Se pare că Turcia și Statele Unite s-ar fi înţeles asupra condiţiilor generale legate de un plan prin care să colaboreze pentru a „curăţa” de militanţii grupării Stat Islamic o bucată de câteva zeci de kilometri la graniţa dintre Siria și Turcia.

Autorităţile din ambele ţări au vorbit, fără a intra în detalii, despre crearea unei zone „libere de ISIS“, care să fie controlată de insurgenţi sirieni „relativ moderaţi“ și despre care Turcia spune că ar fi o zonă sigură pentru sirienii care au fost nevoiţi să își părăsească locuinţele. Planul ar însemna o cooperare mai profundă a Statelor Unite cu insurgenţii sirieni, la sol, un lucru pe care președintele american l-a evitat cu orice preţ.

Până acum, conform unui program al Pentagonului, doar aproximativ 60 de insurgenţi sirieni au beneficiat de antrenament oficial din partea SUA. Se pare că un număr consistent de rebeli ar fi fost și ei antrenaţi, printr-un program secret al CIA, dar că pe câmpul de luptă îi urmează de multe ori pe insurgenţii extremiști. În orice caz, și pentru turci, dar și pentru insurgenţii sirieni prioritatea imediată este învingerea lui Assad și abia apoi lupta împotriva grupării islamiste, scrie NYTimes. Deci, ce șanse de succes ar avea până la urmă această cooperare?

Un plan modest și complicat

Oficialii turci și liderii sirieni ai opoziţiei au descris colaborarea ca fiind aproape un fel de miracol pe care îl așteaptă de mult timp. Ceea ce nu este departe de adevăr, în cazul în care consecinţa ar fi instaurarea unei zone de no-fly în Siria, lângă graniţa cu Turcia. O astfel de mișcare ar duce la o scădere semnificativă a bombardamentelor din partea armatei siriene și ar izola Turcia de război. Cu toate acestea, oficialii americani au fost nevoiţi să atragă atenţia că planul nu îl vizează pe președintele sirian și că o zonă formală de no-fly nu face parte din respectivul plan.

Un alt punct extrem de important este stabilirea exactă a limitei până la care se vor desfășura acţiunile militare. Dacă presa turcă are dreptate și acţiunea va avansa aproximativ cu 40 de kilometri înspre centrul Siriei, atunci planul vizează o ţintă militară cu adevărat ambiţioasă, având în vedere că se referă la zone de importanţă strategică și simbolică pentru Statul Islamic. Oficialii americani au declarat că acest aspect nu a fost precis stabilit, dar că „este sigur că multe dintre centrele populate vor fi vizate“.

Planul a fost anunţat la doar o săptămână după ce un atac sinucigaș cu bombă a ucis 30 de oameni, dintre care majoritatea studenţi, în orașul Suruc. Mulţi dintre cei care au murit erau activiști care se îndreptau spre Kobani, un oraș sirian situat la 10 kilometri faţă de graniţa cu Turcia, pentru a ajuta la refacerea lui. În Istanbul și Ankara au fost organizate proteste ușor violente, prin care guvernul a fost acuzat că nu face destul pentru a preveni atacurile asupra orașelor de kurzi. Protestatarii, susţinători ai minorităţii kurde, l-au acuzat pe Erdogan că este un colaborator al grupării Stat Islamic, conform Al Jazeera.

În ciuda presiunii, planul nu presupune ca trupe turcești să intre în Siria, deși ar putea folosi artilerie de distanţă lungă peste graniţă. Forţele turcești la sol ar lucra pe partea lor de graniţă pentru a distruge capacitatea grupării islamiste de a se aproviziona cu arme și alimente și de a infiltra luptători din alte ţări.

Cu sens sau fără sens?

Ce impact ar putea avea acest plan asupra viitorului politic și social al regiunii? Situaţia este de așa măsură în Siria încât, la patru ani de la începerea războiului, președintele Assad a recunoscut pentru prima dată public că este depășit de problema aceasta, în urma atacurilor din partea grupării Stat Islamic, care au înrăutăţit semnificativ starea generală din ţară. Atât susţinătorii, cât și opozanţii săi ar trebui să lupte acum împreună pentru a avea o șansă de a-i îndepărta pe aceștia din ţară.

Asta nu este, însă, decât o bucată din puzzle. Maha Yahya, de la Carnegie Middle East Center, explică într-un editorial care este de fapt situaţia cu războaiele arabe și avetizează că ceea ce am văzut în ultimii patru ani este doar un „aperitiv“ pentru ce ar putea urma. Confictele au izbucnit în nouă ţări arabe, iar violenţa întrece orice limite ale lipsei de umanitate. Tensiunea începe să se simtă și în ţările care se bucură de pace. Sistemele politice sunt slăbite și bazele societăţilor încep să se cutremure.

Războaiele din Siria, Sudan, Libia, Irak și Yemen au distrus comunităţi întregi. Epurarea etnică perpetuată de gruparea Stat Islamic a dat înapoi secole de melanj religios, etnic și cultural și a lăsat 2 milioane de oameni pe drumuri, fără ţară. Deși Orientul Mijlociu și Africa de Nord susţin doar 5% din populaţia lumii, cele două regiuni au produs mai mult de o treime din populaţia de refugiaţi a lumii. Doar Siria este responsabilă pentru 11 milioane dintre ei.

Aceste mișcări de populaţie nu fac decât să exacerbeze tensiunile sociale care existau deja în lumea arabă. Yahya dă exemplul Libanului, unde sosirea a mai mult de un milion de sirieni a provocat griji în privinţa balanţei dintre sectele ţării, balanţă care menţine viabil sistemul politic. Aceste condiţii au lăsat 21 de milioane de copii arabi fără educaţie, iar mai mult de 50 de milioane de oameni să consideră că trăiesc în sărăcie. În Siria, 80% din populaţie nu își poate satisface nevoile de bază. Aceste conflicte sociale sunt cele care creează un sol fertil pentru radicalizarea și militarizarea tineretului. Tunisia, care nu de mult era cap de afiș pentru „primăvara arabă“, a contribuit cu cel mai mare număr de luptători pentru ISIS, însemnând aproximativ 3.000 de tineri.

Guvernele arabe nu știu să facă faţă situaţiei decât prin folosirea forţei brute pentru a îndepărta orice urmă de împotrivire sau orice discuţie. În numele securităţii naţionale, protestatarii sunt împușcaţi pe stradă sau sunt reţinuţi fără nicio vină, cu zecile, sutele și chiar miile. În Egipt, forţele de securitate au deţinut în mod arbitrar între 22.000 și 41.000 de cetăţeni doar în ultimul an. De asemenea, tortura și dispariţiile forţate devin ceva comun în regiune. Aceste acţiuni ale guvernului ridică nivelul de frică, presiune și chiar paranoia la nivelul populaţiei. Fără o schimbare de curs, experta menţionată se așteaptă la o nouă „primăvară arabă“, dar la alt nivel de violenţă.