În timp ce Europa caută încă soluţii pentru rezolvarea crizei refugiaţilor, în discursul ţinut în faţa Congresului american papa Francisc a sugerat subtil o posibilă soluţie. Nu atacuri armate devastatoare, nici jocuri diplomatice de culise. Suveranul pontif îi așază pe americani în faţa unei „oglinzi”, vorbindu-le despre bani și sânge.

Papa nu a fost primit pe tărâm american cu obișnuitele salve de tun. Nu a fost o eroare a serviciilor de protocol, ci o dovadă de respect faţă de un lider religios și politic care și-a făcut un obiectiv din promovarea păcii. Cum ar putea fi întâmpinat un „om al păcii” cu focurile tunurilor? Ar fi o „discrepanţă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Probabil că politicienii americani, care așteptau cu înfrigurare discursul papei susţinut de la tribuna Congresului, au fost surprinși să fie abordaţi direct în privinţa acestei discrepanţe chiar pe propriul teren.

Papa nu a ezitat să predea o lecţie despre ce înseamnă un bun politician. Conform definiţiei sale, „un lider politic bun optează întotdeauna să iniţieze procese, mai degrabă decât să posede spaţii”. Papa a făcut, de fapt, o trimitere direct la acel stil de politică în care interesele geostrategice primează. În dezacord cu această percepţie, aproape globalizată, Francisc și-ar dori acel politician care are „interesele tuturor în minte”.

Lucrurile sunt însă departe de idealul dorit, iar motivul principal gravitează în jurul a ceea ce s-ar putea numi „dublu standard”. Un stat care își arogă poziţia de „jandarm” al lumii, în sensul că și-a făcut un obiectiv din asigurarea păcii globale, ar trebui să o dovedească și prin fapte.

În această privinţă, papa consideră că cine se pune în slujba dialogului și a păcii „trebuie să pună capăt multelor conflicte armate din întreaga lume”. Cuvintele care au urmat au fost mai mult decât o formă de a pune degetul pe o rană deschisă. „De ce se vând arme mortale celor care intenţionează să provoace suferinţe nespuse oamenilor și societăţii? Din păcate, răspunsul, după cum știm cu toţii, este, pur și simplu, pentru bani: bani care sunt scăldaţi în sânge, de multe ori sânge nevinovat. În faţa acestei tăceri rușinoase și culpabile, este datoria noastră să înfruntăm problema și să oprim comerţul cu arme.”

Abordarea suveranului pontif poate fi apreciată ca un atac dur la adresa politicii americane. „În ciuda caracterului oarecum subversiv al criticii, remarca a atras aplauze și un zâmbet de la Samantha Power, ambasadorul SUA la Organizaţia Naţiunilor Unite și un avocat ferm pentru drepturile omului”, comentează Foreign Policy.

De fapt, ce invocă Francisc?

Nu este greu de descifrat acuzaţia subtilă din cuvintele papei. Este suficientă urmărirea unor rapoarte internaţionale pentru a constata că Francisc are dreptate în privinţa fenomenului pe care a dorit să îl descrie. Este vorba de un joc periculos cu o puternică miză politică și financiară.

Interesant este că primele trei ţări cele mai mari exportatoare de arme sunt și cele care pretind că luptă pentru pace. SUA, Rusia și China ocupă podiumul, conform Business Insider. Washingtonul conduce acest clasament, cu o cotă de piaţă de 31%, iar Moscova vine tare din urmă, cu 27%.

Prin contribuţia lor, exporturile de arme din perioada 2010-2014 au crescut cu 16% faţă de anii 2005-2009, Asia fiind cel mai mare importator de armament, 48% din comerţul mondial de arme desfăşurându-se în ţările din această regiune, alături de Oceania. Din totalul ţărilor, Arabia Saudită a devenit cel mai mare importator de arme în 2014, cheltuind în acest sens peste 6,4 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o zecime din valoarea comerţului global (acesta a crescut pentru al șaselea an consecutiv, până la un record de 64,4 miliarde de dolari).

În timp ce ţările NATO se alimentează cu armament de la americani, fostele republici comuniste din centrul Asiei le iau de la ruşi. Un caz special este Ungaria (membră NATO) care se aprovizionează cu armament rusesc. Nu este chiar o mare surpriză, dacă se ia în considerare afinitatea lui Orban pentru Putin. Se pare că și armele le unesc interesele.

Siria, invadată de arme

Interesul major al politicii occidentale este legat acum de situaţia din Siria. Este inevitabil să nu apară întrebări legate de modul în care logica comerţului de armament a configurat situaţia dramatică din prezent. Statul Islamic dispune de suficiente arme de calibru mic, muniţie și vehicule pentru a continua războiul din Siria și Irak pentru încă 2 ani, potrivit unui raport al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, susţine The Guardian. Raportul arată că Statul Islamic a devenit atat cel mai bine finanţat grup terorist, cât și cel mai bine înarmat. Arsenalul Statului Islamic cuprinde tancuri, mitraliere, sisteme de artilerie antiaeriană de rază scurtă, inclusiv lansatoare de rachete de umăr.

În mod firesc, nu pot fi reprimate nedumeririle legate de sursa de alimentare a organizaţiei teroriste. Raportul consideră că majoritatea armamentului este confiscat din stocurile militare irakiene si siriene (aprovizionate, la rândul lor, fie de americani, fie de ruși). O altă sursă de aprovizionare o reprezintă vecinii. Încă din 2012, presa semnala faptul că Arabia Saudită intenţiona să le furnizeze bani și arsenal militar rebelilor sirieni. Mai mult, oficialii saudiţi considerau că înarmarea rebelilor este „o idee excelentă”. În schimb, regimul Al-Assad a cumpărat constant armament rusesc pentru armata care îi este loială. Se poate înţelege de ce acesta a avut și continuă să se bucure de susţinerea lui Putin, în ciuda crimelor în masă pe care le-a comandat.

Nici statele occidentale nu pot fi disculpate de escaladarea violenţei din Siria, responsabilitatea de ordin moral fiind indiscutabilă. Acesta este și motivul pentru care un jurnalist britanic apreciază că „Statul Islamic și monstruozităţile sale nu vor fi înfrânte de aceleași puteri care le-au adus în Irak și în Siria sau al căror război deschis sau acoperit a dus la apariţia acestora. Intervenţiile militare nesfârșite ale Vestului în Orientul Apropiat au adus doar distrugere și divizare”, comentează The Guardian.

În opinia jurnalistului britanic, SUA a exploatat existenţa Statului Islamic pentru a combate alte forţe din regiune. „Acest obicei al SUA şi al ţărilor occidentale de a se juca cu grupările jihadiste, care le mușcă apoi mâna”, nu este deloc de dată recentă. A fost cultivat prin anii ’80, în timpul războiului URSS din Afganistan, atunci când a luat naștere prima oară al-Qaida sub tutelajul CIA. Ar fi un fel de traducere în cheie politică a scopului care scuză mijloacele. Realităţile prezente arată că nu întotdeauna această filosofie este și de success pe termen lung. Rămâne de văzut dacă apelul papei va atinge corzi sensibile și banii nu vor mai vorbi atât de mult în politica internaţională. Ar fi șansa unei planete de a salva un viitor care, altfel, se prefigurează a fi destul de sumbru.

DISTRIBUIE: