Atunci când ne referim la SUA, de regulă dragostea nedisimulată se intersectează cu ura făţișă. Visul american, pe de o parte, și globalismul distructiv al „Unchiului Sam”, pe de altă parte, generează pasiuni intense, polarizări pe măsură și discursuri care menţin în viaţă cele două tabere. Paradoxal, printre antiamericani pot fi identificaţi chiar americani. Unii dintre ei sunt chiar de notorietate, așa cum este celebrul intelectual Naom Chomsky.

În timp ce SUA își arogă cu de la sine putere statutul de „jandarm al lumii”, acuzaţiile se menţin la cote intense. Sunt inevitabile, fiindcă cine joacă rolul de megaputere mondială provoacă nu doar admiraţie, ci și ostilitate. Resentimentele vin de la sine. Drept urmare, etichetarea naţiunii americane ca generatoare a tuturor relelor din lume continuă să aibă adepţi, dovedind că antiamericanismul este încă la modă.

O dovedește și atacul dur al lui Naom Chomsky – lingvistul american despre care The New York Times spunea că este „cel mai important intelectual în viaţă”. În accepţiunea acestuia, „sunt două state care se comportă agresiv în Orientul Mijlociu, desfăşurând violenţe, acte teroriste, acte ilegale în mod constant. Amândouă sunt puteri nucleare.” Este vorba despre Statele Unite şi Israel.

Chomsky a continuat să atace fără milă. Întrebat cât de mult sunt răspunzătoare Statele Unite de extinderea atacurilor teroriste în lume, intelectualul american a afirmat că „cea mai gravă campanie teroristă din lume de până acum a fost orchestrată la Washington”. „Este campania globală de asasinate. Nu a existat niciodată o campanie teroristă la o astfel de scară”, a declarat el, adăugând că se referă la programul de atacuri cu drone.

Nici Europa nu scapă mai ieftin în abordarea lui Chomsky. Liderii europeni sunt percepuţi „prea laşi pentru a adopta o poziţie independentă”, fiind dată ca exemplu participarea Europei la programul de extrădări extraordinare iniţiat de Statele Unite.

Antiamericanismul ca stil de viaţă

Acuzaţiile lui Chomsky nu reprezintă o noutate. Istoricul Tismăneanu susţine că nu este nimic surprinzător în afirmaţia americanului, dacă se ţine cont de activismul radical de stânga al acestuia. „Ar fi fost spectaculos dacă Chomsky ar fi spus altceva”, susţine Tismăneanu.

Chomsky nu este nici măcar singurul care se aventurează în afirmaţii de acest gen. În diferite forme au mai spus-o și alţii, de pe platforme politice diferite. Unele ţări sunt antiamericane prin excelenţă. Este exemplul Rusiei, unde ostilitatea faţă de SUA a atins un nivel-record în ultimul sfert de secol. Mai mult de 80% dintre ruşi au o părere negativă despre America. Dar nici Europa Occidentală nu are cele mai pure sentimente de dragoste faţă de spaţiul american. Astfel, conform unui sondaj BBC din 2014, francezii, germanii, britanicii au procente ridicate de percepţie negativă faţă de americani.

Antiamericanism fără nuanţe

Ce alimentează resentimentele faţă de americani? Este o întrebare justificată, în condiţiile în care alături de antisemitism, antimericanismul constituie una dintre trăsăturile definitorii ale ultimului secol. Conform Deutsche Welle, „Statelor Unite li se atribuie vina pentru te miri ce. Nu e o noutate. Şi Lenin, Stalin, comuniştii, ca şi naziştii îi găseau vinovaţi de toate relele pe „văcarii texani”, pe „plutocraţii” de pe Wall Street, pe „burghejii” de peste ocean, pe „cowboy-ii americani” şi mărfurile lor made in USA”.

Gazeta germană se delimitează de ideea că totul ar fi perfect peste ocean. Întrebarea care se ridică este dacă antiamericanismul ca fenomen este justificat. În această privinţă, răspunsul este fără echivoc. „Antiamericanismul e o formă de prejudecată şi un reflex antiglobalizare, o speţă de antiliberalism, întemeiată pe credinţa că tot ce nu funcţionează în actuala lume globalizată îşi are originea în superputerea de peste ocean”. Cândva erau acuzaţi evreii. Acum a venit rândul americanilor (dar și combinaţia este la fel de acceptată) să fie nominalizaţi ca „ţapi ispășitori” pentru toate relele din lume.

De ce supravieţuiește această tendinţă de a identifica unilateral sursa răului? Occidentul demonizează islamul. La rândul său, spaţiul musulman demonizează civilizaţia americană. Sunt expresii ale tendinţei de simplificare a realităţii pentru ca fiinţa umană să reușească să o înţeleagă. „Ce ne facem însă când imaginea simplificată ajunge caricatura întregului?” se întreabă pe bună dreptate un jurnalist de la România culturalăcu trimitere la acuzele periodice ale lui Chomsky. Efectul constă în conturarea unei suite de stereotipuri care insistă pe faptul că americanii sunt agresivi, aroganţi, ignoranţi, supraponderali, materialiști. Într-un singur cuvânt, sunt respingători. Demonizarea vine ca o consecinţă firească.

A fi antiamerican sau antisemit este pentru mulţi o meserie. Ţine de un stil de viaţă perpetuat în mod conștient, alimentat și de erorile americanilor, care nu pot fi negate. Invazia din Irak, gestionarea situaţiei din Afganistan, liberalizarea moralei, corectitudinea politică sunt doar câteva dintre piesele unui angrenaj care îi fac pe unii să arate cu degetul spre colosul american. Klu-Klux-Klan, Hiroshima, Guantanamo rămân emblemele unei Americi căzute pradă propriei  aroganţe și disfuncţionalităţi. Dar de aici și până la a o acuza de toate relele din lume este un pas uriaș. Mai degrabă poate că cei care acuză nu fac decât să proiecteze în oglindă propriile lor neîmpliniri. Este ceea ce istoricul britanic Paul Johnson menţiona pe paginile Forbes, sugerând că „antiamericanismul este invidie rasistă”. Pentru unii, visul american este insuportabil.

DISTRIBUIE: