Președinţi și reprezentanţi politici din 200 de ţări au aflat cine este noul președinte al SUA în timpul conferinţei COP22, pe tema încălzirii globale. Deodată, grija pentru viitorul planetei s-a accentuat.

În ultimii ani, cei mai mari doi poluatori, Statele Unite și China, au lucrat pentru a convinge o masă critică de ţări să ratifice acordul semnat la Paris pentru a limita încălzirea globală la maxim 2 grade Celsius peste temperatura medie din perioada preindustrială. Conferinţa COP22 de la Marrakech trebuia să evidenţieze acest progres și să marcheze începutul transformării acordului într-un plan concret de acţiuni. Victoria neașteptată a lui Donald Trump a lansat însă asupra participanţilor la conferinţă teama că SUA s-ar putea retrage din acord și că acordul nu ar putea supravieţui ulterior.

La Marrachech, SUA a vrut să arate că merge înainte cu angajamentele, secretarul de stat John Kerry prezentând un plan pentru o „decarbonizare profundă” a economiei americane, care prevede o scădere cu 80% a emisiilor de gaze de seră până în 2050. Acesta presupune „o accelerare a trendurilor existente din piaţă”, de renunţare la combustibilii fosili și de ieftinire a surselor de energie curate, dar și impunerea unor politici ambiţioase în acest sens. Alegerea președintelui Trump ridică mari semne de întrebare că SUA își va mai menţine angajamentele și că va fi un partener de încredere pe acest plan, având în vedere dorinţa exprimată a lui Donald Trump de a ieși din acest acord și de a repune pe picioare industria cărbunelui și petrolului în Statele Unite. La o conferinţă pe tema încălzirii globale, planul lui Kerry pentru „decarbonizarea profundă” a economiei americane poate suna ca un vis împlinit, ameninţat acum de Trump. Același discurs însă nu ar suna la fel la o conferinţă despre impactul acestor măsuri asupra celor care fac parte din economia veche, „carbonizată”.

Nimeni nu pare să realizeze sau să acorde importanţă faptului că tocmai acest tip de ţinte ambiţioase, precum scăderea cu 80% a emisiilor de gaze în SUA până în 2050, a jucat un rol ce nu poate fi neglijat în aducerea lui Donald Trump la Casa Albă.

Moștenirea lui Obama

Președintele Obama a fost acuzat că a pornit un război împotriva cărbunelui de către acele state care își bazează economia pe exploatarea acestei resurse. Această acuză este nemeritată, spun analiștii. Cel mult se poate spune că Obama a fost un aliat în această luptă de sorginte economică, nu politică, care a început cu multe decenii în urmă și care marchează o schimbare profundă în strategia energetică la nivel global, nu doar în Statele Unite, ci și în China și alte ţări.

Industria a intrat „într-un nou ciclu în care volumul de cărbune este în declin, iar minele neprofitabile și nesustenabile se închid, oricât au încercat companiile miniere să întârzie acest lucru”, a declarat Fabio Gabrieli, director al Mercuria Energy Trading, la o conferinţă de anul trecut, care i-a strâns la un loc pe liderii acestei industrii. În SUA, producţia de cărbune a scăzut cu 39% de la un maxim înregistrat în 1947, cota din piaţa energetică s-a restrâns cu 18% și continuă să scadă, 3.000 de mine au fost închise și numărul de muncitori din industrie s-a înjumătăţit, conform Reuters. Dar asta nu s-a întâmplat în ultimii ani, ci încă din anii 1950, când ieftinirea gazului natural și a petrolului a dus la renunţarea la cărbuni ca sursă de energie și căldură de către persoanele private. Acest declin și-a grăbit pasul în ultimii ani din cauza progreselor tehnologice care au dus la ieftinirea surselor de energie verde, dar și la ceea ce se cheamă „revoluţia fracturării hidraulice”, tehnică care, împreună cu forajul pe orizontală, a permis SUA să își crească producţia de petrol și gaze naturale mai repede ca oricând în istorie. Această revoluţie a repus economia americană pe picioare după criza din 2008 și a creat locuri de muncă, scrie Forbes. Administraţia Obama a cultivat acest avantaj evitând politici restrictive, în ciuda grjilor exprimate de Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA). Astfel, la sfârșit de mandate, Obama se poate lăuda cu o rată a șomajului de sub 5%, ceea ce este echivalent cu crearea a peste 14 milioane de locuri de muncă și cu o rată a popularităţii de 57% (peste media pentru președinţii americani de 53%) conform unui sondaj Gallup din săptămâna în care Trump a ieșit președinte. Cu toate acestea, americanii au ales un președinte la polul opus faţă de Obama.

rsz_dreamstime_xxl_8568714-f

Într-o lume în care inechitatea între clasele sociale este în creștere, creșterile economice sau scăderea șomajului nu se resimt atât de spectaculos și printre oamenii de rând cum sunt trâmbiţate de la pupitrele politicienilor. Eșecul lui Obama în a proteja anumite clase sociale sau zone afectate în mod disproporţionat de evoluţiile tehnologice și economice ale trecerii de la epoca idustrială la una postindustrială, verde și digitală, s-a dovedit a fi câștigul lui Trump, chiar dacă a fost obţinut prin stimularea dorinţei de a rămâne într-un trecut confortabil. Obama a fost un aliat al organizaţiilor eco-militante din SUA, care și-au folosit influenţele în campanii naţionale de succes pentru închiderea minerelor și a centralelor de cărbune[1], impunând restricţii de mediu, care, deși bune pentru sănătatea publică, au făcut munca imposibilă pentru cei din industrie. Legile impuse pentru reducerea poluanţilor disipipaţi în aer și apă prin extragerea și prelucrarea cărbunelui (precum mercur, ozon, calamină și altele), deși sunt de bun-simţ pentru protejarea sănătăţii publice și reducerea emisiilor de gaz la nivel mondial, au dus la pierderea a 68.000 de locuri de muncă în ultimii cinci ani. Acum, industria produce doar o treime din necesarul de energie – înainte de Obama producea jumătate. Doar 68.000 de joburi pierdute, faţă de 14 milioane de joburi create poate părea o diferenţă insignifiantă, dar nu este atunci când distribuţia sau accesul la noile locuri de muncă este disproporţionat.

De ce le e teamă de Donald Trump

Donald Trump a știut să speculeze o nevoie reală a unor oameni care s-au simţit abandonaţi, ieșind în faţă cu pancarte pe care scria „Trump iubește cărbunele” și promiţând că va salva această industrie și le va aduce înapoi minerilor joburile pierdute. Metoda prin care ar putea să încerce asta este de a se plasa la extremă faţă de politica lui Obama, promiţând să distrugă tot ce a făcut acesta, de la ieșirea din acordul de mediu semnat la Paris, la abandonarea legislaţiei impuse pentru limitarea emisiilor cu efect de gaz de seră, la desfiinţarea Agenţiei de Protecţie a Mediului (EPA), principala agenţie federală cu rol de temperare a impactului schimbării climatice și de protecţie a aerului și apei, până la redeschiderea minelor închise. Trump a mai promis să aprobe proiectul controversat Keystone XL, respins de președintele Obama, care presupune construcţia unei conducte de transport a ţiţeiului brut din Canada, prin Montana până în Nebraska. Analizând impactul unui asemenea proiect, Departamentul de Stat al SUA a declarat că este probabil să fie afectate de deversări câteva mii de râuri și pârâuri de pe traseu, inclusiv râuri majore precum Yellowstone și Platte. În final, noul președinte ar putea să reducă investiţiile în surse de energie curate, după ce a afirmat că panourile solare și turbinele eoliene nu reprezintă soluţii viabile deoarece costă prea mult. Asta deși s-a demonstrat deja că în state precum Iowa, unde cel mai mare procent din portofoliul de energie este generat de vânt, costul ajunge să fie mai mic decât dacă aceeași cantitate de energie ar fi fost generată doar de gaz sau cărbune. Dacă Trump va îndeplini toate aceste promisiuni nu va face decât să dubleze greșeala lui Obama de a gândi relativ unilateral și va sfârși prin a face victime care vor dori apoi să scuture sistemul și să prefere pe cineva care va promite să desfacă tot ce a făcut noul președinte.

În mijlocul acestor incertitudini, secretarul de stat al Ministerului de Externe chinez a ţinut la  conferinţa din Marrakech să își exprime speranţa că noul președinte american va face „alegerea deșteaptă” în ce privește angajamentul SUA  în lupta împotriva încălzirii globale. De asemenea, președintele Franţei, Francois Hollande, și Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon, au lansat mesaje către Trump, spunând că trecerea de la combustibili fosili la energii regenerabile este deja în mișcare și este ireversibilă, indiferent că cineva crede în asta sau nu. Mesajul mai mult sau mai puţin subtil trimis de aceștia este că încălzirea globală nu este o glumă. Comunitatea știinţifică a ajuns la consens asupra faptului că încălzirea globală este reală, că este cel puţin parţial produsă de om prin poluarea mediului și că presupune instabilitate climatică și înmulţirea fenomenelor meteo extreme. Iar un raport al Băncii Mondiale care se axează pe legătura dintre încălzirea climei și economie avertizează că schimbările climatice sunt o ameninţare pentru eradicarea sărăciei și, prin urmare, o ameninţare pentru securitatea bunăstării tuturor ţărilor afectate direct sau indirect.

„Încălzirea climei ar putea rezulta în faptul că până în anul 2030 încă 100 de milioane de oameni vor trăi în sărăcie severă.” Raport Banca Mondială

Clima este implicată în cea mai mare parte a șocurilor care menţin sau aduc oamenii în sărăcie, în special dezastrele naturale care pot cauze daune și provoca dizabilităţi, șocuri medicale, care pot rezulta în pierderea venitului sau în distrugerea recoltei și șocuri de preţ la bunuri alimentare, în urma unor inundaţii, secete sau dezechilibre în natură. Oamenii săraci și în general ţările sărace sunt cele mai vulnerabile atât la apariţia fenomenelor meteo extreme, cât și la efectele devastatoare ale lor. Încălzirea climei merge decât din rău în mai rău, cu așteptări ca 2016 să fie cel mai călduros an din istorie, titlu deţinut anterior de 2015, de 2014 și tot așa. „Pe termen scurt, dezvoltarea rapidă de politici inclusive și informate cu privire la dezvoltarea climei pot preveni multe dintre consecinţele încălzirii climatice asupra sărăciei. Fără o asemenea dezvoltare, încălzirea climei ar putea rezulta în faptul că până în anul 2030 încă 100 de milioane de oameni vor trăi în sărăcie severă”, avertizează raportul Băncii Mondiale. Dacă am reduce raportul doar la acest citat am trăi cu impresia greșită că și acesta cere măsuri drastice și unilaterale de combatere a încălzirii climatice, când de fapt, ceea ce se cere este o schimbare de curs, după cum vom vedea în continuare.

Schimbare de curs

După alegerea lui Trump, după votul pentru Brexit și pe fondul naţionalist din Europa, președintele Obama pare dispus să recunoască neajunsurile politicii sale. „Bazat pe un sondaj recent a opiniei publice în SUA, se pare că majoritatea americanilor sunt de părere că am făcut o treabă destul de bună… Acele sondaje arată că nu am mers prea repede”, a răspuns Obama unui reporter care îl întrebase despre pasul alert al globalizării și schimbărilor. „Dar este și adevărat că poporul american, ca și cel german și cel britanic și ca alte popoare din jurul lumii, experimentează schimbări care se petrec într-un pas foarte alert. Lumea se micșorează, economiile devin din ce în ce mai integrate și demografiile se schimbă. Din cauza internetului și a comunicaţiilor din ziua de azi, ciocnirea între culturi se petrece mult mai direct. Cred că oamenii se simt nesiguri în ce privește identitatea lor și siguranţa economică și caută să reia cumva controlul”, a mai spus președintele într-o ultimă vizită de stat în Germania, unde i-a predat cancelarei Merkel sarcina de a ţine liberalismul și democraţia deasupra valului naţionalist care stă să îl înghită. Peste tot în lume, politica va trece prin această etapă periculoasă, preconizează Obama, iar „în anii și deceniile care vor urma, ţările noastre trebuie să se asigure că beneficiile unei economii globale integrate sunt mai bine distribuite între mai multe persoane, iar efectele negative sunt gestionate ferm”. Pe scurt, „cursul actual al globalizării are nevoie de o corecţie”, a mai spus el.

„Peste tot în lume, politica va trece prin această etapă periculoasă, iar în anii și deceniile care vor urma, ţările noastre trebuie să se asigure că beneficiile unei economii globale integrate sunt mai bine distribuite între mai multe persoane, iar efectele negative sunt gestionate ferm… Cursul actual al globalizării are nevoie de o corecţie.” Președintele Barack Obama.

Corecţia trebuie să se producă astfel încât ceea ce încercăm să construim pentru generaţiile viitoare să nu se facă mereu cu sacrificiul oamenilor de azi, chiar și în domenii precum încălzirea globală, care cere acţiuni urgente și drastice. Pentru cine vom salva planeta dacă vom capitula sub efortul de a o salva? Banca Mondială a lansat un raport în care arată că politicile de protecţie a climei nu vor reuși să ne apere de un dezastru ecologic și economic dacă nu sunt dublate de politici de protecţie a oamenilor și mai ales de scoatere a lor din sărăcie. Logica este clară – încălzirea globală trebuie oprită prin politici de reducere a poluării și investiţii în surse de energie curată, doar că efectele acestor politici le vom vedea în câteva decenii în care tot vom suferi din cauza climei în stadiul în care a ajuns. Dacă economiile ţărilor afectate nu sunt astăzi destul de puternice pentru a-și reveni după calamităţi naturale, atunci nu va fi loc nici de investiţii pe termen lung și nici de politici care să pună și mai multă greutate fiscală pe oamenii de rând. Este un cerc vicios în care ne învârtim cu toţii. Economiile pot fi însă protejate, dacă oamenii de rând au mobilitatea financiară pentru a trece peste dezastre, dacă au venituri, dacă sunt sănătoși, dacă sunt asiguraţi, dacă sunt educaţi, căpătând astfel rezistenţă și în faţa momelilor de tip populist și naţionalist care pot aduce instabilitate politică la nivel naţional sau regional.

Atenţie la oameni!

Raportul Băncii Mondiale arată cum se gândesc aceste măsuri de protecţie astăzi și cum ar trebui să se schimbe. De obicei, efectele unei calamităţi naturale asupra economiei sunt estimate de către legiuitori și analiști prin calcularea daunelor asupra clădirilor, infrastructurii, echipamentelor și producţiei agrare. Acest tip de calcul nu este tocmai corect, din moment ce nu ţine cont de faptul că o pierdere de un dolar afectează în mod diferit o persoană bogată și una săracă.

O inundaţie poate să fie un dezastru pentru oamenii săraci și în același timp să aibă un impact neglijabil asupra bogăţiei sau producţiei unei ţări, din moment ce afectează persoane care nu deţin aproape nimic și au venituri foarte mici. Acest tip de gândire stă și în spatele distribuirii bugetelor de stat și a investiţiilor. De exemplu, se iau în calcul două proiecte de protecţie împotriva inundaţiilor, care au costuri similare. Primul ar acoperi un cartier de lux într-o capitală. Datorită densităţii mari a bunurilor de valoare din acea zonă, proiectul ar proteja pierderi în valoare de 10 milioane de dolari pe an. Al doilea proiect vizează mai multe zone de săraci dintr-un oraș de „mâna a doua” și ar preveni o pierdere de doar 5 milioane de dolari pe an. „Orice analist tradiţionalist” ar alege primul proiect, spune raportul, deși al doilea proiect ar proteja mai mulţi oameni și ar genera mai multe beneficii pentru starea lor de bine. Legislaţii și proiecte din investiţii publice ce vizează tocmai prosperitatea publicului ar trebui să ia în calcul acest ultim aspect.

rsz_dreamstime_xxl_6502345-f

Dacă bogaţii sunt protejaţi în detrimentul săracilor și ţările bogate sunt protejate, iar cele sărace sunt lăsate în sărăcie extremă, această inechitate va duce la situaţii în care din ce în ce mai multe grupuri sociale își vor vedea viaţa depreciindu-se. Deciziile pe care acești oameni ajung să le ia fiind puși în asemenea situaţii, de a nu-și termina studiile, de a-și trimite copiii la muncă sau cerșit, de a nu investi în sănătatea lor, de a investi în schimb în materiale și echipamente ieftine, dar proaste, de a căuta scurtături ilegale pentru a-și recupera investiţiile cât mai repede etc., afectează societatea pe termen mediu și lung și pot rezulta în declinul populaţiei, creșterea analfabetismului și, prin urmare, scăderea investiţiilor, scăderea veniturilor, scăderea economiilor, și alte efecte observate deja în mai multe ţări sărace. Efectele asupra educaţiei și sănătăţii pot fi ireversibile și pot duce la transmiterea sărăciei de la o generaţie la alta, punând ţara pe un traseu spre colaps total, avertizează raportul Băncii Mondiale. Cercetătorii care au studiat situaţiile post-dezastru din 187 de ţări arată că dezastrele duc la instabilitate politică și risc de conflicte violente între civili pe termen scurt și mediu, mai ales în ţări cu mai multă inechitate, mai puţină democraţie și un PIB mic.

Guvernele sunt și vor fi responsabile pentru reușita sau eșecul oamenilor de a ieși din sărăcie, trăgând și societatea în sus sau în jos după ei.

Ţinta de a menţine temperatura medie globală sub 2 grade Celsius peste nivelul preindustrial cere schimbări structurale profunde în economia globală, iar acestea se pot face împotriva oamenilor săraci, prin politici de reducere a emisiilor care să rezulte în creșterea preţului la energie și alimente, sau se pot face pentru a-i proteja, de exemplu prin folosirea taxelor de mediu pentru a le acorda protecţie socială, se precizează în raport. Pe scurt, guvernele sunt și vor fi responsabile pentru reușita sau eșecul oamenilor de a ieși din sărăcie, trăgând și societatea în sus sau în jos după ei. Și nu doar unele guverne. Poluarea și consecinţa ei, încălzirea globală, pot fi gestionate doar prin stabilizarea temperaturilor, adică prin reducerea nivelului global net de emisii de carbon la zero până la sfârșitul secolului, explică Banca Mondială. Iar o asemenea ţintă cere ca toate guvernele să acţioneze simultan pentru a implementa politici de reducere a emisiilor de gaze. Când China a declarat că speră ca Donald Trump să ia „decizia deșteaptă” cu privire la continuarea angajamentului SUA în planul de combatere a încălzirii globale, a vrut să spună de fapt că fără implicarea Statelor Unite, al doilea cel mai mare poluator de pe planetă, efectiv nu se poate. Dar și mai „deștepte” vor fi aceste politici dacă vor fi gândite punând nevoile omului în centru, atât ale omului de mâine, cât și ale celui de azi.

Footnotes
[1]„În SUA existau 523 de centrale electrice are funcţionau pe cărbune înainte de campania naţională Beyond Coal, a organizaţiei Sierra Club. Recent, au sărbătorit închiderea celei de-a 190-a centrală, conform politico.com. ”.

Note

„În SUA existau 523 de centrale electrice are funcţionau pe cărbune înainte de campania naţională Beyond Coal, a organizaţiei Sierra Club. Recent, au sărbătorit închiderea celei de-a 190-a centrală, conform politico.com. ”.