Universitatea Princeton: America nu este o democraţie

1193

Statele Unite ale Americii sunt întruparea democraţiei, a egalităţii de șanse și a libertăţii de exprimare pe pământ, nu? Dacă exista vreo ţară în care cetăţeanul contează cu adevărat, atunci nu poate fi vorba decât de SUA, nu? Cercetătorii de la Universitatea Princeton descoperă o altă realitate, pe care nu o vedem mai deloc reflectată în spaţiul public. Obișnuinţa face ca tot spre Statele Unite să ne îndreptăm privirile atunci când căutăm un model de funcţionare corectă a unui sistem politic sau a unei societăţi și să greșim făcând asta.

Despre democraţie se presupune că toată lumea știe câteva lucruri de bază. Democraţia directă s-a născut în Atena antică, unde toţi cetăţenii puteau participa la procesul de luare a deciziilor ce vizau interesul public. Astăzi funcţionează democraţia reprezentativă, în care opinia cetăţenilor este exprimată de un grup de reprezentanţi aleși, care administrează statul spre binele public. Democraţia este, prin definiţie, o formă de conducere politică a societăţii prin consultarea cetăţenilor. Este o formă de guvernare a poporului, pentru popor, prin reprezentanţii aleși de popor prin alegeri libere. Deși nu poporul deţine puterea politică, guvernanţii trebuie să reprezinte în orice moment voinţa majorităţii poporului.

Ce au făcut cercetătorii de la Universitatea Princeton a fost să compare aceste definiţii teoretice ale democraţiei cu ceea ce se întâmplă în realitate în Statele Unite. Cercetătorii Martin Gilens și Benjamin Page au împărţit mai întâi teoriile despre tipurile de democraţie americană în patru categorii: democraţia reprezentativă clasică, pluralismul majorităţii, dominaţia elitei economice și pluralismul părtinitor. Categorisirea aceasta arată care sunt actorii care influenţează politicile publice: cetăţenii de rând, elitele din economie sau grupuri organizate în jurul unor interese.

Apoi cercetătorii au analizat date compilate din aproape 1.800 de iniţiative și politici publice dintre anii 1981 și 2002, pe care le-au comparat apoi cu opiniile exprimate de publicul american pe problemele vizate de politicile respective. Comparând apoi preferinţele americanilor de rând cu ale americanilor bogaţi, dar și cu opiniile marilor grupuri de afaceriști sau lobby-iști, cercetătorii au descoperit că guvernul a urmat mai des directivele lansate de cei doi actori din urmă. „Preferinţele americanilor de rând par să aibă doar un impact statistic minuscul, aproape de zero, asupra politicilor publice”, au scris cercetătorii, ceea ce, cu alte cuvinte, înseamnă că nici în Statele Unite nu contează că cetăţenii de rând au sau nu posibilitatea de a-și exprima părerea și care este aceasta. Totul pare să fie mai degrabă o mascaradă. Conform unor jurnaliști, o asemenea concluzie ar explica de ce nu se impune un control mai strict al armelor de foc sau de ce Congresul american nu este de acord cu măsurile de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, deși în ambele cazuri majoritatea cetăţenilor și le doresc.

„Analiza arată că elitele economice și grupurile organizate care reprezintă interese din sectorul de business au un impact substanţial asupra politicilor guvernului american, în timp ce oamenii de rând și grupurile care reprezintă interese de masă nu au aproape nicio influenţă. Rezultatele oferă un sprijin substanţial pentru teoria politică a dominaţiei de către elita economică și pentru teoria pluralismului părtinitor, dar nu oferă sprijin pentru celelalte două teorii”, spun cercetătorii. Sistemele politice descrise că funcţionează astăzi în SUA nu par să difere foarte mult de oligarhie, adică atunci când puterea este concentrată în mâna câtorva oameni care au un anumit statut. Oligarhi sunt cei bogaţi sau care au putere politică, cei care au conexiuni bune sau care ocupă poziţii bune în instituţii puternice. Concluzia cercetătorilor de la Princeton este în tandem cu ceea ce alţi cercetători, de data aceasta economiști, au observat că se întâmplă la firul ierbii, și anume că majoritatea veniturilor se concentrează în mâna celor puţin și extrem de bogaţi, denumiţi „cei 1%”, în timp ce restul de 99% dintre americani experimentează o scădere a veniturilor. Distribuţia averilor în ultimii 40 de ani a dus la o creștere substanţială a inechităţii sociale, lucru care se oglindește în sistemul de guvernare.

„Poate că elitele economice și liderii grupurilor de interese se bucură de mai multă expertiză în politici sociale decât cetăţeanul de rând. Poate că ei știu mai bine care sunt politicile benefice pentru toată lumea și poate că atunci când decid ce politici să sprijine caută binele comun și nu interese egoiste. Dar tindem să ne îndoim de asta”, concluzionează cercetătorii.