Dacă stai în Rusia, este destul de greu să te ferești de ideea că un al Treilea Război Mondial este inevitabil. Televiziunile ruse, împreună cu unii politicieni, se asigură că introduc ideea în spaţiul public.

Dar și dacă nu stai în Rusia, este greu să te ferești de această idee, întrucât în lumea globalizată în care trăim propaganda funcţionează nediscriminatoriu, iar orice presă locală este deopotrivă internaţională. Astfel auzim că la televiziunea de stat din Rusia s-a anunţat că bateriile antiaeriene ruse din Siria vor doborî avioanele americane, canalul de știri Russia 24 a difuzat un reportaj despre pregătirea adăposturilor antinucleare din Moscova, iar site-ul de știri Fontanka a anunţat că guvernul ar putea raţionaliza pâinea ca pregătire pentru război, deși autorităţile au spus că vor doar să stabilizeze preţul făinii, scrie Hotnews. Pe lângă exerciţiile militare din Transnistria, la radio se discuta despre mobilizarea de către Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă a 40 de milioane de ruși pentru exerciţii de „apărare civilă”. În același timp, peste ocean revista Time publică un articol despre taberele de antrenament militar și religios de vară, destinate copiilor ruși între 10 și 17 ani, care fac parte din viziunea lui Putin pentru o „educaţie patriotică” și pentru salvarea „sufletului Rusiei”, aflat într-o competiţie acerbă cu Vestul.

Aceste știri sunt însoţite și de decizia autorităţilor ruse de a muta focoase nucleare la Kaliningrad, enclava rusă din apropierea Poloniei, și de a suspenda acordul cu SUA privind utilizarea plutoniului. Mai mult decât atât, Kremlinul s-a asigurat că acest acord nu poate fi reluat, impunând Washingtonului condiţii imposibile, precum reducerea numărului de contingente militare americane staţionate în teritoriile ţărilor membre NATO, eliminarea tuturor sancţiunilor impuse Rusiei de către SUA, precum și repararea prejudiciului suferit ca urmare a impunerii de sancţiuni, fără ca Rusia să se retragă din Ucraina sau din Crimeea.

Alep, nucleul unui alt război mondial?

În spatele acestei febre legate de un posibil al Treilea Război Mondial stă eșecul din 3 octombrie privind negocierile dintre Washington și Kremlin legate de conflictul sirian, după ce armistiţiul negociat în septembrie nu a ţinut mai mult de nouă zile. Imediat după eșecul negocierilor, forţele ruse și cele siriene au bombardat estul orașului Alep, „transformându-l într-un pustiu apocaliptic. Se crede că aproximativ 250.000 de persoane încă trăiesc în estul orașului. Se bombardează fără nicio consideraţie pentru civilii care locuiesc acolo. Ceea ce l-a făcut pe reprezentantul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, să definească acţiunea drept crimă de război”, scrie Der Spiegel, citat de RFI.

Intrată în al șaselea an, conflagraţia a devenit deja un fel de război mondial, la care participă din ce în ce mai multe forţe străine, Turcia fiind ultima care dorește să își procure un loc la masa negocierilor. Pe măsură ce rolul Rusiei de a-i furniza sprijin militar lui Assad, devenind parte efectivă la război, se transparentizează, orice intervenţie devine un posibil act de război împotriva Rusiei. Siria a devenit deja un teatru de război prin interpuși între SUA și Rusia, în ciuda eforturilor acestora din urmă de a încerca să găsească un interes comun în Siria și să lupte împreună împotriva terorismului. Rusia își permite acum să apese pedala acceleraţiei în Siria, din moment ce este destul de improbabil ca Obama să lanseze o intervenţie militară serioasă în ultimele luni ale mandatului său. Însă acesta este un scenariu care, oricât de mult a vrut Obama să îl evite, pare să devină din ce în ce mai mult singurul traseu pe care l-ar putea urma americanii sub viitorul președinte. Ce s-ar putea întâmpla atunci? Ar putea America să efectueze o intervenţie militară în „ograda” Rusiei fără să declanșeze un război mondial care să implice NATO și Europa?

Un nou președinte american, mai multe probleme

În Statele Unite tocmai a avut loc ultima dezbatere prezidenţială între Donald Trump și Hillary Clinton. Sondajele deja o dădeau câștigătoare pe Clinton, dar presa americană scrie că acesta a fost momentul în care Trump pur și simplu a cedat și a predat cursa. Lideri politici din toată lumea și din organizaţii internaţionale precum ONU și-au exprimat îngrijorările profunde faţă de posibilitatea ca Trump să iasă președinte, date fiind labilitatea acestuia, atitudinea belicoasă și înclinaţia spre Rusia. Pe de altă parte, politicieni din Rusia au avertizat că, dacă Clinton va ieși președinte, atunci va fi război nuclear cu Rusia. Acum și vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, avertizează: „Dacă războiul prin interpuși continuă, vreau să vă zic foarte clar că America și Rusia vor ajunge la război.”

„Rusia actuală este mult mai bine pregătită, înainte de toate psihologic, pentru noua spirală de confruntare cu Vestul”, explică politologul Gheorghi Bovt. Având în vedere și dificultăţile economice ale Rusiei, Putin ar putea merge pe ideea că, „dacă bătaia nu poate fi evitată, atunci să dea el primul”, comentează politologul. Ceea ce caută Rusia, în schimb, este o reconsiderare a negocierilor de la Ialta. Astfel, pentru a ajunge la un acord asupra unor condiţii de coexistenţă pe termen lung, Statele Unite trebuie să fie dispuse să renunţe la rolul geopolitic actual și să pună pe hârtie o „Ialta 2”, adică o reîmpărţire a zonelor de influenţă între SUA și Rusia, care să fie mai convenabilă pentru Rusia decât a fost împărţirea de după al Doilea Război Mondial. „Se simte că intrăm într-o fază periculoasă a relaţiei bilaterale. Noul președinte va avea de făcut alegeri strategice importante”, a declarat Jullian Smith, fost oficial al Pentagonului și consilier al vicepreședintelui Joe Biden.

În aceste condiţii, unii ruși au motive serioase să afirme că venirea lui Hillary Clinton la Casa Albă înseamnă război cu Rusia. Chiar Foreign Policy publică un articol despre istoria deciziilor candidatei de-a lungul carierei sale politice și o portretizează drept un „șoim”, care a susţinut deschiderea de noi teatre de operaţiuni și extinderea celor existente. Foreign Policy enumeră aici mai multe situaţii în care Hillary a luat o poziţie pro-conflict, printre care Irak, în 2002; Afganistan, în 2009; Libia, în 2011; raidul care l-a omorât pe Osama bin Laden, în 2011; Siria, în 2012. Clinton a avut parte, în lunga sa carieră politică, de o expunere militară din diferite poziţii de civil, ceea ce o face să fie cel mai pregătit candidat pentru a fi comandantul armatei din istoria președinţiei americane. Ofiţeri militari din Islamabad și Kabul, care aveau tot timpul teleconferinţe cu ea pe când era secretar de stat, au declarat pentru Foreign Policy că întotdeauna era autoritatea cel mai bine pregătită și informată, cu o cunoaștere detaliată a „doctrinei militare, a acronimelor folosite de Pentagon și a principiilor de planificare militară” și că nu îi era frică să îi preseze pe comandanţi să clarifice „cursul acţiunii și scopul final” al oricărei intervenţii militare. Ceea ce înseamnă că noul președinte al unei ţări care este în conflict militar de 15 ani va fi extrem de familiarizat cu acest aspect, dar va și sta cu degetul pe trăgaci.

De-a lungul campaniei sale electorale, Clinton a repetat necesitatea impunerii unei zone no-fly pentru apărarea civililor sirieni, însă consilierii săi i-au sugerat că aceasta ar agrava situaţia, fiindcă ar putea avea ca rezultat doborârea de către armata americană a avioanelor siriene, ceea ce ar forţa mâna Rusiei să se poziţioneze deschis împotriva Statelor Unite. În plus, Clinton nu a părut să ţină cont de prezenţa în Siria a sistemului rus de apărare aeriană S-400, care este foarte avansat și care ar doborî fără probleme avioanele americane, după cum s-a anunţat deja la televiziunea rusă de stat. Philip Breedlove, un important general NATO, a spus că o asemenea rezoluţie ar fi „un act de război” cu consecinţe grave. „Ar fi categoric mai greu decât în Libia… aceste sisteme antiaeriene sunt mai dense și mult mai capabile decât ce am înfruntat în Libia.” Impunerea unei zone no-fly de către Clinton ar avea conotaţii negative deosebite pentru ruși, tocmai din cauza istoriei din Libia, pe când președinte în Rusia era Dmitri Medvedev, iar Clinton era secretar de stat. În 2011, Medvedev s-a abţinut de la a-și folosi dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU care decidea asupra impunerii unei zone no-fly în Libia, după ce Clinton a dat asigurări că o asemenea operaţiune nu are intenţia de a schimba regimul politic și de a-l da jos pe președintele Gaddafi. Cu toţii știm cum s-a terminat această poveste, iar după ce Clinton a fost înregistrată glumind în spiritul lui „am venit, am văzut, el a murit”, Kremlinul a strigat „trădare”. Unii experţi spun chiar că moartea lui Gaddafi a fost evenimentul care l-a determinat pe Putin să revină la președinţie. Este de înţeles, atunci, cum impunerea unei zone no-fly în Siria s-ar traduce pentru ruși într-o ameninţare directă.

În plus, situaţia dintre Rusia și SUA se agravează și în alte părţi ale lumii, mai precis în Yemen, unde Statele Unite au bombardat recent poziţii ale rebelilor houthi, acuzaţi că ar fi lansat rachete de croazieră împotriva unor vase militare americane staţionate în Marea Roşie, conform AFP. „În Yemen, rebelii şiiţi houthi, sprijiniţi de Iran, sunt în conflict cu forţele sprijinite de o coaliţie arabă, în frunte cu Arabia Saudită. Și aici regăsim, ca şi în Siria, marea rivalitate regională dintre Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită”, explică RFI. După cum știm, Iranul este susţinut puternic de Rusia, iar Arabia Saudită, de Statele Unite, deși la momentul actual pare, cel puţin, că SUA s-au desolidarizat de strategia Arabiei Saudite. Rusia, în schimb, înarmează masiv Iranul, anunţând că a finalizat livrările din contractul semnat pentru furnizarea de rachete antiaeriene S-300, un contract intens criticat de SUA și de Israel. Va începe, în schimb, să livreze sisteme S-400 și fregate Indiei, în baza unui contract de câteva miliarde de dolari. Așadar, chiar dacă Statele Unite și Rusia au căzut de acord să își mai ofere „o ultimă șansă” și să reia dialogul pe tema Siriei la întâlnirea de pe 15 octombrie de la Lausanne, discursurile celor două părţi arată că poziţiile se păstrează neschimbate și incertitudinea va plana pentru încă mult timp asupra conflictului din Siria și asupra posibilităţii de a se „globaliza”, iar lucrurile încep să fie din ce în ce mai confuze și în Yemen. Situaţia pare să indice că, pe lângă faptul că discursurile despre al Treilea Război Mondial sunt destinate să îi dea lui Putin o cauză justă pentru eforturile militare și economice mari pe care le face în Siria și să descurajeze acţiunile adversarilor, există deopotrivă motive reale pentru temerile că situaţia ar putea degenera într-un conflict mondial.