moară, care îi sancţioneză pe cei săraci și tolerează crimele în masă” sau „lumea occidentală a devenit atât de avidă după bogăţii, încât ne-am pierdut toată umanitatea” sunt alte mesaje pline de frustrare pe care le-au transmis cititorii.

Copiii, o problemă sensibilă

Alf Dubs, cel care a depus amendamentul, a fost el însuși un beneficiar al unui program susţinut de guvern, care a acceptat copii refugiaţi din Germania, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Faptul că politicianul britanic a ţinut să menţioneze acest lucru este o ilustrare a intenţiei sale de a atinge o coardă sensibilă a celor care prin deciziile lor pot hotărî soarta unei întregi generaţii. Nimeni nu se poate ascunde în spatele ignoranţei, în condiţiile în care drama copiilor constituie factorul cel mai alarmant al imigraţiei. Iar în această privinţă situaţia nu este deloc liniștitoare. Europol, agenţia europeană de informaţii, a estimat în ianuarie că aproximativ 10.000 de copii au dispărut după sosirea în Europa, avertizând că mulţi au fost răpiţi de către bandele criminale.

Pentru a ieși într-o manieră onorabilă din situaţia delicată în care se găsește, guvernul britanic a anunţat că intenţionează să ofere în schimb sprijin pentru 3.000 de copiii refugiaţi din lagărele din Orientul Mijlociu, dar Salvaţi Copiii și alte organizaţii neguvernamentale au obiectat în faţa acestei măsuri, spunând că intenţia este doar de repetare a unui anunţ care a mai fost făcut și în trecut, dar rămas încă neconcretizat. Pragmatismul politicienilor se rezumă mai mult la declaraţii, fiindcă în ceea ce privește faptele sunt încă multe aspecte de recuperat. Un exemplu concludent în această privinţă vine dintr-un raport european recent. Douăsprezece ţări nu au contribuit cu nimic până în prezent la suma de 3 miliarde de euro planificată în urma acordului dintre UE și Turcia, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Belgia, Austria, Polonia, Lituania, Slovenia, Croaţia, România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Malta și Spania sunt încă restante în efectuarea plăţilor în fondul de asistenţă umanitară și „ar trebui să facă acest lucru acum”, se declară în raportul citat de platforma Politico.

Într-o conferinţă de presă ce a urmat publicării raportului, Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migraţie, a declarat că documentul este de maximă importanţă atât pentru UE, cât și pentru Turcia. Precizarea vine ca urmare a comentariilor făcute recent  de președintele turc, Recep Erdogan, conform cărora UE are nevoie de Turcia mai mult decât Ankara ar avea nevoie de Uniune. „Amândouă au nevoie una de alta”, a replicat Avramopoulos, adăugând că Ankara va trebui să îndeplinească cele mai multe dintre criteriile necesare pentru liberalizarea vizelor pentru turcii care călătoresc în UE (aceasta fiind una dintre cererile turcilor în schimbul ajutorului umanitar). S-ar putea spune fără prea multe exagerări că viaţa unora, inclusiv a copiilor, poate servi ca instrument de manevre politice.

DISTRIBUIE: