Cum ar putea-o sprijini Obama pe Hillary Clinton

15

Președintele american Barak Obama a felicitat-o pe Hillary Clinton după victoria obţinută în cursa alegerilor primare democrate. Deși actualul președinte i-a transmis felicitări și oponentului lui Clinton, Bernie Sanders, care urmează să aibă o întrevedere cu Obama pe tema alegerilor, atenţia presei rămâne îndreptată acum spre efectele pe care le va avea sprijinul pe care Obama urmează să i-l dea lui Clinton în cursa pentru prezidenţiale.

„Preşedintele Obama i-a felicitat pe cei doi candidaţi pentru că au desfăşurat campanii pline de inspiraţie, care i-au entuziasmat pe democraţi, care au determinat o nouă generaţie de americani să se implice în procesul politic şi care au permis prezentarea unor propuneri importante astfel încât economia şi politica noastră să fie folositoare lumii întregi, nu doar celor care dispun de putere şi de bani”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Analiștii apreciază că pasul următor va fi acela prin care Barak Obama își va arăta sprijinul faţă de candidatura lui Hillary Clinton.

Hillary Clinton ar avea nevoie de o mână de ajutor pentru a converti simpatia progresiștilor, care l-ar fi votat pe Sanders, în voturi pentru ea însăși. Deși 20% dintre suporterii lui Sanders au declarat într-un sondaj că nu vor ieși deloc la vot dacă vor fi nevoiţi să aleagă între Clinton și Trump, analiștii se așteaptă ca acest procent să scadă considerabil dacă Obama – încă foarte popular printre toate ramurile democrate – i-ar oferi public votul lui de încredere.

O altă categorie de votanţi la care Clinton are mai puţin succes decât Sanders este cea a tinerilor. Tinerii l-au sprijinit pe Obama în alegerea lui, însă anul acesta ei par mai dispuși să îl susţină pe Sanders decât pe Clinton. Dacă Obama ar susţine-o pe Clinton însă, atrage atenţia analistul BBC Anthony Zurcher, Obama va trebui să fie atent să nu-și decredibilizeze discursul, făcându-l prea comercial.

Clinton are nevoie și de sprijinul minorităţilor, în speţă al afroamericanilor și al hispanicilor. Aici analistul BBC este mai rezervat, apreciind că este posibil ca Obama să nu mai ralieze în jurul lui mulţimile minoritare care l-au ajutat să câștige în 2008.

Însă adevărata bătălie pare să se dea pe voturile albilor din clasa muncitoare. Aici Obama a pierdut semnificativ la alegerile din 2008 și este de așteptat să nu aibă prea mare priză cu un eventual discurs motivaţional. Pe de altă parte, Clinton pare conștientă de importanţa asigurării acestor voturi, altfel ar fi o coincidenţă prea mare ca primele două opriri în turneul ei de campanie să fie Ohio și Pennsylvania, două state dominate de clasa muncitoare albă.

DISTRIBUIE: