Este firesc pentru un candidat care vede că nu mai are șanse în cursa electorală să își retragă candidatura. Și zeci, poate sute, înaintea lui Ben Carson au trecut prin această experienţă. Ceea ce face însă atipică renunţarea lui Carson este că ea vine după o candidatură motivată providenţial.

În urmă cu trei ani, cel mai iubit medic american, neurochirurgul Ben Carson, declara că „nu ar candida la prezidenţialele americane decât dacă Dumnezeu l-ar lua de guler și l-ar pune să candideze”. Medicul a dat această declaraţie întrebat fiind din toate părţile dacă nu vrea să candideze din partea conservatorilor republicani. Iar curiozitatea aceasta bruscă fusese stârnită după ce Carson a susţinut un discurs critic la adresa președintelui Obama, chiar în prezenţa acestuia, în timpul evenimentului ecumenic organizat anual de Casa Albă, Mic Dejun cu Rugăciune.

Foarte posibil este ca fostul neurochirurg să nu fi avut atunci nicio intenţie de a candida, experienţa lui politică până la acel moment fiind limitată la poziţia de spectator. Însă presat de vocea admirativă a celor care îl înconjurau cu laude și de fondurile care se strângeau, chiar fără acordul lui, pentru o eventuală campanie, Carson a declarat că simte „degetele lui Dumnezeu” indicându-i să candideze. Fostul neurochirurg părea extrem de prudent atunci când declara: „Trebuie să fiu sigur și ţine de personalitatatea mea să mă asigur înainte să sar, și să nu sar niciodată înainte să trebuiască.” O imagine în contrast puternic cu cea dezvăluită de un consilier al lui Carson, care povestea amuzat unui reporter The Economist cum Carson i-a spus că, prin comparaţie cu deciziile pe viaţă și pe moarte pe care a trebuit să le ia când era neurochirurg ori cu nopţile și orele în șir petrecute profesând, candidatura lui la prezidenţiale ar fi cel mai simplu job pe care l-a avut.

Sigur, un consilier care spune că ar fi spus Carson ceva nu este același lucru cu a-l auzi pe Carson spunându-l, însă aspirantul la poziţia de candidat la prezidenţiale a mai făcut și alte declaraţii exotice, taxate drastic de presă, precum aprecierea că președintele Obama ar fi psihopat.

Popularitatea lui Carson uneori a fluctuat imprevizibil aparent independent de declaraţiile sale incorecte politic, alteori a fost potenţată de acestea (vezi cazul declaraţiei că un musulman nu ar putea fi un bun președinte SUA, în urma căreia popularitatea lui Carson a crescut semnificativ). Însă lipsa lui de experienţă în politică externă, cea pe care miza că îi va da avantajul unei gândiri inovatoare, out-of-the-box, a fost și cea care i-a spulberat șansele – apreciază analiști care notează că americanii au fost dezamăgiţi atunci când Carson nu a putut veni cu soluţii realiste la una dintre cele mai arzătoare probleme de pe agenda opiniei publice americane: terorismul din Orientul Mijlociu.

Privind la retragerea lui Carson, mulţi rămân întrebându-se care a fost totuși componenta providenţială în candidatura lui? Altfel spus: chiar a vrut Dumnezeu să candideze Carson, știind că avea să sfârșească în eșec? Răspunsurile în alb-negru vor varia probabil în funcţie de concepţiile politice și religioase ale celor care le oferă. Unii vor spune că ceea ce a ghidat deciziile fostului neurochirurg nu a fost voinţa lui Dumnezeu, ci propriile sale aspiraţii. Alţii vor spune că uneori Dumnezeu îi trece pe oameni prin eșecuri pentru a-i învăţa o lecţie. Alţii se vor întreba poate despre ce eșec este vorba, din moment ce campania lui Carson a adus în discuţie unele valori morale nediscutate până acum pe scena politică americană. Însă dincolo de aceste răspunsuri care au, în definitiv, acurateţea unei rulete rusești, rămâne o observaţie la care, cel puţin deocamdată, nu am găsit un contraargument.

Carson și-a exprimat părerea, vehement și contestabil, despre multe lucruri: despre Obamacare (a comparat-o cu sclavia), despre homosexualitate (a comparat-o cu zoofilia), despre necesitatea unei intervenţii militare la sol în Orientul Mijlociu, despre ceea ce a numit „nazismul” american. Totuși, atunci când a vorbit despre modul în care își lasă credinţa să îl ghideze, Carson a manifestat o precauţie pe care au observat-o chiar și ateii. Carson ar fi putut să își exprime certitudinea că Dumnezeu îl vrea președinte, așa cum alţii aspiranţi au făcut-o și au avut de câștigat (înainte să piardă). Pentru electoratul religios conservator din America, deloc neglijabil, dă bine să (pretinzi că) Îl ai pe Dumnezeu drept aliat. Însă nefăcând acest lucru (fie pentru că s-a abţinut, fie din convingere), a reconfirmat o lecţie dificilă pentru fanii siguranţei alb-negru: a spune că știi cu certitudine care este planul precis al lui Dumnezeu pentru tine îţi poate asigura confortul psihologic și chiar admiraţia unora. Însă odată cu experienţa de viaţă, vine și descoperirea că modestia și prudenţa sunt mult mai benefice. Atât pentru inima ta, care va avea mai puţine cioburi de strâns după ce planul pe care îl credeai cert se spulberă sub ochii tăi, cât și pentru credinţa ta, care nu va fi copleșită de o criză de sens atunci când va vedea cum direcţia în care a investit se schimbă poate radical.

O menţiune se impune în final. A fi prudent nu înseamnă a fi necredincios. Tot așa cum a fi credincios nu înseamnă a avea certitudinea că ai înţeles cum gândește Dumnezeu. A fi credincios înseamnă să îţi asumi limitele de om, dar să ai încredere în nelimitarea lui Dumnezeu. Să fii conștient că modul tău de a interpreta lucrurile este supus erorii, dar că modul lui Dumnezeu de a le aranja nu este. Bineînţeles, e o variantă mult mai incomodă decât aceea a certitudinii uniformizante, care vrea să se impună în viaţa altora ca o doctrină (vezi curentul „evangheliei prosperităţii”). Dar, deocamdată, e cea mai sigură pe care o avem. Și poate că există un motiv pentru care nu venim pe lume cu o hartă mică strânsă în pumn, care să ne arate cu precizie pe unde să o luăm. Eu aș fi gata să cred că acest motiv este acela că, străduindu-ne sincer să Îl cunoaștem pe Dumnezeu din ce avem acum (viaţa noastră cu suișuri și coborâșuri, cu bucurii și necazuri), creștem fără să ne dăm seama. Și, să sperăm cel puţin, învăţăm să devenim mai buni.

Foto: Ben Carson/Facebook

DISTRIBUIE: