Imagini șocante ne parvin din Venezuela. Într-o piaţă din Caracas, 5.000 de oameni se îmbulzesc după ce au auzit că un depozit va primi lapte, făină, ulei și zahăr. În final, după stat la coadă, depozitul a fost luat cu asalt, iar pachetele au fost furate de cei care stăteau în primele rânduri. În același timp, presa scrie că oamenii prind păsări, câini și pisici de pe străzi pentru că nu mai au ce mânca. Venezuela se confruntă cu o severă criză economică și umanitară, însă nimeni nu pare dornic să intervină sau măcar să vorbească despre asta.

S-au văzut și situaţii mai rele decât cea din Venezuela, dar de obicei era vorba și despre un război la mijloc. Imaginile de pe străzi și din spitale sunt de-a dreptul șocante și greu de ghicit că provin din ceea ce, nu demult, a fost cea mai de succes ţară din America Latină. Acum, la Spitalul Universitar din capitală, Caracas, este întuneric pe coridoare și în toalete. Acesta este și un mic avantaj, pentru că oferă puţină intimitate, care altfel nu ar fi posibilă. Ușile de la toalete mai atârnă de câte o balamauă și pacienţii se spală protejaţi de câte o bucată de plastic, scrie BBC. Sunt zile în care nu există lichide intravenoase și zile în care nu există substanţe anestezice. Doctorii nu au hârtie pe ce să scrie rapoartele și fac poze cu telefonul personal la ecografii și radiografii pentru că nu au posibilitatea să le scoată pe hârtie sau pe film.

Problema nu este doar a unui spital, ci a întregului sistem sanitar. Maikel Mancilla Peña se lupta cu crize epileptice de șase ani. Starea sa putea fi ţinută sub control cu ajutorul unui medicament anticonvulsiv comun, dar care a devenit imposibil de găsit din cauza politicilor statului de control al preţurilor. Întrucât producătorii sunt obligaţi să își vândă produsele la preţuri prea mici pentru costul de producţie, nenumărate produse din toate domeniile au dispărut de pe piaţă. Această politică socialistă menită să apere săracii a distrus ce mai rămăsese din industrie și din economie. Pe 11 februarie 2016, mama lui Maikel i-a dat ultima pastilă pe care o mai aveau acasă. Pe 20 februarie, Maikel a făcut stop respirator și a murit. Avea 14 ani. Povestea sa nu este unică, scrie The Atlantic. Degradarea violentă a condiţiilor de trai și a sistemului medical înseamnă că în Venezuela, bătrânii, bebelușii, săracii și bolnavii cronici sunt condamnaţi la moarte.

Problemele de aprovizionare marchează fiecare sector, iar bunuri de bază nu se mai găsesc de luni de zile. Acum un an, un antreprenor din Venezuela, cu o fabrică de 20 de ani, a început să fie atacat de sindicatul angajaţilor pentru că nu exista mereu hârtie igienică de rezervă la toalete. O situaţie cel puţin bizară și un motiv cel puţin stupid pentru care să riști închisoarea. Problema era că, în această criză, era aproape imposibil să mai găsești hârtie igienică, mai ales pentru sute de muncitori, iar când s-a găsit, normal că muncitorii au luat-o acasă. Dacă nu le-ar mai fi dat hârtie igienică, ar fi violat înţelegerile făcute cu sindicatul, ar fi riscat o grevă prelungită, care i-ar fi dat motiv guvernului socialist, condus de Nicolas Maduro, să preia fabrica. Așa că, antreprenorul a găsit o soluţie provizorie pe piaţa neagră, care vindea hârtie igienică la suprapreţ. Dar măcar nu ar fi riscat pierderea fabricii. Însă hârtia a ajuns la el odată cu poliţia, care a pus mâna pe bunuri și a anunţat că a pus capăt unei operaţiuni care ar face parte dintr-un „război economic” pornit de SUA pentru a-l da jos pe Maduro. Antreprenorul și alţi trei manageri riscă acum închisoarea, povestește The Atlantic.

În ultimii doi ani, Venezuela a experimentat o implozie greu de imaginat pentru o economie neafectată de război. Sistemele publice sunt în cădere liberă, oamenii mai muncesc doar două zile pe săptămână și s-a modificat chiar și ora pentru a face cât mai multă economie la energie. Rata mortalităţii a crescut, ca și rata criminalităţii, pe măsură ce 70% din populaţie a ajuns în sărăcie, ţara având cea mai mare inflaţie din lume, între 500 şi 700%. Capitala a devenit și capitala crimelor violente, traficanţii de droguri controlând suburbiile cu grenade și lansatoare de rachete. Forţele de ordine sunt atât de neputincioase, încât școli întregi sunt tâlhărite periodic pentru mâncare, iar copiii rămân flămânzi săptămâni întregi. „Prin ce trece ţara noastră este unic și monstruos: colapsul unei ţări mari, bogate, aparent moderne, aparent democratice, la doar câteva ore de zbor cu avionul până în Statele Unite”, scrie Moisés Naím, autor a peste 10 cărţi și membru în think tankul mondial Carnegie Endowment for International Peace.

Întotdeauna, americanii sunt de vină

Din Siria până în Ucraina, trecând prin ţările latino-americane și prin ţările arabe, americanii și-au câștigat titlul de maeștrii ai căderilor de guverne și ai schimbărilor de sisteme politice. Și nu este un titlu câștigat pe degeaba, motive pentru acest fapt există din plin, iar dacă ne gândim doar la ţările latino-americane, afacerile CIA-ului în Cuba nu vor putea fi uitate niciodată. Acum președintele Maduro a decretat starea de urgenţă pentru 60 de zile pe motivul unor presupuse comploturi din partea SUA și OPEC (Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol) pentru a-l înlătura de la putere. Precedenta stare de urgenţă, aplicată în regiuni ale Venezuelei situate în apropierea frontierei cu Columbia, a implicat suspendarea garanţiilor constituţionale în acele zone.

Washingtonul are o relaţie destul de proastă cu Venezuela de câţiva ani, mai ales după ce SUA și-a exprimat sprijinul pentru o tentativă timidă de a-l înlătura de la putere de fostul lider, Hugo Chavez, în 2002. Maduro acuză SUA că încearcă să provoace o revoltă populară care să schimbe regimul și a vorbit și despre soarta președintei Braziliei, Dilma Rousseff, ca fiind victima precedentă. „Washingtonul activează măsuri la cererea dreptei fasciste din Venezuela, care se simte încurajată de lovitura de stat din Brazilia”, a comentat Maduro la televiziunea de stat, conform The Guardian. Decretarea stării de urgenţă înseamnă suspendarea tuturor garanţiilor constituţionale în afară de respectarea drepturilor omului și îi permite președintelui să „protejeze ţara împotriva dușmanilor interni și externi”, fără să ofere detalii despre ce înseamnă aceasta.

SUA s-a declarat din ce în ce mai îngrijorată în privinţa unui colaps politic însoţit de faliment economic în Venezuela și și-au exprimat neîncrederea în capacitatea lui Maduro de a rezista până la finalul mandatului său, la final de 2018. Partidul său de stânga este din ce în ce mai nepopular, în timp ce opoziţia vine pe valul furiei publice și a protestelor de stradă să ceară organizarea unui referendum pentru demiterea președintelui, însă înregistrarea semnăturilor este tărăgănată. Un sondaj recent arată că 70% dintre venezueleni vor demiterea lui Maduro. „Nu ne lasă să votăm. Nu ne lasă să protestăm. Nu ne lasă să mâncăm. Nu ne lasă să trăim în pace. Ce altceva să facem? Trebuie să luptăm cum putem împotriva acestei tiranii”, a declarat unul dintre protestatarii la marșul de pe 11 mai, din Caracas, pentru susţinerea referendumului.

Conform experţilor americani, un scenariu plauzibil ar fi ca Maduro să fie înlăturat de la putere de către membrii propriului partid sau chiar de către generalii care încă par să îl susţină, dar nu se știe pentru câtă vreme. Oficiali americani au declarat pentru Reuters că Washingtonul nu are un cuvânt de spus în această situaţie, cât timp orice mișcare este întâmpinată de acuze și teorii ale conspiraţiei. În schimb, administraţia președintelui Obama este de părere că ar trebui depuse „eforturi regionale” pentru a împiedica ţara să alunece în haos. Din păcate, acesta nu este un scenariu plauzibil. Brazilia este și ea în mijlocul celor mai masive proteste anticorupţie, președinta Dilma Rousseff fiind acuzată de managementul înșelător al bugetului statului, în timp ce întreaga regiune a rămas impasibilă la cererile de ajutor pe care le-a lansat președintele Maduro la un summit de la începutul anului. Ba, mai mult, președintele Argentinei a cerut eliberarea deţinuţilor politici din Venezuela și i-a bătut obrazul președintelui Maduro pentru practicile de încălcare a drepturilor omului, scrie Bloomberg.

Problemele chavismului

Imaginea de ansamblu arată că nu doar președintele Maduro este contestat, ci întreaga ideologie pe care o reprezintă și de care oamenii au fost îndrăgostiţi sub conducerea charismatică a fostului președinte, Hugo Chavez, alintat „El Comandante”. Chavez, ca socialist, s-a autoportretizat drept campion al oamenilor săraci, cheltuind o mare parte din venitul statului pe educaţie, pe programe sociale și de sănătate, dar managementul economiei a fost criticat chiar de atunci de către oamenii de afaceri. Acum, Venezuela este într-o situaţie în care nu produce nimic în afară de ţiţei, care și-a pierdut valoarea, și trebuie să importe tot, chiar și bancnote, însă nu are bani să plătească nimic. Venezuela nu are bani să plătească tipărirea de bancnote noi pe care să le arunce în economie. Iar această situaţie catastrofală se datorează unui experiment socialist eșuat, nu americanilor, scrie Naím.

Da, putem spune că Venezuela are ghinion acum că preţul ţiţeiului este la pământ și când este deopotrivă lovită de o secetă extremă, în circumstanţele în care marea majoritate a energiei provine de la hidrocentrale, însă nu este nicidecum vorba doar de ghinion. Venezuela a fost o ţară bogată, stând pe una dintre cele mai mari rezerve de ţiţei, care a produs mai mult de 1.000 de miliarde de dolari în ultimii 17 ani, bani cheltuiţi și furaţi. În 2014, când preţul pe barilul de petrol era pe la 100 de dolari, Venezuela deja ducea o lipsă acută de bunuri comune, precum hârtie igienică. Iar pe când oamenii duceau lipsă de medicamente generice, guvernul socialist cheltuia aproape 50 de milioane de dolari anual pentru a-l ţine pe eroul naţional Pastor Maldonado în competiţiile de Formula 1, unde i s-a cerut retragerea din cauza multiplelor accidente pe care le producea. Alte sute de milioane de dolari au fost alocate începând cu 2009 pentru ridicarea unor centrale pe gaz natural care să preia din sarcina reţelei de hidrocentrale. Nici până în ziua de azi nu s-a dat drumul la centrale, iar banii nu se știe unde s-au sifonat. Nimeni nu se ocupă în prezent de investigarea acestui caz. Conform opoziţiei, din 2003 aproape 200 de milioane de dolari au fost furaţi de cei de la putere în tot felul de scheme privind importul de alimente. Pe lângă ghinion, furt și corupţie, alte politici în beneficiul celor săraci au distrus complet ţara. Controlul preţurilor, care a început să se aplice la tot mai multe bunuri: alimente și medicamente, baterii de mașină, servicii medicale esenţiale, deodorante, scutece, hârtie igienică etc., a însemnat că, în timp ce preţurile extrem de mici păstrau un miraj frumos al unui guvern interesat să ofere bunuri celor săraci, în realitate bunurile au început să dispară pentru toată lumea, pentru că producătorii nu își mai permiteau să le facă și nici vânzătorii, să le ţină în stoc. Aceasta reflectă incapacitatea guvernului de a înţelege economia de bază.

Nu este de mirare că oamenii sunt șocaţi în faţa unei degradări atât de violente și că vor referendum pentru înlocuirea președintelui. „Este incredibil că trecem prin aşa ceva. Dacă lucrurile nu se îmbunătăţesc, vor fi din ce în ce mai multe proteste de stradă, mai mari. Dacă situaţia economică se înrăutăţeşte, va fi un război civil”, crede Jesus, unul dintre protestatarii care cer înlocuirea guvernului acum, înainte de degradarea și mai avansată a situaţiei generale. Președintele Maduro, care a impus o guvernare mai autocrată decât predecesorul său, cu siguranţă va ţine de scaun cât de mult va putea, în ciuda dezastrului în care își trage ţara.