Efect neașteptat în Coreea de Sud după abolirea legii împotriva adulterului

836

Dezincriminarea adulterului în Coreea de Sud a crescut cu 15% cota bursieră a unui mare producător de prezervative.

Curtea Constituţională a Coreei de Sud a decis să abolească legea împotriva adulterului, care a fost în vigoare timp de 62 de ani, pe motiv că aceasta încalcă dreptul la libertate personală. Hotărârea judecătorilor i-ar putea afecta pe mulţi dintre cei peste 5.400 de contravenienţi acuzaţi de relaţii extramaritale, câţi au fost înregistraţi din 2008 până astăzi.

Potrivit legii împotriva adulterului, persoanele care întreţineau relaţii sexuale cu altcineva decât soţul/soţia erau pasibile de pedeapsa cu închisoarea până la 2 ani. Circa 53.000 de sud-coreeni fuseseră condamnaţi din această pricină, începând cu 1985, însă rareori sentinţele au inclus închisoare.

Dezbaterea privind interdicţia legală în dreptul adulterului s-a intensificat abia în ultimii ani, deși legea era în vigoare încă din 1953. Această tendinţă a fost pusă de unii pe seama schimbărilor culturale din Coreea de Sud, care începe să renunţe treptat la valorile tradiţionale.

Abolirea legii a fost speculată nu doar social, ci și economic. Compania farma Hyundai anunţa o creștere de 9,7 procente la acţiuni pe piaţa naţională Kosdaq. Succesul producătorului de contraceptive și teste de sarcină este însă cu mult în urma celui înregistrat de Unidus Corp. Producătorul de prezervative și-a văzut acţiunile urcând cu 15% datorită noii legislaţii.

DISTRIBUIE: