Obama în vizită la o moschee americană: Vă mulţumesc

10

„Aș vrea să le transmit musulmanilor americani două cuvinte pe care nu le aud prea des”, a spus președintele american, Barack Obama, în timpul primei sale vizite prezidenţiale la o moscheee americană. „Vă mulţumesc.”

În discursul adresat celor 500 de membri ai comunităţii islamice Society of Baltimore, Barack Obama a recunoscut miercuri că știe că musulmanii americani duc o povară mult prea mare de bigotism religios și că li se cere să ia mereu poziţie ca urmare a crimelor pe care le comit câţiva musulmani, deși majoritatea comunităţii islamice respinge violenţa. Menţionând că în cazul atacurilor teroriste comise de albi nu este reflectată aceeași atitudine, Obama a mărturisit că acest lucru poate stârni uneori sentimente de nedreptăţire.

Însă președintele le-a cerut musulmanilor americani să își facă auzită vocea în ciuda prejudecăţilor în privinţa lor și să expună cu mândrie succesul lor în SUA și profunzimea patriotismului lor. „Această moschee, asemenea atâtor altora din ţara noastră, este o poveste de succes tipic americană”, a punctat președintele, evidenţiind eforturile imigranţilor care alcătuiesc majoritatea corpului de circa 3.000 de participanţi săptămânali la serviciul de rugăciune de la moschee.

„Vă mulţumesc că vă slujiţi comunitatea”, a spus președintele, amintind reușitele musulmanilor în domenii precum medicină, arhitectură sau sport.

Afirmaţiile lui Obama s-au făcut auzite la scurt timp după ce Pew Religion Forum a dat publicităţii rezultatele unui sondaj, potrivit cărora un sfert dintre americani consideră că cel puţin jumătate dintre musulmanii americani sunt anti-SUA. Același raport a mai arătat că, spre deosebire de anul 2002 (imediat după atacurile din 11 septembrie), rezultatul actual pare să ia un contur partizan. Mai exact, în timp ce 65% dintre republicani spun că doresc un președinte care să se exprime direct, fără ocolișuri, chiar dacă asta înseamnă să se pronunţe împotriva islamului, 70% dintre democraţi spun că următorul președinte ar trebui să fie foarte atent să nu critice islamul ca întreg.

Atitudinea temătoare faţă de musulmani este calificată drept disproporţionată în raport cu numărul de cazuri de terorism orchestrat de musulmani. Este drept că, așa cum arată un raport publicat de Triangle Center on Terrorism and Homeland Security, numărul musulmanilor americani implicaţi în acte teroriste s-a dublat în 2015, faţă de 2014, ajungând la 81. Pe de altă parte, numărul persoanelor ucise în activităţi teroriste de la 11 septembrie până astăzi este de 69, în timp ce numărul americanilor uciși în general în aceași perioadă este de peste 220.000.

În consecinţă, spune sociologul Charles Kurzman, autorul raportului și profesor la Universitatea din Carolina de Nord, „demonizarea musulmanilor americani în unele dintre sferele sociale și politice americane a creat un climat ostil profund disproporţionat în raport cu numărul real de musulmani americani implicaţi în violenţe”.