Propaganda rusească este pe cai mari. Din fericire, acest lucru a început să devină evident și deranjant și pentru noi, europenii. Din nefericire, nu prea știm ce să facem în această privinţă.

Rusia depune eforturi mari pentru a destabiliza Uniunea Europeană. Un raport al Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale, de la Washington, arată că prin cooptarea de politicieni proruși, Rusia a încercat să își asigure dominaţia în diverse sectoare economice şi să submineze măsurile anticorupţie din Bulgaria, Ungaria, Letonia, Serbia şi Slovacia, manipulând astfel din umbră cinci guverne din Europa Centrală și de Est. Desigur, există anumite bănuieli care planează asupra acestui raport, având în vedere că autorul său principal este un fost oficial din Departamentul american de Stat, Heather Conley, și că publicarea acestuia coincide cu suspiciunile că, prin atacuri informatice la adresa Partidului Democrat, Rusia încearcă să se amestece în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Există însă și din ce în ce mai multe probe care indică spre același tipar de comportament din partea Rusiei.

Lucraţi din interior

Un alt raport, realizat de Centrul „Wilfried Martens” pentru Studii Europene, face un pic mai multă lumină în dreptul organizaţiilor – neguvernamentale, neguvernamentale organizate de către guvern și think tank-uri – care operează în Europa și care sunt finanţate de guvernul rus pe diverse căi. „Numărul şi activitatea lor a crescut, dar finanţarea lor este adesea complexă şi ascunsă privirii publicului. Rolul lor este de a provoca o reorientare a opiniei publice europene în favoarea unei viziuni pozitive asupra politicilor ruseşti şi în favoarea respectului faţă de ambiţiile sale de mare putere… cu promovarea poveştii că SUA este duşmanul comun al Rusiei şi al Europei”, scrie Cristian Unteanu în Adevărul. Printre organizaţiile europene de mare renume şi cu un rol major în jocurile politicile continentale şi chiar mondiale numite în raport sunt: Institut de relations internationales et stratégiques; Institut français des relations internationales; Institut de la démocratie et de la coopération; Dialogue of Civilizations Research Institute; Eurasian Observatory for Democracy and Elections. Rolul acestor organizaţii este divers, de la promovarea imaginii Rusiei în Occident la legitimarea alegerilor şi a referendumurilor în fostele republici sovietice unde există mişcări separatiste proruse, de exemplu în Crimeea sau în Transnistria.

Desigur, căile prin care Rusia încearcă să destabilizeze statele membre UE sunt și mai directe și evidente de atât, prin legăturile nu foarte mascate cu partidele naţionaliste din Europa, precum Alternativa pentru Germania sau Pegida, în Germania; Frontul Naţional, în Franţa; sau Jobbik, în Ungaria. În Ucraina, Rusia afirmă că luptă împotriva fasciștilor, însă în Europa curtează și încurajează retorica extremiștilor de dreapta. Legăturile sunt diverse, de la un împrumut financiar pentru partidul lui Marine le Pen, până la faptul că europenii care au avut rol de observatori la alegeri în Crimeea sau la Doneţk erau tot de extremă dreapta. Aceștia „au legitimat în ochii opiniei publice ruseşti pseudoalegerile”, explică politologul german Andreas Umland, specialist în spaţiul postsovietic, într-un interviu pentru Digi24. În Franţa, preşedintele rus dispune de reţele de simpatizanţi care pledează pentru o atitudine mai concesivă faţă de ruşi și chiar pentru crearea unei zone de ţări-tampon, neutre, între Uniunea Europeană şi Rusia, scrie RFI.

Dacă cei de la Centrul „Wilfried Martens” au făcut și recomandări către creatorii europeni de politici publice, cerând clarificarea urgentă a statutului şi a activităţii organizaţiilor bănuite că se află sub influenţă şi cu finanţare rusă, abia acum se pare că avertismentele au atins câteva coarde sensibile la Bruxelles. După o reuniune recentă a liderilor europeni, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat în numele tuturor că „Rusia încearcă să slăbească Uniunea”, prin tot felul de acţiuni ostile, „de la violări ale spaţiului aerian la campanii de informare, atacuri cibernetice, amestec în procesele politice din UE și nu numai”. De asemenea, în Parlamentul European vedem prima rezoluţie (ce va fi votată luna viitoare) care pune semnul de egalitate între propaganda rusească și cea a grupării teroriste Stat Islamic. Conform eurodeputatei Anna Elzbieta Fotyga, raportoare a acestui proiect de rezoluţie, „propaganda rusească agresivă a ajuns până în interiorul Parlamentului European”. Întâmplările pe care le povestește sunt de-a dreptul incredibile. „Când privesc spre anumite teme care ating sau vizează Rusia, realizez că discursul grupurilor de extremă dreaptă sau stângă din Parlamentul European este același cu cel al Moscovei. Și felul în care aceste grupuri votează apoi coincide… S-a întâmplat chiar ca atunci când discutam chestiuni importante, ce vizau de pildă viitorul Uniunii, ambasadorul rus să fie aici și să se plimbe din birou în birou. Este așadar vorba de presiune și de o manifestare a influenţei”, a declarat Fotyga pentru RFI.

„S-a întâmplat chiar ca atunci când discutam chestiuni importante, ce vizau de pildă viitorul Uniunii, ambasadorul rus să fie aici și să se plimbe din birou în birou. Este așadar vorba de presiune și de o manifestare a influenţei.”

Kremlimul încearcă să destabilizeze atât statele membre, cât și pe cele din vecinătate, prin prezentarea unor ţări ca Ucraina și Republica Moldova sub formă de state eșuate, incapabile să se guverneze singure, mai explică Fotyga. Cu mica echipă pe care o are, Fotyga furnizează rapoarte săptămânale cu informaţii clare, la obiect, „care ne arată cu ce ne confruntăm”. Însă nu este destul. Mai multe astfel de echipe trebuie înfiinţate, pentru ridicarea nivelului de conștientizare în rândul experţilor, politicienilor, presei naţionale și internaţionale.

„Este extrem de important ca presa să-și schimbe atitudinea și să arate manipularea la care recurge deja de mult timp Federaţia Rusă”, spune eurodeputata.

Lecţii de rusă

În regiunea noastră, în centrul și estul Europei, înţelegem mult mai bine instrumentele de propagandă pe care le folosește Rusia. În raport am menţionat de pildă trucarea istoriei ca metodă de propagandă. O metodă de altfel similară cu cea din perioada sovietică, a Războiului Rece”, mai spune Fotyga. Însă nici noi nu avem imaginea completă, dar nici prestanţa de a o explica în faţa factorilor decizionali din Vest. Asta nu înseamnă că restul lumii nu are nicio cheie de interpretare. Politologul german Andreas Umland explică ce înţelege din faptul că Rusia desfășoară atât intern, cât și extern acţiuni care par să indice destul de clar o pregătire pentru război.

Vechiul contract social dintre populaţia rusă şi regimul rus nu mai există demult, vechiul contract social presupunea asigurarea unei stări sociale relativ bune, a unei situaţii economice bune. În schimb, populaţia accepta un regim autoritar. Acum, situaţia socială şi cea ecomică s-au înrăutăţit, iar regimul încearcă să compenseze acest lucru prin politica externă. Scopul este ca prin acţiunile sale externe, Rusia să se prezinte ca o putere mondială”, spune el. Implicarea în teatre de operaţiuni, precum în Ucraina, în Siria și în alte locuri de pe scena geopoliticii mondiale, arată clar interesul Rusiei de a se afișa ca putere mondială. Problema este că Rusia nu are altă putere decât pe cea militară, și știe acest lucru. Pe tiparul Uniunii Sovietice, Rusia de astăzi are o structură economică slabă, iar sancţiunile economice, care s-au suprapus cu scăderea preţului la petrol, au rezultat în faptul că astăzi Rusia are o putere economică mai slabă decât unele ţări din Europa sau din America, ceea ce face ca pretenţia sa de a deveni putere mondială să fie absurdă, spune Umland.

Insignă cu simbolul fostei Uniuni Sovietice.
Insignă cu simbolul fostei Uniuni Sovietice.

Așa am ajuns în situaţia critică de astăzi – în care, cel puţin aparent, SUA și Rusia se confruntă, într-o reeditare a Războiului Rece. Însă o diferenţă majoră este faptul că Rusia de astăzi nu mai are influenţa pe care o avea în trecut Uniunea Sovietică, ce captase imaginaţia diverselor ţări din Africa, America Latină sau Asia, cu ajutorul ideologiei comuniste. Astăzi, Rusia nu mai are ce ideologie să exporte. Gândirea sa antioccidentală şi antiamericană nu este una transnaţională, ci una strict rusă, naţionalistă, izolaţionistă, eurasiatică, dar care nu prea este atractivă în afara Rusiei, explică Umland. Războiul Rece a fost de fapt un război între două sisteme sociale, pe când acum pare să fie un război al Rusiei împotriva lumii. De aici și eforturile financiare în direcţia mașinii de propagandă care funcţionează în Europa. Rusia vrea să stimuleze din nou imaginaţia oamenilor prin oferirea unei alternative la democraţia de inspiraţie americană, și anume o democraţie estică.

Este necesar un imperiu eurasiatic care să contracareze influenţa Occidentului nihilist… Într-o lume globalizată, este necesar să fie apărate identităţile culturale ale indivizilor, reduşi până acum la fluxuri migratorii.” Aceasta este momeala „eurasianismului”, în cuvintele filosofului Aleksandr Dughin, fost consilier la Kremlin, consilier al preşedintelui Dumei de Stat și apropiat al lui Vladimir Putin.

„Adevărul este o chestiune de credinţă. Credem în ceea ce facem, credem în ceea ce spunem. Acesta este singurul mod de a defini adevărul. Așadar noi avem adevărul nostru rus pe care trebuie să îl acceptaţi.”

În această gândire, vorbim de o nouă ordine mondială, împărţită între Statele Unite și Europa occidentală (condusă de Germania), și Uniunea Eurasiatică (din care ar face parte și România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria), condusă de Rusia. Această gândire se bazează pe relativitatea adevărului. „Adevărul este o chestiune de credinţă. Credem în ceea ce facem, credem în ceea ce spunem. Acesta este singurul mod de a defini adevărul. Așadar noi avem adevărul nostru rus pe care trebuie să îl acceptaţi”, spune ideologul. Mesajul are conotaţii clare și pe plan intern: cât timp adevărul este relativ și nu există de fapt valori liberale universale, înseamnă că nu există nicio contradicţie într-o democraţie autocratică.

Atacuri din interior și din exterior

În ultima lună, Rusia a suspendat un acord cu SUA privind utilizarea plutoniului, a desfășurat exerciţii militare de o amploare fără precedent și a mutat rachetele Iskander, care pot fi dotate cu focoase nucleare, în Kaliningrad, la graniţă cu Polonia. De cealaltă parte, Marea Britanie a decis să trimită avioane Eurofighter Typhoon în România, la baza aeriană Mihail Kogâlniceanu, pentru o perioadă de până la patru luni pentru misiuni de poliţie aeriană și de întărire a spaţiului aerian la Marea Neagră și în zona de sud-est a teritoriului NATO. Canada, de asemenea, intenţionează să trimită fregate în Marea Neagră și avioane de vânătoare CF-18 Hornet în România pentru misiuni de poliţie aeriană în anul 2017. Aceste anunţuri sunt făcute în contextul în care NATO se reuneşte la Bruxelles pentru a discuta despre o nouă strategie de disuasiune în estul Europei. Această strategie mai prevede dublarea dispozitivelor antirachete, patrule aeriene, scuturi antiatac informatic, la care se adaugă o cerere din partea americanilor, ca europenii să formeze patru batalioane a câte 4.000 de soldaţi. În caz de provocare din partea ruşilor, acestea ar putea fi sprijinite de forţa de intervenţie rapidă a Alianţei Atlantice, formată din 40.000 de oameni. Suntem deci martori la repetiţia istoriei anilor 1980, când fiecare tabără încerca să își intimideze adversarii prin demonstraţii de forţă.

La o asemenea mobilizare din partea NATO, este greu de susţinut că temerile privind un conflict militar major, pe tipare vechi, nu au o bază reală. Însă de aici părerile sunt împărţite în ce privește probabilitatea declanșării unui nou război mondial. Unii analiști văd în degradarea relaţiei cu NATO doar o tentativă a Rusiei de a distrage atenţia de la adevăratele ei interese în zonele „gri” (non-NATO) din Europa: Ucraina, Moldova și Georgia, pe când alţii spun că după ce degradarea relaţiilor trece de un anumit punct, războiul rămâne o soluţie unică pentru descâlcirea situaţiei și resetarea relaţiilor.

Președintele Vladimir Putin, la ceremonia de inaugurare a celui de-al treilea pod al orașului Novosibirsk. (8 octombrie 2014)
Președintele Vladimir Putin, la ceremonia de inaugurare a celui de-al treilea pod al orașului Novosibirsk. (8 octombrie 2014)

În această conjunctură, este o părere împărtășită atât de Fotyga, cât și de Umland că România joacă un rol important pentru stabilitatea regiunii. De aceea și situaţia din Moldova și cea din Ucraina sunt de mare importanţă pentru România, care „este una dintre cele mai vocale și eficiente ţări din regiune în lupta cu ameninţările care vin dinspre Est”, apreciază Fotyga. Orice val de refugiaţi rezultat din destabilizarea uneia dintre aceste ţări ar rezulta foarte ușor și în destabilizarea României. Deci ţara noastră trebuie să contribuie la găsirea unei soluţii pentru problemele pe care le ridică Rusia, cu atât mai mult cu cât în doar doi ani România va prelua președinţia Consiliului European, o șansă unică de a schimba anumite percepţii despre România și ţările din Europa de Est.

Până atunci însă, combaterea propagandei rămâne cea mai importantă și urgentă chestiune de rezolvat. Fotyga spune că europenii nu pot pune la bătaie aceleași resurse enorme pe care le pune Rusia pentru a-și impune propaganda, o chestiune care la ruși ţine de metode de expansiune istorice și care sunt susţinute de întregul aparat de stat. Însă prin dublarea eforturilor de investigaţie putem să le demascăm în faţa presei și a opiniei publice. Avem tehnologia, social media și chiar grupurile de opoziţie din Rusia, dar trebuie să avem și informaţia. Europa, cu stilul ei de viaţă și cu valorile ei, încă are putere să inspire, iar oamenilor trebuie să li se aducă aminte acest lucru, prin juxtapunere cu adevărul despre intoxicaţia rusească.