La un miting în Iowa, candidata la președinţie Hillary Clinton a atacat furibund politicile economice ale rivalilor săi republicani. Şi nu ar fi nicio noutate în această știre, date fiind obișnuitele dispute electorale. Surpriza vine din altă parte. Discursul acid al lui Hillary a fost presărat cu elemente de ordin religios, atacându-i în acest fel pe republicani chiar pe terenul unde aceștia se simt cel mai în siguranţă.

Dorind să evidenţieze lipsa de compasiune creștină a politicienilor din tabăra adversă, Hillary nu a ezitat să acuze lipsa acestora de consecvenţă creștină. Republicanii sunt cunoscuţi, în general, pentru opiniile lor conservatoare și pentru promovarea valorilor tradiţionale, de sorginte biblică. Fosta primă doamnă a ţării pare parcă să transmită în subsidiar mesajul că religia acestora este inutilă.

„Nu merg și ascultă aceleași lecţii pe care le-am ascultat și eu la școala duminicală?” a întrebat retoric doamna Clinton. „Nu cântă aceleași imnuri?” Apoi şi-a continuat discursul punând sub semnul întrebării moralitatea și pretinsa teologie creștină a acestora: „Oare nu au auzit niciodată de harul lui Dumnezeu?”

Predica doamnei Clinton

Practic, fostul secretar de stat a dorit să atenţioneze implicit guvernul că trebuie să-i ajute mai mult pe cei în nevoie, iar bisericile ar trebui să se ralieze și ele acestor eforturi. „Vreau să începem să ne uităm din nou unul la altul ca fiinţe umane și colegi”, a declarat Clinton. Spre finalul discursului, a intenţionat să le dea o lovitură de graţie adversarilor: „De unde provine această predispoziţie a lor spre răutate? Suntem o naţiune foarte binecuvântată!”

O limitare la citirea doar a acestor declaraţii ar putea duce ușor la concluzia că doamna Clinton a avut un mesaj corect din punct de vedere teologic. Ar putea fi considerat un discurs gen predică ce poate fi ţinut de la altarul oricărei biserici. Incisivitatea candidatei și dorinţa de a demasca ipocrizia spirituală merită apreciate. Demonstrează astfel că tabăra democraţilor nu ar fi atât de detașată de valorile biblice, precum este acuzată. La o analiză mai profundă însă, constatăm un element care a devenit idealul unei societăţi ce încearcă să adapteze religia la „corectitudinea” de toate felurile. Hillary Clinton nu i-a atacat pe republicani doar pentru ceea ce ea a numit eșecul „politicilor economice de sus în jos”, ci și pentru incapacitatea lor de a accepta drepturile femeilor, inclusiv pe cel de „drept reproductiv”. Este o mai veche temă asupra căreia ea revine și asupra căreia s-a pronunţat fără rezerve. În luna aprilie, aflându-se la o reuniune din New York, a declarat că acele „credinţe religioase” care condamnă „drepturile reproductive” „trebuie să fie schimbate”. A utilizat aceeași expresie, „drepturi reproductive”, pe care o folosesc cei care militează pentru dreptul la avort.

Invitaţie la iubire

„Ei mai degrabă învinovăţesc femeile decât să ne respecte dreptul de a decide singure în ceea ce privește sănătatea reproducerii”, a declarat ea. La această acuzaţie s-a adăugat o alta, aflată și ea de mult timp pe agenda ei politică, și anume faptul că republicanii (conservatori) „întorc spatele persoanelor gay care se iubesc unii pe alţii”.

Aceste ultime declaraţii conferă cheia de decriptare a întregii abordări a doamnei Clinton. Este vorba de o insistenţă, împinsă până la extremă, de a exprima o atitudine plină de iubire faţă de fiinţa umană. Nu este vorba doar de calcule politice, ci și de convingeri ferme, pe care Hilary le are în privinţa modului de înţelegere a mesajului biblic. „Biblia a fost și rămâne cartea cu cea mai mare influenţă asupra gândirii mele”, a spus ea într-o anumită ocazie, fiind o declaraţie care ne ajută să înţelegem atacurile de acum îndreptate împotriva republicanilor.

Nu sunt doar raţiuni electorale, deși nici nu pot fi negate. Educaţia religioasă a lui Hillary se înscrie pe linia metodistă. Este firesc să aibă o cultură religioasă bogată. Într-o conversaţie cu un pastor local, în Columbia, Hillary Clinton numește Biblia „Cuvântul viu”, impresionându-l pe acesta cu cunoștinţele ei din Scriptură. Chiar a știut să recite fragmente din 1 Corinteni 13 (bine cunoscutul imn al dragostei). Pastorul respectiv a fost fascinat: „Este important să avem un președinte care are aceste convingeri.”

Această modalitate de abordare a creștinismului, de reducere a lui doar la formula iubirii, a devenit foarte comună. În politică, în sport, în muzică pot fi auzite aceleași discursuri. În numele iubirii, este redefinit întregul creștinism. Nu ar fi nimic greșit în această privinţă, atâta timp cât Biblia însăși ilustrează sub diferite forme acest concept. Problema care transpare este legată de necesitatea unui echilibru, de care doamna Clinton nu vorbește. De aici derivă și atacurile ei la adresa celor care nu se ridică la înălţimea acestei iubiri, gândind și manifestându-se altfel.

Iubirea care răvășește

Scriitorul american John Backman se întreba cât de mare ar trebui să fie „îmbrăţișarea care îi cuprinde pe cei altfel”. Backman mărturisește că această provocare este dificil de soluţionat și pentru că implică paradoxuri de tipul: „Dacă un creștin trebuie să îi iubească pe toţi oamenii, atunci trebuie să îi iubească și pe criminali și pe teroriști.” Ieșirea din această dilemă nu este simplă deloc, fiindcă, radicalizând toleranţa, există riscul diluării a ceea ce înseamnă identitatea creștină.

În acest risc rezidă întreaga complexitate a problemei. „Imediat ce Împărăţia lui Christos devine conformă lumii, creștinismul e desfiinţat”, avertizează Michael Horton, profesor la Seminarul Westminster, California, în cartea Beyond Culture Wars. Irlanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat căsătoriile homosexuale printr-un vot naţional, avorturile sunt legalizate, valorile autentice sunt diluate. Acestea sunt doar fragmente dintr-o amplă încercare de a reformula valorile creștinismului.

Şi tocmai aceste aspecte devenite deja realităţi îi conving pe unii creștini că trebuie să rămână la acele formule conservatoare pe care Hillary Clinton le desfiinţează în numele iubirii. Este o apărătoare convinsă a cuplurilor gay și a dreptului la avort. În consecinţă, raţionamentul este simplu: Cine nu gândește la fel cu alţii înseamnă că nu iubește (creștinește).

Edward Johnson, profesor de comunicare la Universitatea Campbell, din Carolina de Nord (SUA), acuză că societatea a devenit „incapabilă să înţeleagă că cineva ar putea avea o perspectivă diferită de a noastră”, prin urmare, a ajuns să considere că „oricine îndrăznește să se îndoiască de dogma tribului nu poate face acest lucru decât din ură”. Așa că nu este de mirare că virulenţa atacurilor de imagine la adresa creștinilor i-a determinat pe unii jurnaliști să se întrebe dacă nu cumva creștinii evanghelici au devenit una dintre cele mai dispreţuite minorităţi din America. Republicanii (conservatori) sunt acum pe aceeași listă neagră. Cândva, valorile contau. Acum au fost subtilizate de o iubire fără limite.

DISTRIBUIE: