Economia europeană are două mari probleme și multe altele mai mici. Dar cum cele mari au potenţial de tsunami, primează în atenţia presei și ar trebui să primeze și în atenţia publicului, care după ultimii ani de criză nu ar trebui să își bazeze comportamentul de consumatori pe visuri, optimism sau negare, ci pe realităţile economice, politice și sociale ale momentului.

Băncile italiene, în faliment

Sectorul bancar din Italia este în criză, a arătat un amplu material realizat de The Economist, care spune că de aici ni se va trage următoarea mare criză economică în Europa. Motivele sunt cât se poate de clare: băncile au strâns o cantitate impresionantă de credite neperformante, prin faptul că au acordat împrumuturi unor persoane cu o capacitate discutabilă de a le mai returna, scrie portalul de ştiri Business Insider.

Mai exact, se apreciază că pachetul total al acestor credite neperformante (NPL) ar fi de 360 de miliarde de euro. Prin urmare, riscul de default al băncilor italiene este destul de ridicat. Guvernul a intervenit târziu pentru a determina crearea fondului Atalante, un fond de salvare în care bănci, asiguratori și investitori au pus deoparte 5 miliarde euro, pentru salvarea băncilor mai slabe. Cu toate acestea, valoarea fondului nu poate acoperi decât 1,4% din totalul creditelor neperformante, scrie Capital.ro, deci este total incapabil de a fi o soluţie reală la problemele din Italia.

Una dintre aceste bănci este Monte dei Paschi di Siena (MPS), cea mai veche bancă din lume şi – poate cel mai important – banca aflată în centrul crizei italiene. În ultimii 10 ani, MPS a avut nevoie de recapitalizare de trei ori și a primit 16 miliarde de euro, capital de la investitori din sectoarele private, majoritatea alte bănci italiene. Luna trecută, MPS a fost singura bancă europeană care a picat testul de stres bancar. Tot această bancă este cea care a oferit unui cuplu un împrumut de 800.000 de euro, pentru achiziţionarea unui hotel din Toscana. Exemplul, deși este din 2006, a ajuns faimos în presă, pentru că cei doi soţi nu lucraseră niciodată în industria hotelieră, ci unul fusese vânzător de pantofi, iar celălalt, „lucrător municipal”. Banca a dat, practic, un împrumut imens cuiva care nu avea niciun fel de experienţă în afacerea pe care urma să o desfăşoare.

Întrebarea pe care și-o pun cei de la Foreign Policy este ce va face guvernul italian în această situaţie. Jurnaliștii aduc aminte că în 1893, când s-a descoperit corupţia din Banca Romana, una dintre băncile de stat care se ocupa cu emisiunea de bancnote, s-a ajuns la schimbarea subită a guvernului de centru-stânga și la o redecorare a peisajului politic. Este posibil să se întâmple același lucru și pentru guvernul lui Matteo Renzi, deja extrem de slăbit de lipsa de susţinere. O schimbare acum ar putea însemna aducerea în prim-plan a partidului populist de opoziţie Mișcarea 5 Stele, care este acum cel mai popular partid din Italia și care a preluat deja guvernele locale din Roma și Torino. Dacă acest partid ar intra la guvernare, ar cere abandonarea monedei unice, scrie FP.

Pe de altă parte, guvernul nu prea are ce să facă. Drept răspuns la strategiile de salvare a băncilor aplicate în restul Europei la ultima criză, Uiunea Europeană a reformulat condiţiile prin care băncile pot fi salvate, insistând că oamenii de rând nu trebuie să plătească pentru incompetenţa sau corupţia din bănci, ci plata ar trebui să fie mai degrabă susţinută de creditori și deţinătorii de capital. Astfel, noile reguli care au intrat în vigoare de la începutul acestui an împiedică guvernul italian să salveze sectorul bancar. Tot ce poate face guvernul este să „organizeze o acţiune de salvare internaţională, de la investitori privaţi, pe promisiunea că va urma apoi și creștere economică”.

Italia este a treia economie din Europa. Dar cu o datorie publică de 10 ori mai mare ca cea a Greciei, „este prea mare pentru a cădea și prea mare pentru a fi salvată”, este de părere economistul Nouriel Roubini. Vestea și mai proastă este că nu vorbim doar despre o problemă italiană. Autoritatea bancară europeană a anunţat că există un sold record şi îngrijorător de credite neperformante. În perspectiva conservatoare, se estimează că în băncile europene este nevoie de active totale de 470 miliarde euro. Un alt scenariu, mai pesimist, are estimări care ajung la 790 de miliarde euro. „Cifrele vorbesc de la sine despre dezastrul din băncile europene, mari sau mici; italiene, germane sau franceze”, scrie RFI.

După Brexit

Banca Angliei își revizuiește în scădere prognoza de creștere economică, după votul de părăsire a Uniunii Europene și după ce guvernatorul băncii, Mark Carney, a declarat că acest vot poate rezulta într-o „recesiune tehnică”. Se așteaptă ca noua previziune să așeze creșterea economică în jur de zero, dacă nu chiar sub. Fondul Monetar Internaţional a tăiat deja 0,2 puncte procentuale din prognoza pentru 2016, de la referendum, și un punct întreg pentru prognoza pe 2017, scrie Financial Times.

Cu doar câteva luni înainte de Brexit, marile bănci comerciale europene presau Bănca Centrală Europeană să mărească dobânzile. Acum, BCE a anunţat că va menţine dobânda cheie la zero. Mai mult, „Consiliul Guvernatorilor anticipează în continuare că ratele dobânzilor reprezentative ale BCE vor rămâne la nivelul actual sau mai mici, pentru o perioadă mai lungă de timp”, se afirmă într-un comunicat de presă citat de RFI. Anunţul băncilor vine în contextul în care unele bănci centrale ale lumii precum cele din Japonia, Elveţia şi zona euro, au redus dobânzile la depozite.

Deși riscul de volatilitate pentru Europa a fost oarecum redus prin faptul că liderii europeni au afișat unitate și optimism în proiectul european și prin faptul că guvernul de la Londra s-a schimbat rapid, ceea ce ar putea promite și un divorţ rapid, riscurile pentru Europa rămân și sunt majore. Dacă divorţul se va dovedi urât, pieţele vor suferi. Un asemenea divorţ ar putea determina și o despărţire a Scoţiei și Irlandei de Nord, care ar putea fi urmată de o tentativă a Cataloniei de a se separa de Spania. Mai apoi, alegerile care urmează sunt cele care vor determina de fapt soarta proiectului european. În Austria se va repeta scrutinul pentru prezidenţiale în septembrie, unde candidatul de extrema dreaptă a pierdut la o diferenţă prea mică pentru a fi luată în considerare. Ungaria va organiza un referendum pe tema cotelor de redistribuire a refugiaţilor. Italia va ţine un referendum pe aspecte constituţionale, care, dacă este respins, va pune în pericol apartenenţa ţării la zona euro. În 2017, urmează alegeri în Franţa, în Germania și în Olanda, unde este de așteptat ca extremiștii să ia din ce în ce mai multe voturi. Ca să nu mai vorbim despre atacurile teroriste de pe continent și despre situaţia delicată în care se află relaţiile internaţionale.

Cu toate astea, strategia liderilor actuali este de a merge pe același parcurs, într-un ritm cât mai lent. Roubini este de părere că până nu se va termina șirul electoral, adică undeva la început de 2018, UE nu va face pași pentru completare uniunii monetare la care visează, prin accelerarea reformelor structurale care să încurajeze o convergenţă economică rapidă. Dar cu un pas lent al reformelor vine și o lentoare a creșterii economice potenţiale, în timp ce creșterea economică reală care se afla pe un traseu de revenire, este acum ameninţată de incertitudinile Brexitului. „Totodată, deficitele și datoriile mari, alături de regulile zonei euro, constrâng folosirea politicilor fiscale pentru a impulsiona creșterea, în timp ce BCE ajunge la limita a ce pot să facă politicile monetare neconvenţionale pentru susţinerea recuperării economice”, conchide Roubini.