După lovitura pe la spate pe care Turcia i-a administrat-o Rusiei (așa cum o definea Putin), lumea a răsuflat oarecum ușurată: al Treilea Război Mondial nu a început. Totuși, nici calmul nu se instalează, cele două ţări intrând într-un duel la distanţă care nu oferă garanţii că se va opri nici prea curând și nici că va fi lipsit de urmări.

Ce face Putin? Anunţă cu mult patos că va impune noi măsuri restrictive împotriva Turciei. O serie de acorduri cu această ţară ar putea fi revizuite. Gravitatea situaţiei provine din orgoliile rănite ale celor doi titani, care au nostalgia unor timpuri trecute. Unul trăiește cu amintirea vechilor ţarate, iar celălalt – cu memoria glorioasă a sultanilor. În această cheie pot fi interpretate jocurile de rol ale politicienilor ruși și atacurile dure, ameninţătoare la adresa unei ţări care a îndrăznit prin gesturile sale să sfideze aura de intangibilitate pe care Moscova încerca să și-o construiască.

Rusia, în ofensivă

„Putin a arătat că orice stat care se gândește să adopte o atitudine ostilă faţă de Rusia trebuie să înţeleagă ce urmări va avea acest lucru, iar urmările vor fi foarte serioase”, a ameninţat un oficial rus. În fapt, a folosit situaţia în sine ca un studiu de caz pentru a le transmite avertismente tuturor celor care îndrăznesc să sfideze Moscova. „Oare a meritat acel foc de armă singular cele 10 miliarde de dolari pe care îi va pierde acum Turcia? La acest lucru ar trebui să se gândească cei de la Ankara și din alte ţări.” Nu este singurul care vorbește pe acest ton. De fapt, el a intrat doar în atmosfera jocului pe care, cu multă determinare, îl joacă tocmai conducătorul său. „Turcia nu va scăpa cu un embargo asupra roşiilor după doborârea bombardierului rus. Vom continua să le amintim ce au făcut”, a punctat incisiv Putin. Și, pentru ca tacâmul să fie complet, a fost inclus pe lista vinovaţilor chiar și Allah, care „s-a decis să părăsească clica de guvernământ din Turcia, luându-i minţile și raţiunea”, a remarcat șeful statului rus.

Turcia parează

Nici Turcia nu se lasă mai prejos, răspunzând cu același ton și apelând la același gen de declaraţii acide. Mai întâi, oficialii turci au catalogat declaraţiile rușilor ca moșteniri de pe vremea Pravdei (ziarul de tradiţie sovietică). Apoi au răspuns acuzaţiilor de parteneriat comercial cu Statul Islamic, trimiţând mingea în terenul adversarului. „Avem probe. Vom începe să le prezentăm lumii.” Este vorba de același tip de acuzaţie, doar degetul se îndreaptă în altă direcţie. În accepţiunea lui Erdogan, adevăratul partener în afaceri cu petrolul sirian l-ar reprezenta Kremlinul.

Ankara pare să fie destul de relaxată în acest joc al puterii, deși a fost atenţionată de Washington că ar trebui să fie mai activă în războiul antiterorist. Barack Obama şi alţi oficiali americani de rang înalt şi-au exprimat frustrarea faţă de unele lacune în domeniul securităţii pe o porţiune de aproximativ 100 de kilometri din zona de frontieră dintre Turcia şi teritoriul sirian.

Pierderi, ca de la egal la egal

Ce ar putea pierde Ankara în urma deteriorării relaţiei cu Moscova? În primul rand, își poate lua adio de la Turkish Stream. Negocierile deja au îngheţat. Posibil să fie luată în calcul și sistarea lucrărilor la centrala atomică pe care Rusia o construieşte în Turcia. Poate urma un embargou alimentar, cu sau fără roșiile de care amintea Putin. Nu este exclus să intre tot mai mult în calcul și kurzii, adversari de moarte ai lui Erdogan. O accentuare a jocului la off-side pe care îl propune Rusia nu îi va lăsa în pierdere doar pe turci. Un eventual embargo extins va afecta populaţiile ambelor ţări, cu un minus, poate, chiar pentru ruși, deja loviţi de sancţiunile impuse de Europa.

În Rusia, „televiziunea este mai puternică decât frigiderul”. Este o caracterizare plastică marca Foreign Policy prin care este punctat contrastul dintre încrederea excesiv de mare a rușilor în instituţiile politice (73% în guvern, peste 90% în Putin) și înrăutăţirea condiţiilor de trai ca urmare a sancţiunilor pe care euşii sunt nevoiţi să le suporte. Deocamdată, propaganda ţine sub control austeritatea. Rămâne de văzut cât va mai ţine euforia rușilor, în condiţiile în care frigiderul riscă să rămână tot mai gol.

Duel pentru apărarea onoarei proprii

Analiștii au observat că Putin nu a rostit numele lui Erdogan în discursul său privind starea naţiunii. Gestul ar putea fi interpretat nu ca o declaraţie de război, ci ca o rupere a prieteniei cu cineva care a comis actul nepermis al trădării supreme. Putin și Erdogan se potriveau ca o mănușă. Nu întâmplător, în urmă cu câteva săptămâni, Erdogan defila încântat prin capitala Rusiei cu ocazia inaugurării celei mai mari moschei din Moscova. O ţară profund ortodoxă a permis construirea unui gigant islamic. Oferta lui Putin poate fi apreciată ca un gest de prietenie indiscutabilă. Cu acea ocazie, cei doi lideri elogiau excelentele relaţii bilaterale. Acum, balonul de săpun s-a spart.

Nu mai există nici măcar limbaj diplomatic. Totul este trăit la nivel belicos, rigid și fără cea mai mică intenţie de a face un pas în spate. Nu principiile sunt cele care stau acum la baza unor decizii politice. Nu sunt nici măcar minimele cerinţe diplomatice. „Doi oameni nervoși”, orgolioși și care se autovictimizează, titra The Guardian în urmă cu aproape doi ani, anticipând multiplele asemănări care îi apropie pe cei doi lideri. Sunt două personalităţi extrem de impetuoase, foarte mândre și incapabile să cedeze, comentează și Bloomberg.

Mizând pe cartea naţionalistă, chiar religioasă, ambii se joacă tot mai intens cu focul. Orgoliile costă. Esop spunea că „orgoliul poate duce la autodistrugere”. Până atunci, primii care vor suferi vor fi oamenii simpli de pe stradă. Această dispută ar putea creiona, totuși, și o veste bună. O intuiește DW. Nu trebuie ignorat faptul că prietenia turco-rusă a ultimilor ani a fost o anomalie istorică. „De aceea, actuala înrăutăţire a relaţiilor bilaterale dintre Moscova şi Ankara reprezintă doar o reîntoarcere la normalitate”, comentează jurnaliștii germani. Care este însă costul?

DISTRIBUIE: