Metodele și practicile spiritiste sunt acceptate ca veridice de brazilieni într-o asemenea măsură încât scrisori primite prin intermediul mediumurilor de la persoane decedate au fost folosite ca dovezi legale în curţile de justiţie.

Pe lângă literatură psihografică, Chico Xavier (vezi prima parte a acestui material) a scris peste 10.000 de scrisori presupus dictate de persoane decedate pentru a fi transmise familiilor lor. Mame îndoliate călătoreau din toată Brazilia ca să vorbească cu reputatul medium spiritist în speranţa că vor primi mesaje de la copiii lor dragi.

Cel mai renumit exemplu s-a consumat în 1979, când adolescentul José Divino Nunes a fost acuzat de crimă în cazul celui mai bun prieten, Mauricio Garcês. Cei doi s-au jucat cu o armă, care s-a declanșat în mâinile lui Divino, omorându-l pe Garcês. Părinţii decedatului au apelat la ajutorul lui Xavier pentru mângâiere și au primit o scrisoare de la fiul lor, în care acesta nega orice vină a lui Divino: „Nu este nici vina lui José Divino nici a altcuiva, dacă cineva ar trebui să își ceară iertare acela sunt eu, pentru că nu ar fi trebuit să mă joc, ci să îmi fac lecţiile.” Scrisoarea se încheie cu mesajul: „Sunt în viaţă”, un veritabil brand al scrisorilor lui Xavier, relatează Boston Review.

Părinţii lui Garcês au prezentat scrisoarea la proces, iar aceasta a fost acceptată ca declaraţie a unui martor. După verificarea semnăturii s-a constatat că aceasta era identică semnăturii lui Garcês. Juraţii au votat șase la unu și au acceptat scrisoarea psihografică drept dovadă, apoi l-au eliberat pe Divino.

Unele voci interpretează aceste fenomene spiritiste ca autoînșelare, escrocherie sau autosugestie. Părintele Francesco Bamonte spunea pentru qCatholic Online: „În realitate, acestea sunt în general nu mai mult decât trucuri care îi face [n.r., pe spiritiști] câteodată să intre în legătură cu propriul lor subconștient.” Dar tot el continuă: „În alte cazuri, ei iau legătura cu spiritele demonilor care pretind să fie sufletele morţilor.”

În orice caz, încrederea de care se bucură spiritismul în Brazilia s-a convertit în numere de adepţi impresionante, aproximativ 20 de milioane, după ultimele estimări. Astfel este justificată întrebarea: Care să fie motivul acestei explozii spiritiste într-o ţară ca Brazilia, care este considerată o redută a creștinismului? Și, mai întâi, ce spune Biblia despre cei care caută sfat la morţi? Această întrebare apare mai cu seamă în contextul în care adepţii spiritismului își declară credinţa și ataşamentul faţă de principiile Bibliei.

Biblia, despre spiritism

Scriptura nu lasă loc de interpretare în atitudinea ei faţă de spiritism. În Leviticul 19:31 este scris: „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” Fapta era gravă, iar pedeapsa pentru o astfel de încumetare era aspră: „Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.” (Leviticul 20:6)

Credinciosul este încurajat să caute sfat și mângâiere la Dumnezeu prin mijloacele lăsate de El, și anume Scriptura – legea și mărturia –, dar nu prin invocarea spiritelor. Profetul Isaia descrie o astfel de situaţie „Dacă vi se zice însă: ‘Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc!’, răspundeţi: ‘Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie!’ Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia 8:19-20).

În Biblie nu există niciun loc în care să se recomande comunicarea cu divinul prin intermediul spiritelor morţilor, din contră această metodă este strict interzisă. Pe de altă parte, Allan Kardec, cel care a format doctrinele spiritismului, răspunde în Cartea Spiritelor acuzaţiei că această metodă are origini satanice: „…dacă ele [spiritele] există, poate să fie doar cu permisiunea lui Dumnezeu, și cum putem noi, fără să manifestăm lipsă de pietate, să credem că El ar permite ca ele să existe doar cu scop rău…? Această presupoziţie este contrară deopotrivă celor mai simple principii ale religiei și bunului-simţ.”

În urma acestei afirmaţii, cercetătorul J. Parke Renshaw, care s-a ocupat de analiza fenomenului spiritist în Brazilia, reacţionează: „Astfel, pentru Allan Kardec, și pentru adepţii doctrinei sale, Biblia nu este o autoritate finală, ci acolo unde este în conflict cu doctrina spiritistă, cea din urmă este definitorie.”

Rădăcinile spiritismului în Brazilia

J. Parke Renshaw a punctat contextul și ideile religioase care au dus la apariţia spiritismului în Brazilia, într-o lucrare de doctorat la Universitatea din Florida. El consideră catolicismul, protestantismul și religiile afrobraziliene (între care cele mai proeminente sunt Umbanda și Candomble) ca fiind leagănul religios în care s-a născut spiritismul.

Un capăt de pod în lumea catolică, potrivit lui Renshaw, l-a reprezentat cultul sfinţilor. „Sfântul era privit ca fiind în stare să liniștească teroarea inspirată de lumea spiritelor, pe de o parte, și, pe de altă parte, de un Dumnezeu distant și mânios. El este căutat pentru ajutor miraculos, pentru eliberare și ca ascultător vizibil și consilier care poate umaniza religia și sanctifica cererile oamenilor înaintea Celui Atotputernic… Acest tip de comerţ cu lumea spiritelor care este reprezentat de cultul sfinţilor a fost un punct important de transfer de la credinţa romano-catolică pentru un număr mare de oameni.”

În al doilea rând, spiritismul își face loc într-o ţară în care sclavii africani au adus superstiţii și credinţe ancestrale care au influenţat cultura braziliană și au creat deschidere pentru supranatural.

Și protestantismul și-a imprimat influenţa asupra culturii braziliene. Renshaw descrie rolul protestantismului în definirea pluralismului religios în Brazilia, o ţară dominată de secole de romano-catolicism. Spiritismul a contribuit la acest proces, dar a și profitat de pe urma lui.

Se pare că spiritismul a luptat pe un teren pregătit, oamenii erau obișnuiţi să se adreseze morţilor și să caute ajutor la sfinţii decedaţi. Comunicarea cu morţii este considerată premisa de bază a spiritismului, însă există un principiu care se apropie mai mult de miezul doctrinei spiritiste, și anume credinţa că după moarte sufletul există într-o altă sferă. Aceasta este temelia sistemului spiritist. Fără această cărămidă, totul cade.

Articolul următor va răspunde următoarelor întrebări: Ce spune Biblia despre existenţa omului după moarte? Și cum ar putea fi interpretate manifestările spiritiste, aparent supranaturale?

DISTRIBUIE: