Problema încălzirii climatice va defini timpurile în care trăim, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în ultimul său discurs în faţa liderilor lumii, strânși la Adunarea Generală din New York. De la 1 ianuarie 2017, ONU va avea un nou secretar general. Însă această problemă nu poate fi rezolvată doar prin determinarea liderilor politici, ci, deopotrivă, și prin aceea a cetăţenilor de rând. Câţi cred însă că această ameninţare este reală și că fiecare om de rând are de jucat un rol important?

Tema încălzirii globale nu mai este disputată în cercul experţilor și al oamenilor de știinţă. Încălzirea globală nu este o posibilitate, este o realitate pe care deja o trăim, conform opiniilor a 97% dintre cercetători. Niciun om de știinţă cu reputaţie nu dispută faptul că încălzirea globală este reală, cauzată de oameni, cu efecte care afectează tot globul și că politicienii sunt deja mult în urmă cu măsurile urgente care ar trebui luate pentru a stopa creșterea temperaturii medii globale, sau cel puţin asta reiese dintr-o scrisoare deschisă semnată de 375 dintre cercetătorii de top din lume, inclusiv 30 de laureaţi ai Premiului Nobel.

De zeci de ani au fost persoane care au sunat trâmbiţele, iar mari companii petroliere aveau aceste informaţii din propriile studii încă de acum 40 de ani, însă au promovat informaţii false în presă. Încă din anul 1978, James Back, cercetător-șef la compania petrolieră Exxon, i-a avertizat pe liderii companiei că dublarea cantităţii de dioxid de carbon din atmosferă va duce la creșterea temperaturii medii globale cu 2,3 grade Celsius – un număr care este consecvent cu consensul știinţific de astăzi. Este un tipar care a funcţionat la fel și cu industria tutunului referitor la riscurile la care se expun fumătorii. În ambele cazuri, era evident că produsele acestor industrii nu vor mai fi la fel de profitabile după ce lumea va începe să înţeleagă riscurile. Dar chiar înţelege lumea riscurile?

Despre riscuri

Sunt încă destui oameni care spun că, dacă nu ne-a omorât ameninţarea nucleară în timpul crizei rachetelor din Cuba, o să trecem noi și prin încălzirea climatică. Însă, există o „mică” diferenţă între cele două. Și anume că ameninţarea războiului sau ameninţarea nucleară a fost o posibiltate, pe când încălzirea globală este o realitate în care trăim deja. O schimbare de climă care implică topirea gheţii de la poli, ridicarea nivelului apelor, acidifierea oceanelor, secetă și inundaţii severe, afectarea biodiversităţii și secarea resurselor naturale de apă potabilă va cauza pierderi economice severe pentru generaţia noastră și pentru viitor, avertizează cercetătorii.

Banca Mondială prezice deja că până în 2050 lipsa de apă va afecta semnificativ economiile ţărilor din Africa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu, pe când un studiu al ONU arată că, „la actualul nivel de consum, lumea s-ar putea confrunta cu o scădere de 40% a rezervei de apă potabilă în doar 15 ani”. National Geographic a publicat un articol care arată că pomparea apei potabile este atât de agresivă în jurul lumii, încât pământul se afundă (Beijing, părţi din Shanghai, Mexico City, părţi din California), agricultura se schimbă și încep războaie care par deprinse din timpurile antice, când cetăţile se războiau pe surse de apă. „Pierderea pânzei freatice va avea ca efect un declin major al productivităţii agricole, cu potenţialul de a duce la o explozie a preţurilor alimentelor, cu profunde ramificaţii economice și politice”, explică și Jay Famiglietti, cercetător NASA, dând ca exemple straturile acvifere care alimentează India și Pakistan, respectiv părţi din Iran, Irak, Siria și Turcia, și care pierd deja zeci de kilometri cubi de apă pe an.

Mai mult de două treimi din apa extrasă din sol sunt folosite pentru irigarea agriculturii, mai ales a monoculturilor necesare creșterii animalelor, pentru că numărul de animale de fermă pentru consum crește de două ori mai repede decât populaţia globală. Industria producătoare de carne epuizează resursele de apă dulce, distruge pădurile pentru a crea pășuni și cauzează eroziunea solului, în timp ce poluarea provocată de fertilizatori și de fecale afectează pânza freatică și calitatea aerului. Agricultura este responsabilă pentru 24% din emisiile de gaze de seră, dintre care 14% revin creșterii de animale, același procent fiind aferent mult mai blamatului sector al transporturilor. Pe de altă parte, fermierii care încearcă să facă faţă creșterii tot mai mari pentru produsele de origine animală folosesc anual în jur de 60 de mii de tone de antibiotice. Ca urmare, infecţiile rezistente la antibiotice ar putea provoca în următorii zeci de ani o criză economică globală asemănătoare ca proporţii cu cea din 2008, conform unei analize a Băncii Mondiale. În cel mai optimist scenariu, produsul intern brut global ar urma să scadă cu cel puţin 1,1% și cu 5% într-un scenariu pesimist, și în jur de 30 de milioane de persoane ar urma să ajungă să trăiască în sărăcie până în 2050, din această cauză.

„După ce s-a extins într-un fel sau altul pe întreaga planetă, civilizaţia occidentală a intrat acum într-un fel de exces de individualism şi de narcisim. Nimeni nu se mai gândeşte nici la cei din jur şi nici la generaţiile viitoare. Consumul a devenit un scop în sine, iar umanitatea se îndreaptă spre prăpastie cu ochii închişi, refuzând să vadă dovezile clare că planeta suferă şi se degradează în ritm galopant din cauza acestui mod de viaţă globalizat”, consideră eseistul francez Jacques Attali. Combinaţia dintre epuizarea resurselor și împărţirea populaţiei între „elite” și „mase” este ceea ce a dus la căderea marilor civilizaţii antice și este exact ceea ce ameninţă civilizaţia occidentală, arată un studiu al National Science Foundation, finanţat de NASA. Pe măsură ce resursele se epuizează pentru clasa muncitoare, elitele, izolate de problemă, continuă să consume inegal și să exacerbeze problema. Între timp, resursele sunt folosite și de tehnologiile gândite să le salveze (de exemplu, tehnologia de eficientizare a consumului de combustibil).

Creștinii care nu cred

Acum vine cea mai mare problemă. Pionii principali în această chestiune sunt China şi Statele Unite, ţări care emit cea mai mare cantitate de dioxid de carbon şi care sunt, totodată, cele mai importante puteri economice. Președintele american a demarat o iniţiativă globală de stopare a creșterii temperaturii medii globale prin combaterea poluării, însă urmează să fie înlocuit la Casa Albă fără să fi obţinut vreun rezultat notabil. Candidaţi sunt Hillary Clinton, care a promis să avanseze planurile depuse în acest domeniu, și Donald Trump, care crede că toţi cercetătorii mint și că nu există încălzire globală. În prezent, pe cei doi nu îi despart mai mult de 3 procente, Clinton fiind în faţă.

Creștinii sunt cei care ar trebui, cel puţin teoretic, să fie cei mai interesaţi de salvarea planetei. Până și papa a lansat prima enciclică despre protecţia mediului înconjurător din istoria Vaticanului. Asta ar trebui să arate urgenţa rezolvării celei mai grave probleme a timpului pe care îl trăim. Pământul, „casa noastră comună”, riscă să se transforme într-o „imensă groapă de gunoi”. În contrapondere, nu există decât alternativa de a „face schimbări în stilul de viaţă, în producţie și consum, pentru a combate încălzirea”. Dar cine ar trebui să le facă, dacă nu, în primul rând creștinii? Creștinii din SUA setează, însă, alt ton. Cel mai recent studiu Barna arată că doar 19% dintre evanghelici cred că oamenii sunt responsabili pentru încălzirea climei, comparativ cu 43% dintre toţi creștinii practicanţi și cu 53% dintre cei care spun că nu au nicio credinţă (atei, agnostici, etc.). Cercetătorii își explică diferenţa copleșitoare prin faptul că segmentul creștinilor practicanţi este reprezentativ pentru multiple adeziuni religioase și politice, pe când evanghelicii tind să fie de o singură culoare: conservatori și pe plan teologic, și pe plan politic.

Cu toate astea, ei sunt cei care au pus prima dată pe agenda discuţiilor ideea îngrijirii Creaţiei la Adunarea Generală a Evanghelicilor din 1970 și au mers mai departe, ca să pună bazele Reţelei Evanghelice pentru Mediu în 1990 și ale Iniţiativei Evanghelice pentru Climă în 2006, în care mai mulţi lideri de top au lansat argumente morale pentru mai multă acţiune. Se pare însă că, în final, convingerile și înclinaţiile politice înving imperativele morale. Un studiu Pew din luna iulie arată că evanghelicii „strâng puternic rândurile în spatele candidatului Donald Trump”, pe măsură ce din în ce mai puţini americani consideră că este important ca președintele să aibă convingeri religioase puternice. Evanghelicii sunt singurul grup creștin cu o asemenea opţiune. Din nefericire, ei sunt și cel mai numeros grup creștin din America, cu un procent de 25,4%, urmat de neafiliaţi, cu 22,8% și de catolici, cu 20,8%. Între Trump și Clinton, alegerea ar trebui să fie clară, dar sondajele arată că avansul fostei prime doamne este foarte mic și cursa se păstrează strânsă. Cu unul din cinci votanţi americani fiind din grupul evanghelicilor protestanţi albi, nu este chiar de mirare. Rezultatele ar putea fi, însă, devastatoare pentru întreaga planetă.