India „protejează mai degrabă vacile decât oamenii“

14

Indiei îi pasă mai mult de bunăstarea vacilor decât de cea a locuitorilor ei, este constatarea amară a liderului episcopilor catolici din această ţară.

Într-o declaraţie făcută la scurt timp după vestea că o călugăriţă a fost violată în mânăstire, cardinalul Baselios Cleemis a deplâns politica lipsită de consideraţie faţă de minorităţi pe care o practică autorităţile indiene.

„Ţara asta are o responsabilitate faţă de noi toţi – faţă de fiecare fiinţă umană – nu doar faţă de vaci“, a spus cardinalul. El a adus, astfel, o critică indirectă la adresa naţionaliștilor hinduși aflaţi la putere, care s-au folosit de poziţia lor pentru a alimenta resentimentele populare împotriva minorităţilor creștine și islamice din India.

Mulţi indieni consideră vaca un animal sacru, însă unele caste sărace și inferioare din religia hindusă, precum și creștinii și musulmanii, consumă carne de vită. Campaniile naţionale lansate pentru protecţia vitelor instigă deseori la ură împotriva minorităţilor religioase. În același timp însă, clasa politică hindusă a validat propuneri legislative care înăspresc pedepsele împotriva celor care ucid vaci.

Violul a cărui victimă a fost o călugăriţă este doar unul dintre numeroasele atacuri de acest fel, comise într-o ţară despre care se spune că nutrește o cultură a violului. Mai mult, incidentul este doar unul dintr-o serie întreagă de acte comise împotriva creștinilor după ce activiștii, impulsionaţi de victoria prim-ministrului Narendra Modi (din partea partidului naţionalist hindus BJP), au demarat o campanie de convertire a membrilor care aparţin unor „religii străine“ de hinduism.

Creștinii indieni consideră că religia lor, existentă de secole în India, este o parte integrală a ţării. Hindușii naţionaliști doresc, în schimb, definirea ţării ca o naţiune hindusă, în care alte religii sunt doar „musafire“, notează RNS.

DISTRIBUIE: