A fost pentru a 18-a oară când președintele Barack Obama a trebuit să găsească cuvintele necesare pentru a exprima sentimentele naţiunii americane după un masacru. Să sperăm că este ultima oară când va mai trebui să facă acest lucru, având în vedere că alegerile pentru noul președinte vor fi în doar patru luni. Însă pe cine vom asculta mai departe? Vom asculta discursul care incită la și mai multă ură și violenţă al lui Donald Trump? Sau vom asculta discursul reţinut și deloc surprinzător al lui Hillary Clinton?

Un club de homosexuali din Orlando a devenit scena celui mai grav masacru din istoria recentă a Statelor Unite, cu mai mult de 50 de victime fatale și încă peste 50 de răniţi. Nu sunt incluse aici atacurile teroriste, deși oficial poliţia tratează acest masacru ca pe un atac, pe durata investigaţiei. Această suspiciune este dată de faptul că atacatorul, de religie musulmană, s-ar fi autodeclarat adept al ISIS, iar organizaţia și-a asumat nu doar o dată, ci de două ori responsabilitatea pentru atac. Cu toate acestea, autorităţile americane nu sunt gata să creadă această variantă.

Atacatorul, Omar Mateen, nu a fost instruit de gruparea teroristă și nu a fost susţinut logistic de grupare. Cel mai probabil s-a radicalizat singur, urmărind programe online. Arma semiautomată și pușca folosite le-a cumpărat legal, cu zece zile înainte de atac, trecând prin tot procesul de screening al statului Florida. Deși Mateen fusese investigat de două ori de FBI pentru conexiuni cu terorismul, acest lucru nu l-a descalificat pentru achiziţia unei arme letale de mare putere. Conform unei cercetări realizate de organizaţia Everytown for Gun Safety, oameni de pe „lista neagă” a terorii au încercat să cumpere arme și explozibili de mai mult de 2.000 de ori în perioada 2004-2014 și au reușit în proporţie de 91%. Este ceea ce oficialii numesc terror gap, adică o verigă-lipsă în sistem care împiedică guvernul federal să le interzică suspecţilor nedovediţi să cumpere arme. Povestea se complică și mai mult cu declaraţiile fostei soţii, care spune că Mateen o bătea mereu, că avea probleme psihice și că avea tendinţe gay, cu declaraţiile tatălui, care spune că atacul nu a avut nicio legătură cu religia, și cu noile informaţii conform cărora Mateen însuși frecventa clubul de trei ani și avea un profil pe o aplicaţie de dating pentru homosexuali, unde cunoscuse un bărbat cu care vorbea de un an, cu întreruperi.

Este greu să introducem nuanţe noi într-un peisaj care se repetă atât de des în Statele Unite. Singurul lucru cert pare să fie faptul că Mateen era consumat de ură. De aici încolo, un discurs care să ţină cont de această ură care se repetă nu ar putea să ia decât două direcţii și niciuna nu va fi automat bună, la prima vedere.

Un discurs învăluit în corectitudine sau unul învăluit în ură

Discursul președintelui nu poate fi acuzat decât de prea multă corectitudine, ceea ce pentru a 18-a oară s-ar părea să fie cam mult. Cu toate acestea, președintele nu a greșit ferindu-se să spună că este vorba despre un atac terorist, când nu avea informaţiile că este așa, iar situaţia indică spre o situaţie în care Mateen, incapabil să își gestioneze tendinţele homosexuale, rușinat de situaţia sa și probabil gelos pe cei care erau liberi și fericiţi în alegerea lor, s-a ascuns sub steagul „unei armate îndepărtate” pentru ca astfel fapta sa să capete valoare și un ţel mai înalt, măcar că este așa doar în accepţiunea musulmanilor radicalizaţi. Desigur, toate acestea rămân la rangul de speculaţii.

Problema este de fapt alta. O parte din mass-media și dintre oamenii de rând au impresia că trăiesc într-un război pe care președintele ori nu îl vede, ori nu vrea să îl admită. În frunte cu Donald Trump, ei îl acuză pe președinte că folosește orice agendă numai să nu vorbească despre subiectul islamismului radical. Dacă președintele spune că americanii trebuie să găsească curajul de a-și schimba atitudinea faţă de comunitatea LGBT, un editorialist al NYPost scrie că o astfel de „derută” în discurs este „dezgustătoare”. Dacă președintele american spune că este vina americanilor pentru acest masacru, nu a teroriștilor islamiști, pentru că nu de la aceștia a putut Mateen să cumpere arme, este acuzat că subminează securitatea statului. Fiecare om ar trebui să se înarmeze, strigă Donald Trump, care i-a cerut președintelui să își dea demisia după un asemenea discurs laș. Ba chiar, mai mult, Trump a sugerat că președintele simpatizează cu teroriștii islamiști și de aceea nu acţionează împotriva lor.

Trump este un maestru al generării de panică, prin folosirea minciunilor, a insinuărilor și a generalizărilor fără fundamente în discursurile sale. De exemplu, el a mai spus că „oamenii nu pot să creadă că președintele nu vrea nici măcar să menţioneze islamismul radical. Înseamnă că se întâmplă ceva. Este de neconceput. Se întâmplă ceva aici.” După ce a plantat aceste suspiciuni grave la adresa președintelui pe seama înţelepciunii poporului, Trump pune în contrabalanţă faptul că el a avut de la început dreptate când a cerut ca America să fie curăţată de musulmani, prin expulzarea imigranţilor ilegali și prin închiderea graniţelor pentru musulmani. Agenda sa electorală nu admite ca acesta să nu fi fost un act terorist, după cum nu admite ca americani de rând, civili, să nu poată să își cumpere de la magazin arme de asalt, arme militare.

Copiii ucigași

Americanii au dreptul constituţional de a se apăra, dar în circumstanţele de faţă exercitarea acestui drept nu mai are niciun sens. Acesta este și motivul pentru care președintele Obama a făcut nenumărate apeluri la Congres pentru o soluţie de control asupra armelor. Trump nu are dreptate. Așa cum reiese din media, americanii se plâng mai ales de lipsa de schimbare. Ţara intră în doliu iar și iar pentru că aceste tragedii se întâmplă, dar mai ales pentru că sunt permise. Cauzele masacrelor sunt la fel de disparate ca și cazurile în sine, dar toate aduc aminte din nou și din nou cât de simplu este pentru oricine să facă rost de o armă cu care să intre într-o școală, într-o biserică, într-un cinema, într-un club, într-o clădire de birouri etc. și să curme nenumărate vieţi.

În luna martie, o activistă pentru „dreptul la înarmare” al americanilor a lăsat pe bancheta din spate a mașinii un pistol încărcat, cu care mai târziu a fost împușcată (nu fatal) de fiul ei de patru ani. Jamie Gilt era o mare susţinătoare a ideii că este perfect sigur să umbli cu arme pe lângă copii, ba mai mult armele sunt necesare pentru protecţia lor. Jamie a avut noroc că nu a fost grav rănită și a avut noroc că fiul ei nu s-a împușcat pe sine. Însă realitatea macabră din „cea mai grozavă ţară din lume” este că din ce în ce mai mulţi părinţi se pun în situaţia de a nu avea acest noroc. Din 2009, Asociaţia Naţională a Armelor de Foc (NRA) și aliaţii săi din statele americane și din Congresul american au reușit să pună în vigoare 99 de legi noi care fac ca armele să fie mai ușor de obţinut, mai simplu de purtat în public și mai greu de urmărit de către stat. Mai mult de două treimi din aceste legi au fost trecute de legislaturi republicane, dar s-au bucurat și de susţinere bipartizană.

În statul Missouri, cetăţenii au voie să poarte arme în stare de ebrietate și chiar să tragă cu ele beţi, dacă acţionează în legitimă apărare. În Kansas, cei cu permis pot intra cu arme în școli și la diverse activităţi sponsorizate de școli. În Nebraska, oamenii care au pledat vinovat pentru un delict violent pot obţine permis de armă. În Louisiana, cei cu permis pot intra cu arme și în lăcașurile de cult, iar în Virginia nu doar că s-a desfiinţat o lege care le cerea vânzătorilor de arme să predea rapoartele de vânzări, ba chiar statul a ordonat distrugerea tuturor rapoartelor predate anterior. Nu este de mirare că în SUA anului 2015, mai multe persoane au fost ucise de către copii cu acees la arme decât de către teroriști. Cu toate acestea, sunt destui americani care preferă să vorbească despre un război împotriva musulmanilor și care vor să se înarmeze până în dinţi.

„Noi toţi trebuie să decidem în ce fel de ţară vrem să trăim”, a spus președintele american. Frecvenţa cu care au loc aceste incidente înseamnă că încet, încet se trece și pragul groazei, al ororii, al empatiei și se ajunge la un zid de indiferenţă. Să sperăm că nu se va ajunge la acest punct mai devreme de noiembrie 2016, când americanii vor trebui să își aleagă noul președinte. Vestea bună este că, indiferent de culoarea politică și indiferent de vârstă, cifrele arată că majoriatea americanilor cred că în America este prea multă violenţă și cred că este nevoie de legi mai stricte de control asupra armelor, nu de mai multă libertate, așa cum insinuează Donald Trump că vor americanii. Vestea proastă este că un președinte ca Donald Trump nu ar ţine cont de ce ar vrea o populaţie care nu vede lumea ca el. Dacă aceste statistici sunt corecte și americanii sunt deciși în privinţa controlului asupra armelor, ceea ce s-a întâmplat la Orlando și felul în care a reacţionat Trump s-ar putea să îi fi oferit lui Hillary Clinton sprijinul de care are nevoie pentru a obţine o victorie legitimă împotriva unui personaj ca Trump.