Pentru românii imunizaţi de expunerea la o scenă politică naţională dominată de atacuri vitriolice, o declaraţie precum „nu aș susţine un musulman care ar candida la prezidenţiale” ar avea probabil impactul public al unei șoapte. În Statele Unite însă, presa vuiește constatarea că aceste cuvinte aparţin unui aspirant la funcţia de președinte.

Neurochirurgul Ben Carson este autorul acestei declaraţii, rostite în cadrul unui interviu televizat. Carson fusese invitat în direct în emisiunea NBC „Meet the Press” să își expună părerea asupra problemei rezumate astfel: „Ar trebui ca votanţii să ţină cont de religia unui candidat la prezidenţiale sau nu?” Carson a dat un răspuns mai detaliat, spunând că „depinde dacă acea religie este coerentă cu valorile și principiile Statelor Unite sau nu este coerentă cu valorile Constituţiei”, punctând totodată că, „dacă o religie contravine Constituţiei, atunci da, acest lucru ar trebui să conteze”.

Prezentatorul a mers mai departe, întrebându-l pe Carson dacă e de părere că „islamul este coerent cu Constituţia”. Carson a răspuns că nu și a subliniat că „nu ar milita pentru a avea un președinte musulman”. Întrebat însă dacă ar vota un musulman pentru o poziţie în Congres, fostul neurochirurg a precizat: „Aici este altă poveste. Depinde cine este acel musulman, ce spune el, așa cum depinde de ce ar spune orice alt candidat, de orice religie. Însă dacă ceea ce spune el și viaţa lui sunt în armonie cu valori care ridică această naţiune și fac posibil ca oricine să aibă succes și să cultive pacea, atunci sunt de partea lui.”

Ulterior, Carson a revenit asupra declaraţiei, dar nu ca să o retracteze, ci ca să o nuanţeze: „Nu aș putea sprijini niciodată un candidat la președinţia Statelor Unite dacă acesta este musulman și nu a renunţat la stâlpul fundamental al islamului: legea Sharia. (…) Știu că există mulţi musulmani pașnici care nu aderă la aceste credinţe. Dar, până când nu se renunţă cu totul la aceste principii…, nu pot milita pentru un candidat musulman…, cum nu pot milita nici pentru Hillary Clinton, apropo.”

Această revenire a lui Carson nu a surprins, cu atât mai mult cu cât, anterior, purtătorul de cuvânt al neurochirurgului anunţase că acesta nu își cere scuze fiindcă nu are motive. El n-a făcut altceva decât să se gândească la ce este cel mai bine pentru America și a declarat ceea ce crede în adâncul inimii.

Implicaţiile unei afirmaţii-șoc

Furia publică pe care a generat-o nu s-a lăsat înduioșată de sinceritatea candidatului. Interesant însă, comunitatea musulmană din SUA nu a fost prima care a reacţionat. Abia târziu, presa a publicat declaraţia reprezentantului Consiliului privind Relaţiile Islamice Externe, potrivit căreia Ben Carson ar trebui să se retragă din cursa pentru președinţie fiind „el însuși în neconcordanţă cu Constituţia”, împreună cu afirmaţiile sale „antimusulmane”. Grosul criticilor a venit pe filieră socio-politică. Și, dacă unele voci au criticat poziţia lui Carson ca fiind o simplă gafă, chiar dacă una de proporţii, alte voci au criticat fundamentul politic al afirmaţiilor lui Carson, indicând dezaprobator către ceea ce ei numesc „mitul Americii creștine”. Iar aici dezbaterea devine aproape imposibil de soluţionat.

Bătălia se dă între două răspunsuri istorice la întrebarea: „A fost sau nu America fondată pe principii creștine?“ Ambele tabere polarizate sunt bine reprezentate. Poziţia negativă, adoptată în special de democraţi, argumentează că nici părinţii fondatori, nici părinţii Constituţiei nu s-au bazat pe ideologia creștină în elaborarea direcţiei pe care doreau să o confere Americii, ci, mai degrabă ca unii care nici nu practicau creștinismul tradiţional (fiind deiști), ei s-au lăsat inspiraţi de Iluminismul european. Carson este un susţinător al poziţiei opuse, apărate predominant de republicani, potrivit căreia decizii cruciale pentru legislaţia de azi a Statelor Unite au fost posibile numai datorită valorilor creștine ale pionierilor americani și au fost fundamentate pe principii biblice.

Dezbaterile pe acest subiect durează de secole și au fost, de-a lungul timpului, folosite cu măiestrie ca pretext pentru decizii politice și economice. Cele două poziţii sunt însă ireconciliabile, fiindcă fiecare o acuză pe cealaltă că știrbește binele naţiunii: Cei care consideră America o ţară creștină cred că statul ar trebui să redevină ceea ce, spun ei, a fost odată – o ţară guvernată separat de biserică, dar după principii creștine. De cealaltă parte, cei care consideră America un stat secular susţin că orice imixtiune a creștinismului în politică înseamnă teocraţie și limitarea libertăţii.

Comerţul de popularitate

Dacă poziţia lui Carson diferă de cea a republicanilor, omul nu pare să facă eforturi pentru a se detașa. Din contră. Într-un mesaj postat recent pe Facebook, neurochirurgul afirmă că „dorinţa mea e ca ţara noastră să Îl recunoască din nou pe Dumnezeu drept conducător”. Cât de mult se poate asocia Carson cu republicanii putem însă intui din declaraţia pe care a făcut-o public la intrarea în partid. Neurochirurgul a spus că li s-a alăturat republicanilor din motive pragmatice: pentru a nu-și segmenta electoratul. Iar când a enumerat elementele ideologice pe care le consideră sănătoase în partidul republican, religia nu s-a aflat pe lista respectivă.

Pe de altă parte, declaraţia lui Carson cu privire la ipoteza unui președinte musulman are un corespondent în istorie. Reputatul istoric baptist Bill J. Leonard documenta opoziţia baptiștilor faţă de catolicul Al Smith, înfrânt la prezidenţialele din 1928. Baptiștii s-au opus cu toată forţa candidaturii acestuia, convinși că „un președinte catolic nu ar putea proteja și apăra Constituţia de inamicii ei «străini și domestici», fiindcă [potrivit religiei sale, n.r.], chiar și președintele era dependent de autoritatea papei, pentru a putea fi în comuniune cu adevărata biserică”. Tot Leonard povestește că, 38 de ani mai târziu, baptiștii se numărau printre alţi protestanţi care s-au opus candidaturii lui John F. Kennedy, din același motiv religios. Presa momentului documentează continuitatea temerilor lor. „Aceștia nu se tem, desigur, că un [singur] catolic genial [ar putea intra] în Casa Albă, ci de toţi ceilalţi pe care acesta îi va lua cu el, unii poate mai puţin liberali decât este el”, scria Signs of the Times, citând, totodată, și un editorial publicat de Christianity Today în acea perioadă, potrivit căruia, „dacă Biserica Romano-Catolică ar fi ca toate cultele, toţi americanii ar saluta instalarea unui cetăţean romano-catolic calificat la Casa Albă. Constituţia Statelor Unite nu impune niciun test religios, iar principiul este sănătos. Însă natura Bisericii Romano-Catolice și prevederile legilor bisericești ridică probleme privind alegerea unui președinte catolic, probleme care nu apar în cazul unui protestant sau al unui evreu.”

După toţi indicatorii, afirmaţiile lui Ben Carson nu sunt, așadar, o gafă a unui aspirant politic neexperimentat, care și-a exprimat din greșeală opinia sinceră. Din contră, ele par să fie opinii asumate, formate pe baza unor argumente asumate. Și, fiindcă e puţin probabil ca dezbaterea de secole privind creștinismul sau necreștinismul Americii să se încheie azi-mâine, e limpede că, din punct de vedere pragmatic, declaraţiile lui Carson vor fi o monedă de schimb pentru capitalul lui de charismă. Iar la momentul redactării acestui material, se pare că medicul iese în câștig: de la izbucnirea controversei a câștigat peste 300.000 de fani pe Facebook.