Coşmarul Cambodgiei, închisoarea Tuol Sleng

16

Genocidul din Cambodgia anilor 1975-1979 şi închisoarea Tuol Sleng sunt doar două dintre simbolurile regimului Khmerilor Roşii. La 40 de ani după ce liderul Pol Pot a luat ţara în stăpânire, supravieţuitorii închisorii vorbesc despre unul dintre cele mai crunte episoade al istoriei recente.

Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie ororile trăite de poporul cambodgian sub regimul Khmerilor Roşii. Mai mult de un sfert din populaţia ţării a murit, fie de de foame, fie de epuizare sau tortură în cele aproximativ 150 de centre de tortură şi exterminare, unul mai diabolic decât altul. Cel mai cunoscut, probabil, dintre acestea este închisoarea Tuol Sleng, numită de asemenea şi S-21, unde au fost omorâte circa 12.000 de persoane, înregistrându-se doar 15 supravieţuitori.

Aşa a început…

În anul 1975, guvernul condus de Lon Nol este înlăturat de la conducerea ţării şi în locul acestuia se instaurează regimul Khmerilor Roşii, sub bagheta liderului Pol Pot. Acesta, şcolit în Franţa şi simpatizant al ideologiei comuniste, îşi propune să reconstruiască Cambodgia, începând de la un ipotetic „an zero“ şi punând bazele unei societăţi rurale, în care nu aveau ce căuta nici influenţele, nici ajutoarele din partea Occidentului, potrivit descopera.ro.

În perioada guvernării Khmerilor Roşii (1975-1979), programul politic puternic influenţat de comunismul lui Mao Zedong a fost implementat prin cele mai dure şi violente metode. În încercarea de a atinge utopia comunistă prin intermediul unei societăţi agrare, fără clase sociale, Khmerii Roşii au golit oraşele, concentrându-i pe locuitorii acestora în zonele rurale, unde lucrau până la 15 ore/zi, au abolit proprietatea privată, au interzis orice religie, au eliminat educaţia, au închis spitalele, băncile, au izolat ţara, ascunzând de ochii occidentalilor ceea ce se petrecea în interiorul ei şi rupând orice legătură cu aceştia, au „anulat“ omul şi au eliminat fără milă pe oricine era contra regimului sau era doar bănuit de acest lucru, notează abc.es.

Măsurile adoptate de „Fratele numărul 1“ au produs un mare număr de victime; unii au murit de foame, alţii, extenuaţi, iar alţii, torturaţi. Au fost executaţi vietnamezi, chinezi, creştini, musulmani şi budişti, iar pentru a demonstra până la capăt caracterul absurd al acestui regim, au fost executaţi şi cei care purtau ochelari, deoarece asta dovedea că sunt intelectuali, cei care ştiau o limbă străină şi pe cei care râdeau sau plângeau în public, potrivit historia.ro.

Acţiunile Khmerilor Roşii au fost ilustrate cel mai bine de unul dintre sloganurile lor: „Dacă te păstrăm în viaţă, nu ne aduci niciun profit, dacă te ucidem, nu ne aduci nicio pierdere.“ Cel mai reprezentativ şi simbolic loc al acestui regim a fost închisoarea Tuol Sleng, cunoscută prin cele mai sadice torturi. Prizonierii erau bătuţi, le erau aplicate șocuri electrice, erau spânzuraţi, obligaţi să-şi mănânce şi să-şi bea propriile excremente şi chiar supuşi unor experimente medicale: erau operaţi fără anestezie pentru a li se extirpa anumite organe sau lăsaţi să moară prin sângerare. Iar acesta nu era un caz unic; încă 150 de închisori asemănătoare înplineau aceleaşi funcţii în toată ţara, potrivit elmundo.es.

Supravieţuitorii nu uită

Au trecut 40 de ani de atunci, dar Chum Mey, unul dintre supravieţuitorii acestei închisori, încă mai are coşmaruri legate de timpul petrecut acolo. El povesteşte cum timp de aproape 2 săptămâni a fost dus de câte 3 ori pe zi în sala în care aveau loc interogatoriile şi a fost torturat în cele mai înspăimântătoare şi violente moduri. „Puteam suporta să fiu bătut […], dar şocurile electrice mă îngrozeau“, spunea el. După ce acestea i-au fost aplicate, a declarat ceea ce doreau să audă autorităţile închisorii şi anume că era colaborator CIA, el neştiind măcar la vremea aceea ce însemna acest lucru. „Nici nu mai ştiam ce e bine şi ce e rău“, povestea Mey. De profesie mecanic, s-a ocupat apoi de repararea maşinilor de scris (folosite pentru întocmirea declaraţiilor) şi a celor de cusut (cu care confecţionau uniformele regimului), lucru care i-a salvat viaţa în repetate rânduri.

Bou Meng, la fel ca şi Mey, a fost bătut şi chinuit luni întregi până ce nu a mai putut suporta. Sub presiunile conducerii închisorii, obsedată să „smulgă“ din gura prizonierilor declaraţii prin care să admită apartenenţa lor la reţelele de spionaj, a declarat şi el în mod fals că este agent CIA şi a denunţat în acelaşi mod şi alţi „colaboratori“. Pasiunea pentru pictură a fost aliatul lui împotriva morţii;  atunci când şeful închisorii, cunoscut drept Duch, a aflat că este pictor, i-a spus să reproducă o fotografie alb-negru a lui Pol Pot, sub ameninţarea că dacă nu este pe placul lui, va fi omorât. Încântat de rezultat, i-a „comandat“ şi alte tablouri, unele tot cu Pol Pot şi altele cu Marx, Lenin, Mao Zedong şi Ho Chi Minh.

Chim Math este singura femeie care a supravieţuit. Ea povesteşte cum suferinţa a „obligat-o“ să declare că este colaborator CIA, o „cerinţă“ a Khmerilor Roşii, menită să justifice într-o oarecare măsură acţiunile pe care le săvârşeau împotriva atâtor oameni nevinovaţi.  În mod incredibil, ceea ce a ajutat-o să supravieţuiască a fost accentul ei provincial; ea provenea din acelaşi loc ca şi şeful închisorii S-21, notează elmundo.es.

După 30 de ani…

După ani şi ani de aşteptări şi amânări, de negocieri, de probleme financiare şi de conflicte între justiţia naţională şi cea internaţională, 5 dintre responsabilii regimului Khmerilor Roşi au fost aduşi în faţa tribunalelor în anul 2009. În acel moment începea un proces lung, dureros, în care, din nefericire, timpul era inamicul numărul unu al supravieţuitorilor care cereau dreptate, dată fiind vârsta acuzaţilor şi starea lor de sănătate.

În prezent, locul în care şi-au pierdut viaţa atâţia oameni nevinovaţi  a fost transformat într-un muzeu al genocidiului, care, printre altele, vrea să evite amnezia istorică. Aici, fotografiile alb-negru ale miilor de deţinuţi, adulţi, tineri, şi copii, redau perfect simţământul comun pe care l-au avut toţi cei care i-au trecut pragul: teama şi anihilarea absolută a oricărei urme de individualitate şi personalitate. Deşi au trecut aproape 40 de ani de la căderea regimului Khmerilor Roşii şi responsabilii acestuia au fost aduşi în faţa justiţiei, Cambodgia nu vrea, nu poate să uite. Nu există cambodgian din a cărui familie să nu lipsească cel puţin un membru, asupra căreia regimul să nu-şi fi pus amprenta nefastă, potrivit abc.es.

Chum Mey şi Bou Meng au fost autorizitaţi să-şi vândă memoriile pentru sumă de 10 dolari copia, care le permite un trai modest. Însă mai important decât acest lucru este acela de „a documenta ce s-a întâmplat acolo“, spunea Bou Meng, stând în curtea închisorii, sub o pancardă pe care scrie „SUPRAVIEŢUITOR“. „Vreau ca oamenii din lumea întreagă să meargă acasă şi să le vorbească rudelor şi prietenilor despre genocidul Khmerilor Roşii“, a mai spus el.

Tiranii Cambodgiei nu sunt decât câţiva dintre aceia care au ales să scrie istoria lumii cu sânge. Istoricii sunt de părere că, pentru a nu repeta greşelile trecutului, este vital să le cunoaştem, să le recunoaştem şi să le înţelegem. Khmerii Roşii au făcut dintr-o ideologie comunistă dusă la extrem un model de viaţă şi societate, pe care au dorit să-l impună prin forţă şi violenţă. Cineva spunea că „cel mai neuman regim politic este acela care hotărăşte ceea ce este cel mai bine pentru individ şi apoi impune acel lucru colectivului“. Poate că acum, mai mult ca niciodată, este nevoie să înţelegem unde duce fanatismul ideologic şi, de asemenea, faptul că o ideologie, oricât de bună ar fi, nu poate avea rezultate bune dacă nu este însoţită de umilinţă, respect şi toleranţă.

Foto: Wikimedia

DISTRIBUIE: