Pe fondul diverselor soluţii care sunt vehiculate pentru criza refugiaţilor, se înteţesc vocile celor care întreabă de ce SUA stă în tribună. Mai mult de atât, sunt destui cei care consideră că, prin politica pe care a desfășurat-o în Orientul Mijlociu, Casa Albă este vinovată moral pentru drama refugiaţilor.

„Statele Unite sunt responsabile de haosul care îi împinge pe imigranţi acum spre Europa“, acuza, nu cu mult timp în urmă, Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar. Nu este singurul care și-a expus opiniile tranșante în această privinţă, acuzaţiile la adresa Casei Albe înteţindu-se pe teren politic. Este vina „partenerilor noștri americani“, pe care „Europa îi urmează orbește“, a avertizat și Putin.

Se pare, totuși, că Statele Unite vor intra în joc. În ultimul timp, presiunile s-au intensificat chiar din interior, forţând administraţia Obama să se alăture campaniei de diminuare a efectelor crizei refugiaţilor. În acest sens, americanii iau în calcul să primească în 2016 un număr de 85.000 de refugiaţi, din care 10.000 de sirieni, iar apoi, în 2017, alţi 100.000 de refugiaţi, a declarat secretarul de stat american, John Kerry, după discuţii cu omologul său german.

„În urma consultărilor cu Congresul, vom continua să analizăm modalităţile de a creşte aceste numere, menţinând, în acelaşi timp, securitatea“, a menţionat Kerry. Deocamdată, intervenţia este strict umanitară. Oficialii americani nu dau de înţeles că și-ar asuma vreo responsabilitate pentru criza care este în derulare și care aproape că zdrobește Europa.

Un ajutor cu efect redus

Anunţul lui Kerry apare în urma presiunilor societăţii civile americane pentru ca mediul politic să ajute în direcţia gestionării crizei. Obama anunţase că SUA vor accepta cel puţin 10.000 de sirieni anul viitor, însă decizia sa a fost criticată atât de opoziţia republicană, care evocă riscuri teroriste, cât şi de organizaţii internaţionale, care consideră insuficientă contribuţia Statelor Unite. Până în prezent, SUA au primit doar 1.500 de refugiaţi sirieni.

Intervenţia americană i-ar putea oferi Europei câteva clipe de respiro, dar nu va rezolva prea mult situaţia. Acest tip de abordare „fragmentată“ nu este suficient pentru „a rezolva în mod eficient criza“, a declarat Eleanor Acer, director al programului de protecţie a refugiaţilor de la Human Rights First. Ea consideră că anunţata creștere pentru anul viitor „nu este un răspuns puternic la cea mai mare criză a refugiaţilor de la al Doilea Război Mondial încoace“.

Răspunsul american este puţin probabil să diminueze presiunea exercitată asupra ţărilor europene, sesizează și The New York Times. În plus, populaţia americană nu pare să fie încântată de această perspectivă. Un sondaj Reuters/Ipsos relevă că americanii sunt divizaţi în privinţa acceptării de refugiaţi, chiar și a celor 10.000 preconizaţi. Aproximativ 35% dintre cei chestionaţi au spus că numărul este prea mare. Alţi 23% sunt de părere că numărul este corect, în timp ce doar 20% consideră că SUA ar trebui să primească mai mulţi imigranţi

Ce tratăm: cauze sau efecte?

Dincolo de controversa cifrelor, partea pozitivă a intervenţiei americane poate consta în faptul că pune pe tapet una dintre cauzele crizei refugiaţilor. În timp ce Europa pare să se limiteze deocamdată la tratarea efectelor, SUA insistă să fie pus degetul pe rană. În această direcţie, secretarul de stat al SUA a precizat că susţinerea militară din partea Rusiei pentru regimul președintelui sirian Bashar al-Assad alimentează situaţia dramatică prin care trec milioanele de refugiaţi.

În opinia lui Kerry, „susţinerea continuă a regimului de către Rusia sau de către orice altă ţară riscă să atragă mai mulţi extremiști, să-l înrădăcineze pe Assad și să blocheze calea spre o soluţionare a conflictului“. Oficialul american acuză că, până acum, Assad a declinat o discuţie serioasă, iar Rusia a refuzat să-l aducă la masa negocierilor. De aceea Kerry le-a solicitat Rusiei, dar și Iranului (o altă ţară care asigură protecţia președintelui sirian) să-l convingă pe Assad să negocieze încheierea războiului. Nu este exclusă însă nici necesitatea îndepărtării sale din fruntea statului.

Cu alte cuvinte, administraţia de la Washington consideră că eforturile de război ale lui Assad sunt la originea actualei crize a refugiaţilor. Rusia, în schimb, percepe Statul Islamic ca vinovat de exodul sirienilor. Nu este doar o diferenţă de percepţie politică, ci și de jocuri de interese. Kremlinul ţine să nu-şi piardă unica bază navală din regiune, localizată la Tartous, pe coasta siriană, comentează DW. Americanii, în schimb, insistă pe problema democratizării lumii arabe, una care nu are însă aproape deloc rezonanţă la Moscova.

Însă, atât timp cât Rusia rămâne un factor determinat în Siria, iar Occidentul va adopta o linie evazivă și neintervenţionistă, „conflictele din regiune vor continua să fie o sursă de permanente dureri de cap pentru întreaga lume liberă“, susţine ziarul german citat. Motivul este simplu. În pofida agresivităţii Statului Islamic, forţele lui Assad (pe care Moscova îl protejează) au contribuit cel mai mult la exodul sirienilor, concluzionează și Andrew Tabler, specialist în probleme siriene la Institute for Near East Policy din Washington.

Complexitatea situaţiei

Nu trebuie uitat că, în urmă cu doi ani, Casa Albă își arătase disponibilitatea unei intervenţii militare împotriva președintelui sirian, după ce veștile despre utilizarea armelor chimice și masacrarea propriilor concetăţeni oripilaseră lumea. Atunci, Rusia și-a manifestat dezacordul, împiedicând orice manevră militară. Analiștii politici erau de părere că Rusia se opune intervenţiei SUA pe motiv că vinde armament de calitate superioară Siriei. Kerry spunea la momentul respectiv că „toţi cei care ar folosi cele mai cumplite arme din lume împotriva celor mai vulnerabili oameni trebuie să dea socoteală“. Timpul a trecut și singura noutate este că starea de fapt s-a agravat, iar milioane de oameni au fost puși în situaţia de a face orice pentru a-și salva viaţa.

Dificultatea rezolvării problemei provine nu doar din faptul că în momentul de faţă nu se poate negocia finalul conflictului sirian. Foreign Policy face o analiză a crizei refugiaţilor, evidenţiind că sursa imigraţiei nu trebuie căutată doar în Siria. „Sirienii au trecut prin patru ani de război brutal, dar pentru afgani sunt aproape 40 de ani“, a declarat un ofiţer afgan care a fugit de la Kabul după ce a primit ameninţări cu moartea din partea talibanilor.

Această situaţie complexă creează obstacole suplimentare în identificarea soluţiilor optime pentru rezolvarea crizei. Mulţi se întreabă de ce nu se intervine rapid, printr-un angajament militar consistent în Siria. Însă cine ar trebui susţinut și împotriva cui? A alege între cei doi jucători (Statul Islamic și Assad) este extrem de dificil în condiţiile în care aceștia nici măcar nu sunt singuri pe scenă. Jocurile de interese sunt prea mari, cu prea mulţi participanţi (inclusiv dintre vecinii Siriei) și, de multe ori, prea subtile pentru a fi înţelese în deplinătatea lor. Deocamdată, se încearcă amortizarea efectelor. Cauzele sunt atât de adânci, încât lasă impresia că nici nu se știe de unde ar trebui să se înceapă.

DISTRIBUIE: