Donald Trump, candidatul oficial al republicanilor pentru Casa Albă

12

Ce nu credea nimeni că este posibil să se întâmple acum câteva luni de zile, tocmai s-a întâmplat. La convenţia generală a Partidului Republican ce a avut loc la Cleveland, miliardarul Donald Trump a fost desemnat în mod oficial candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în noiembrie. Deși au exista tentative din partea unor republicani de a bloca numirea sa, Trump a depășit pragul de 1.237 de voturi de care avea nevoie pentru a fi nominalizat. Și nu doar că Trump a depășit pragul, ci a și reușit performanţa de a avea cel mai mare număr de voturi obţinut vreodată de un candidat în istoria Partidului Republican. „E o mișcare serioasă pe care trebuie să o continuăm... Sunt foarte mândru să fiu candidatul vostru pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat Trump în faţa unui partid mai degrabă rușinat de un asemenea candidat, dar fără nicio altă alternativă.

„Binecuvântarea” oficială a lui Trump a fost însoţită, așa cum era de așteptat, de tot felul de discursuri aspru criticate în presă, precum cel al lui Ben Carson sau cel al soţiei miliardarului, Melania Trump, care l-ar fi plagiat pe cel ţinut acum câţiva de Michelle Obama, soţia actualului președinte (cele două discursuri pot fi urmărite aici). Poziţia în care s-au pus soţii Trump este cu atât mai ironică, cu cât discursul Melaniei a accentuat foarte mult calităţile soţului său, precum sinceritatea și onestitatea.

În discursul său de acceptare a nominalizării, Trump a reiterat câteva elemente ale programului său politic, punând accent pe întărirea controlului la graniţe, eliminarea Statului Islamic și „reinstaurarea legii și ordinii”. Un fan declarat al unor personaje precum Mussolini, comparaţiile între metodele lui și ale lui Hitler, care a mizat pe frica, furia și rasismul poporului german al timpului respectiv pentru a se ridica la putere în mod democratic, sunt inevitabile pentru presă. Hillary Clinton, contracandidatul democrat al lui Trump, a criticat în mod repetat strategia acestuia pentru politica externă a ţării, care este „periculos de incoerentă”.

Până și Tony Schwartz, coautorul care l-a ajutat pe Trump la faimoasa sa carte Art of the Deal, a exprimat regrete pentru faptul că l-a pus într-o lumină bună pe un om cu un caracter atât de stricat. Cartea a fost publicată în 1987, după ce Schwartz a lucrat cu Trump 18 luni la ea. A spus că în final i-ar fi dat titlul The Sociopath. Scriitorul recunoaște că „s-a vândut ieftin” pentru că la momentul respectivul avea nevoie de bani și susţine despre Trump că nu este capabil să fie atent la o discuţie pentru mai mult de câteva minute, că este înnebunit să știe că este în centrul atenţiei și că la momentul respectiv l-a minţit cu privire la succesul afacerilor sale, dovadă că mai târziu The Trump Taj Mahal și Trump Plaza Hotel au dat faliment. „Am fardat un porc… Regret profund că am contribuit la prezentarea lui Trump într-un fel care i-a adus și mai multă atenţie și care l-a făcut să fie mai atrăgător decât este… Cred sincer că dacă Trump câștigă alegerile și primește codurile nucleare există o mare posibilitate să ne ducă la finalul civilizaţiei”, citează The Guardian. 

Până atunci, ne mai dau speranţă ultimele sondaje. Cotidianul The New York Times, folosind date istorice privind modul în care au votat statele federale, dar şi rezultatele a circa 300 de sondaje de opinie efectuate începând cu mijlocul lunii aprilie, a realizat un model de calcul al şanselor de succes pe care le au cei doi candidaţi. Conform acestui model, la momentul actual, Hillary Clinton are 76% șanse să câștige alegerile, fiind favorită în 14 state şi districtul Columbia, unde se află capitala. Pe lângă acestea, sondajele o dau câștigătoare şi în alte opt state ce i-ar putea aduce victoria. Cu toate acestea, modelul de calcul nu este nici pe departe lipsit de erori, iar nici campaniile pentru prezidenţiale nu sunt lipsite de evenimente surpriză care pot deturna cursul lucrurilor peste noapte.