Atitudinea de simpatie a unor clerici faţă de politicieni a intrat în normalitatea zilei. Deși se face caz de separarea religiei de stat, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Iar atunci când de la nivelul ierarhiei bisericești sunt rostite elogii la adresa unui șef de stat, întrebările care apar sunt justificate. Scrisoarea patriarhului Kiril adresată lui Putin oferă oportunitatea unor asemenea interogaţii.

Biroul de presă al Patriarhiei Moscovei a anunţat că patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii i-a trimis o scrisoare lui Vladimir Putin, pentru a-l felicita de ziua lui. Gestul său nu conţine nimic surprinzător, fiind o uzanţă diplomatică fără conotaţii politice. Problema este conţinutul scrisorii. Una care nu lasă impresia unui simplu dialog interinstituţional.

În scrisoare, patriarhul și-a exprimat recunoștinţa pentru grija pe care Putin o manifestă faţă de sănătatea spirituală a poporului său și pentru atenţia acordată activităţilor Bisericii Ortodoxe Ruse, anunţa agenţia de știri Lăcașuri Ortodoxe.

„Aţi lucrat cu abnegaţie și aţi ocupat funcţii înalte, productiv, inclusiv postul de șef al Guvernului, pentru multe decenii, iar activităţile au devenit deja o parte integrantă a istoriei ţării noastre”, a spus patriarhul în scrisoare. Elogiul prezentat aduce aminte de vremuri în care omagierea unui lider politic făcea parte din peisajul cotidian. Iată că șeful Bisericii Ortodoxe Ruse reușește prin intermediul condeiului să întoarcă timpul înapoi.

Probabil cu intenţia de a fi mai explicit, patriarhul Chiril a simţit nevoia să menţioneze marile realizări spirituale ale actualului lider de la Kremlin: „În prezent, cu sprijinul conducerii ţării, standardele spirituale ale vieţii societăţii au fost consolidate, locurile sfinte distruse au fost restaurate și noi biserici au fost construite. Toate acestea încălzesc inimile credincioșilor, cu recunoștinţă.”

În continuare, patriarhul afirmă că ţara este în pericol, fiind nevoită să treacă printr-o „perioadă dificilă, când oamenii încearcă să pună presiuni asupra Rusiei”. Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse e convins că, în astfel de condiţii, „este deosebit de important să se menţină fidelitatea faţă de aceste idealuri spirituale și morale tradiţionale, care au format Patria, marea sa istorie și cultura”.

În acest context, nu putea lipsi și oferta unei conservări a parteneriatului politico-religios. Astfel, Chiril și-a exprimat speranţa că „o cooperare constructivă între Biserică și Guvern va continua să contribuie la prosperitatea ţării; educaţia patriotică, spirituală și morală a tinerilor și consolidarea păcii și a acordului civil”.

Un joc consecvent

Nu este pentru prima oară când patriarhul Rusiei face excese de elogii. Una dintre declaraţiile pe care Chiril le-a făcut în pragul alegerilor electorale cu mai mulţi ani în urmă părea să fie atunci ieșită din limitele normalităţii. Acum înţelegem că în Rusia normalitatea are alte definiţii. „Aţi spus odată că munciţi ca un sclav la galere. Singura diferenţă este că munca sclavului nu este atât de eficientă, pe când a dumneavoastră este”, suna constatarea omagială a patriarhului adresată lui Putin.

Posibil ca această declaraţie să fie făcută doar în ideea unei poziţionări politice, însă retorica folosită ulterior de către patriarh dezvăluie că ea se încadrează unei înţelegeri mult mai largi a implicării bisericii în viaţa politică. Chiril nu a avut reţineri în a aprecia cei 12 ani de activitate politică a lui Vladimir Putin ca „un miracol al lui Dumnezeu”.

Între timp, anii au trecut și evenimentele s-au precipitat. Deciziile controversate ale liderului de la Kremlin au produs tensiuni pe scena politică internaţională. Ar fi fost suficiente motive pentru un lider religios precum Chiril să semnaleze derapajul unei politici imperialiste sau, cel puţin, să se detașeze de retorica evident conflictuală utilizată de Putin. Nu doar că nu s-a întâmplat acest fapt, ci, din contră, Kiril este chiar un susţinător fervent al politicii externe rusești.

Într-o analiză recentă, Reuters susţine că Putin și Chiril împărtășesc aceeași viziune în legătură cu „lumea rusă”, bazată pe valori ideologice comune, care susţin perspectiva unei cruciade îndreptate împotriva unei ameninţări a Occidentului. Un sondaj recent a arătat că 75% dintre ruși sunt de acord cu tendinţele actuale ale bisericii și mai mult de jumătate dintre aceștia aprobă legăturile ei strânse cu statul.

Sanctificarea Patriei

Se poate constata fără dificultate că în discursurile liderului ortodox apar cu insistenţă patria și biserica. Pentru Chiril, sintagma Sfânta Rusie este mai mult decât un slogan politic. Deseori în mesajele sale face referire la „sfinţenia” statului. Evident, nu el este creatorul acestei asocieri, însă este unul dintre cei care crede cu convingere în puritatea Rusiei și în atributele sale mesianice. Opiniile lui sunt rezultatul unei concepţii militante asupra rolului ortodoxiei. Un naţionalism rusesc adevărat, autentic, poate fi doar ortodox. Nu întâmplător biserica pune accentul pe naţionalism pentru a exploata spiritele xenofobe pe o dimensiune religioasă. Sfânta Rusie devine astfel platforma pe care se dorește crearea „omului nou”: unul supus statului și bisericii.

Chiril și Putin știu să exploateze sentimentele de nostalgie ale rușilor după o ţară cu tendinţe moștenite de la defuncta URSS. Altfel cu greu ar putea fi explicată cota de încredere a acestora faţă de liderul de la Moscova. Era de așteptat ca popularitatea președintelui să crească după ce a optat pentru varianta unei politici externe agresive. O încredere de 87% constituie un record absolut pentru Putin. În acest context, poate fi lesne de înţeles care este substratul care îi alimentează energiile și îi configurează deciziile. Iar Chiril nu este deloc străin de această situaţie, având un rol activ în trasarea reperelor de orientare ale rușilor.

De ce atâta tăcere?

Mass-media occidentală a evidenţiat adeseori faptul că Putin și Chiril sunt actori în aceeași piesă, iar naţionalismul politico-religios care susţine acum Rusia este doar efectul unei maniere conjugate a celor doi de a percepe relaţia dintre biserică și stat. Până la urmă, este dreptul oricui să scrie elogii la adresa unui conducător de stat. Însă, atunci când cel care o face este poziţionat în vârful ierarhiei religioase, ceva nu e bine. Cum de neînţeles este și lipsa de reacţie a lumii ortodoxe faţă de stilul de abordare politic manifestat de patriarhul Moscovei.

Cu ocazia creșterii pericolului din direcţia organizaţiei Statul Islamic, au fost suficiente reacţii și acuzaţii faţă de tăcerea lumii musulmane în privinţa creșterii exponenţiale a radicalismului arab. Cu alte cuvinte, fundamentalismul musulman s-a amplificat fiindcă cei care ar fi trebuit să reacţioneze au tăcut. În egală măsură, ne putem întreba dacă situaţiile nu sunt cumva similare, evident, păstrând proporţiile de rigoare. Nu poate fi ignorată șansa unei „calmări” a Rusiei în condiţiile unei luări de poziţie din partea tuturor ţărilor ortodoxe. Argumentarea poziţiei pasive prin referirea la autocefalie este inconsistentă. Atunci cum am putea interpreta liniștea manifestată de vecinii pravoslavnici ai Rusiei? Deocamdată, în această privinţă este tăcere. Singurul care vorbește apăsat, elogios și fără menajamente este patriarhul Chiril.