În anul 2015, scena politică internaţională a fost caracterizată de numeroase convulsii însă, nu au lipsit și câteva performanţe notabile. Din acest punct de vedere se poate vorbi de 2015 pe de o parte ca un an al surprizelor, iar pe de altă parte ca un timp al expunerii limitelor umane.

Ceea ce se poate afirma aproape sigur la finalul acestui an este că suntem mai pesimiști. Aceasta a fost una dintre concluziile lui Theodor Baconsky, fost ministru de externe, exprimate recent într-un interviu video pentru Adevărul. Motivul esenţial pentru lipsa optimismului derivă din maniera de structurare a politicii internaţionale. Diplomaţia a suferit o serie de sincope care au demonstrat că pacea mult dorită se poate transforma destul de repede într-o Fata Morgana.

Eșecuri în serie

Pe plan diplomatic, anul a debutat cu Acordul de la Minsk, un demers care poate fi socotit în seria succeselor iluzorii. În primă fază, impresia a fost că Rusia va ceda și va implementa punctele acordului. Era abia începutul unui an sinuos. Puţine luni mai târziu, acordul se rezuma doar la o „pseudoîncetare a focului” în estul Ucrainei, după cum declara președintele Poroșenko. Situaţia a continuat să tergiverseze, astfel încât spre finalul anului Uniunea Europeană a fost nevoită să prelungească sancţiunile împotriva Rusiei pe motivul nerespectării cerinţelor pactului. Nu se poate vorbi de elemente neprevăzute, nici în privinţa atitudinii Rusiei, nici a continuării politicii de penalizare a acesteia. Singura surpriză ar fi poate faptul că unii politicieni au încercat să joace la două capete: fără Rusia, dar, totuși, cu ea.

Pe fundalul tensiunilor diplomatice globale, disputa dintre Occident și Rusia a ţinut capul de afiș. Mulţi și-au pus speranţele în reuniunea generală ONU de la New York, acolo unde, de fapt, a avut loc „un tete a tete cu parfum de război rece”, după cum scria presa americană. Liderii politici au plecat așa cum au și venit: convinși fiecare că dreptatea e de partea lor. Linia de comunicare Est-Vest era serios avariată. Așa a rămas până în prezent, deși, periodic, președintele Rusiei a încercat să rupă izolarea sa diplomatică. Așa au fost vizitele scurte din vară în Italia și la Vatican. Nu i-au adus prea multe puncte câștigătoare la capitolul imagine. În aceleași coordonate, poate că cea mai mare surpriză diplomatică (în sens negativ) a anului vine dinspre Turcia. O prietenie care părea trainică s-a pulverizat, fiind înlocuită cu un război al declaraţiilor dintre Moscova și Ankara.

Per total, anul 2015 nu a adus doar o confruntare între două sisteme politice cu două viziuni diferite. Vladimir Putin a intrat cu tancul în ordinea mondială, susţinea pe la începutul anului The Economist. Pe linia „frontului” s-au așezat faţă în faţă două perspective diplomatice, una belicoasă, provocatoare, și alta în expectativă, așteptând cel mai probabil falimentul adversarului. Tactica americană l-a disperat pe marele Kasparov, care a reacţionat furibund acuzând că  „atâta timp cât Putin trimite avioane și tancuri, în timp ce Occidentul trimite pături și diplomaţi, dictatorul își va exercita autoritatea”. Însă aventura rusă din Siria are toate șansele să se finalizeze precum cea de acum câteva decenii din Afganistan. Timpul curge în defavoarea Rusiei, iar Putin conștientizează foarte bine lucrul acesta. Aceasta poate explica și reacţiile excesive, ameninţătoare la adresa oponenţilor sau chiar a foștilor prieteni, cum a fost cazul Turciei.

Orientul Mijlociu, lumini și umbre

Șansele unui acord cu Assad par și mai îndepărtate după încercarea Rusiei de a face jocurile la faţa locului. Totuși SUA și-a văzut de proiectul propriu și, în ciuda strigătelor Rusiei, a ajuns împreună cu 20 de ţări și organizaţii în cadrul summitului de la Viena la semnarea unui document comun ce stabilește un calendar pentru o eventuală tranziţie politică în Siria. Deocamdată, începutul de an 2016 îl prinde pe Al-Assad încă în funcţie.

O altă surpriză a venit din partea Iranului, care a demonstrat că poate aduce o doză de pace într-o zonă cu frământări politice intense, prin semnarea unui acord istoric cu SUA în ceea ce privește problema nucleară, fapt care a implicat ieșirea ţării dintr-o iarnă economică și încetarea perioadei de izolare internaţională. Nu la fel de încântat a fost Israelul sau susţinătorii acestuia din spaţiul american, care au profetizat că se pregătește un nou Holocaust. Deocamdată, Obama a intrat în istorie cu acest acord, demonstrând că diplomaţia este capabilă încă de surprize pozitive. „O parte din ce ne-am propus a fost să demonstrăm că diplomaţia poate funcţiona. Nu funcţionează perfect. Nu ne dă tot ce ne dorim… dar ce putem face este să modelăm evenimentele în feluri care să crească probabilitatea de a rezolva problemele, nu să o scadă, iar asta este oportunitatea pe care o avem acum”, a declarat președintele american.

Vaticanul, pe plus

Dacă diplomaţia internaţională a avut oscilaţii, nu același lucru se poate spune despre Vatican. A reușit să bifeze mai multe succese externe decât reușite interne. Diplomaţie și reforme, cu aceste teme papa Francisc a abordat anul 2015 cu vizite atât în străinătate, cât și în interiorul zidurilor Vaticanului. Anul 2015 poate fi socotit unul fructuos pe teren ecumenic, dar și politic. Papa a făcut în repetate rânduri apel la reconciliere, ca în cazul disputei dintre Chile și Bolivia privind ieșirea la mare a celei din urmă. A întins o punte decisivă de dialog într-un conflict îngheţat între două ţări, precum cel dintre Cuba și SUA. „De câteva luni încoace, am asistat la un eveniment ce ne umple de speranţă: procesul de normalizare a relaţiilor”, a spus suveranul pontif.

În concluzie, anul 2015 este rezultatul combinat al mai multor școli de diplomaţie. Expectative, declaraţii incisive, jocuri de culise au fost expresia unui an în care omul și-a demonstrat din plin limitele.

DISTRIBUIE: