Am ajuns în momentul cel mai propice pentru a spune în cel mai serios mod că trăim vremuri întunecate.

Am ajuns în momentul cel mai propice pentru a spune, în cel mai serios mod, că trăim vremuri întunecate.

După două mandate în care Casa Albă a fost condusă de cel mai bine pregătită persoană din istoria președinţiei americane, un om cu un extraordinar bun-simţ, cu principii mai sănătoase decât mulţi predecesori, cu respect pentru funcţie și pentru oameni și cu fler pentru diplomaţie, un afroamerican, americanii au spus „Destul!” și au ales ca nou președinte o persoană extrem de slab pregătită pentru această funcţie, un rasist, sexist, populist prin definiţie. Donald Trump a câștigat alegerile speculând cele mai negative sentimente ale clasei de mijloc, făcând apel la ameninţări, la frică, la violenţă și diviziuni. Donald Trump a câștigat detașat, dar va fi președinte peste o ţară complet divizată și principal lider într-o lume confuză, care trăiește în frica pe care personaje ca el au inoculat-o.

„Am crezut că naţiunea noastră, deși e încă departe de a fi depășit prejudecăţile rasiale și misoginismul, a devenit totuși mult mai deschisă și mai tolerantă, (…) că majoritatea americanilor preţuiesc normele democrate și statul de drept. Se vede treaba că am greșit.” (Paul Krugman)

La ce ne putem aștepta, în mod sincer și fără exagerări, de la Donald Trump ca președinte? Barack Obama a explicat foarte clar că această funcţie nu poate schimba un om, ci doar îl pune în lumina reflectoarelor și îi exacerbează comportamentul. Așadar putem doar spera că negrul nu va fi atât de negru și ne putem gândi că sunt doar patru ani, dar sunt patru ani care pot schimba lumea. Să ne fie frică pentru lume? Da. Este poate cel mai raţional lucru acum. Anul acesta tot ce ni se părea imposibil să se întâmple s-a întâmplat, mai întâi Brexitul, iar acum Donald Trump. De acum încolo, orice este posibil.

Trump este un om care se trezește dimineaţa și citește ce a scris presa despre el în ultimele 24 de ore, iar apoi pune pumnul în gura presei care îl supără. Este un om pentru care faptele reale, numerele, dovezile palpabile, chiar raţiunea și obiectivitatea nu par să conteze. Donald Trump este un om care și-a ameninţat contracandidata cu închisoarea, care a abuzat sexual femei și care a făcut avere nu pentru că este un om de afaceri genial, ci, cel mai probabil, neplătindu-și taxele. Este un om care cataloghează oamenii după ce citește trei informaţii de pe internet despre ei și care anunţă câte o conspiraţie atunci când nu îi ies planurile, distrugând încrederea oamenilor în tot ce este contrar agendei sale, inclusiv în aparatele de stat și chiar în sistemul democratic actual. Este un om susţinut politic de grupările de extremă dreapta din Europa și de grupările KuKluxKlan și neonaziste din America. Este un om cu un ego care se ia la trântă cu cel al lui Vladimir Putin, pe care îl admiră, de altfel. Și nu este de mirare, având în vedere că ambii sunt adepţii unui stil de conducere centrat pe propria persoană. Presa americană scrie pe bună dreptate despre o „tragedie americană”, dar este una pentru care este în mare parte responsabilă.

Și aici ajungem la prima mare dezamăgire. Presa americană era „The Press”, modelul profesionalismului în jurnalism, al obiectivităţii și a tot ce înseamnă „presă liberă”, liberă de interese politice sau comerciale, liberă de tirania like-urilor și share-urilor, liberă de tot soiul de presiuni interne și externe, o presă demnă, corectă, de încredere. Degeaba toată presa quality din America în final s-a poziţionat deschis împotriva lui Trump, dacă toată campania a făcut publicitate gratuită celor mai periculoase idei pe care acest om le-a putut aduce pe post de program politic. Trump a speculat presa, cum i-a speculat și pe alegători și nu a avut nici cea mai mică problemă să spună toată ziua inepţii, cât timp primea în schimb prime-time. Presa ar fi trebuit să înţeleagă, încă de când erau peste 20 de candidaţi în Partidul Republican, că dintre ei doar Donald Trump este prin excelenţă un show-man, un creator de reality-show, un clovn care e încântat să fie clovn. Donald Trump nu a distrat doar masele, a distrat și presa, care și-a pus mâinile în sân și s-a declarat înfrântă în faţa unor „perle” prea tari pentru a nu face niște mii de like-uri în social media. La spaţiul mediatic incredibil pe care l-a primit, nu este exagerat să spun că Trump nu ar fi ajuns să fie ales nici măcar de propriul partid dacă nu ar fi fost efectiv propulsat de mass-media. Partidul său nici măcar nu îl plăcea, dar rapid i-a căzut vălul de pe ochi când a văzut ce lipici are la presă și public. O presă complet iresponsabilă a ajutat la alegerea lui Trump ca președinte.

Odată cu alegerea lui Trump, Partidul Republican va avea în mâinile sale Casa Albă, Senatul și Camera Reprezentanţilor. Cum vă sună asta? Toată puterea Americii concentrată în mâinile unui singur partid. Și ce partid!

Și dacă tot am ajuns la Partidul Republican, aici avem al doilea mare motiv de îngrijorare. Odată cu alegerea lui Trump, Partidul Republican va avea în mâinile sale Casa Albă, Senatul și Camera Reprezentanţilor. Cum vă sună asta? Toată puterea Americii concentrată în mâinile unui singur partid. Și ce partid! Unul care crede în războaie, în ziduri și în petrol. Partidul Republican nu crede în încălzirea globală. Cum va fi influenţată lumea la nivel global dacă America se va retrage din eforturile de combatere a poluării și de cercetare a resurselor de energie regenerabilă? Și cum va fi influenţată lumea dacă America va încerca deodată să întoarcă trendul globalizării și să rupă relaţii comerciale cu greu stabilite (deja toate pieţele financiare sunt în cădere liberă)? Senatul și Camera Reprezentanţilor trebuie să completeze și să contrabalanseze puterile foarte mari pe care președintele american le are în stat. Dacă în toate este propagată aceeași mentalitate, cum va arăta lumea în mâinile unui om care a spus că nu înţelege de ce America are bombe nucleare, dacă nu ca să le folosească?

Și aici ajungem la a treia problemă majoră. Cine nu admite măcar posibilitatea izbucnirii unui război mondial, pe baza deteriorării relaţiilor SUA-Rusia și pornind de la conflictul sirian, trăiește într-o fantezie. Aliaţi de-ai lui Vladimir Putin au spus că, dacă iese președinte Hillary Clinton, atunci va fi război nuclear între cele două ţări. Nu a ieșit. Înseamnă asta că suntem scutiţi? Poate da, poate nu. Planurile lui Putin de a schimba faţa geopoliticii și de a-i uzurpa Americii rolul de primadonă pe scena politicii internaţionale sunt evidente și sunt agresive. Presupun repoziţionări în sferele de influenţă atât pe continentul european, cât și în Orientul Mijlociu, unde s-au deschis conflicte militare extrem de complicate. Nu ar trebui nimeni să își facă vreo iluzie că Rusia nu va profita la maximum de viitorii patru ani, în care se lasă ceaţă peste America, pentru a-și urma cât mai mult planurile. Mai mult, este de presupus că mai degrabă va acţiona, într-o manieră sau alta, cât de curând, cât americanii sunt încă șocaţi, divizaţi și conduși de un om care nu are absolut nicio legătură cu aparatul administrativ și niciun dram de experienţă politică.

„O victorie a lui Donald Trump în SUA ar revigora ceea ce unii analişti numesc Internaţionala Populistă, ar revigora tendinţele spre iliberalism şi ar pune în evidenţă şi mai mult criza liberalismului tradiţional.” (Vasile Pușcaș)

Europa este divizată. Va fi și mai puternic lovită în momentul în care Brexitul va deveni realitate. Iar asta nu este tot. În Europa urmează alegeri în cele mai importante ţări, Germania și Franţa. În Franţa deja partidul de extremă dreapta este al doilea cel mai popular partid, condus de o femeie care a spus că, dacă ar fi putut, ar fi votat cu Trump. În Germania, Merkel pierde din susţinere și popularitate văzând cu ochi, în timp ce extremele avansează. După votul de ieșire a Marii Britanii din UE nu mai putem să lăsăm ca aceste realităţi să nu ne impresioneze. Brexitul va avea un efect de contagiune, iar victoria lui Trump în State va acţiona ca validare a extremiștilor. „O victorie a lui Donald Trump în SUA ar revigora ceea ce unii analişti numesc Internaţionala Populistă, ar revigora tendinţele spre iliberalism şi ar pune în evidenţă şi mai mult criza liberalismului tradiţional (…). O eventuală victorie a lui Trump în SUA ar avea o influenţă indiscutabilă în campaniile electorale din Europa şi lucrul acesta fireşte că nu ar fi de bun augur. În al doilea rând, stabilitatea transatlantică ne interesează şi ca europeni, dar şi ca români, şi din perspectiva securităţii regionale şi globale, dar şi din perspectiva competiţiei globale”, apreciază Vasile Pușcaș, fostul negociator-şef al României cu UE. Ar trebui să presupunem pur și simplu că în această situaţie, cu America și Europa slăbite și divizate, Rusia nu va acţiona nicicum? România are să își facă probleme serioase dacă se împlinesc planurile lui Trump de a reduce participarea Americii în cadrul NATO și de a nu mai da garanţii de protecţie statelor membre.

În final, această idee a instalării unei „internaţionale populiste”, cum o numesc unii analiști – sau a unei „frăţii a autocraţilor”, cum am numit-o într-un articol privind apropierea dintre Rusia și Turcia –, este cea care ridică cele mai multe semnale de alarmă. Ideea că ceea ce a reprezentat căderea Zidului Berlinului s-a șters din memoria colectivă și, cu pași repezi și prin metode democratice, ne grăbim să ne alegem din nou conducători dictatoriali, cu grave probleme de gândire și de comportament. Ce se întâmplă când americanii refuză să mai creadă în democraţie? Ce se întâmplă când refuză să mai creadă unii în alţii? Ce se întâmplă când refuză să mai fie toleranţi cu părerile sau convingerile altora? Ce se întâmplă când afroamericanii trebuie iar să iasă pe străzi și să se apere de discriminare? Ce se întâmplă când nu mai există dialog și dezbateri civilizate, ci doar urlete, ameninţări și violenţă? Ce se întâmplă când nici americanii nu mai știu ce este America? „Am crezut că, până la urmă, conaţionalii noștri nu vor vota pentru un candidat atât de vizibil necalificat pentru cea mai înaltă poziţie în stat, atât de tulburat temperamental și, pe cât de înfricoșător, pe atât de ridicol. Am crezut că naţiunea noastră, deși e încă departe de a fi depășit prejudecăţile rasiale și misoginismul, a devenit totuși mult mai deschisă și mai tolerantă, (…) că majoritatea americanilor preţuiesc normele democrate și statul de drept. Se vede treaba că am greșit. Că un număr uriaș de oameni – albi, predominant din zone rurale – nu împărtășesc deloc concepţia noastră privitoare la ce este America”, scrie Paul Krugman, economistul evreu-american premiat cu Nobelul pentru economie în anul 2008. Ce se va întâmpla când noi nu știm nici ce este America azi și nici încotro să privim mai departe?