Creștinii din Orientul Mijlociu se tem de extincţie

879

Gruparea Stat Islamic se poate să fi suferit o pierdere de teritoriu în Palmira, în urma ofensivei armatei siriene, sprijinite de avioanele de luptă rusești, dar asta nu pare să îi mângâie pe creștinii din lumea arabă, care resimt teroarea jihadistă ca pe un cancer ce se întinde fără oprire.

În aceeași duminică în care peste 70 de persoane, majoritatea creștini (femei și copii), și-au pierdut viaţa în urma unui atentat taliban în Lahore, Pakistan, armata siriană anunţa că a reușit, cu sprijinul Rusiei, să preia controlul complet al oraşului antic Palmira, ocupat de aproape un an de zile de jihadiştii din gruparea Stat Islamic, „o victorie simbolică, dar şi strategică pentru regimul lui Bachar al-Assad”, scrie RFI. Victoria are loc după ce Putin a deschis drumul retragerii trupelor rusești din Siria, dând totodată asigurări că va participa în continuare la combaterea grupării SI.

Orașul antic Palmira face parte din patrimoniul mondial Unesco și a suferit daune ireparabile sub ocupaţia grupării teroriste, catalogate de ONU drept „crime de război”. În ultimele 14 luni, gruparea ar fi pierdut o pătrime din teritoriul capturat. Una dintre teoriile experţilor în jihadism spune că tocmai acesta ar fi un motiv pentru acţiunile teroriste din Europa. Victoria de la Palmira „este prima mare înfrângere” suferită de grupare și a fost salutată de Vladimir Putin și de Ban ki-Moon, secretarul general ONU. Islamiștii mai controlează vaste regiuni din Siria şi Irak, dar prin recucerirea Palmirei armata siriană a tăiat cel mai important drum de legătură cu capitala de facto a grupării, Raqqa. SI s-a retras spre est, spre Irak, unde este combătută de luptătorii tribali, care au pus stăpânire pe drumul de la Mosul la Raqqa. Următorul mare premiu pentru alianţa anti SI este Mosul, unde a început ofensiva, dar care ar putea fi capturat abia pe finalul anului, conform The Economist. Pierderile de teritoriu au afectat finanţele grupării, pentru că a devenit din ce în ce mai greu să se exporte ţiţeiul obţinut în mod ilicit. Pentru mai multe luni , alianţa a căutat să distrugă tocmai puţurile, rafinăriile și depozitele de bani ale grupării, ba chiar l-a omorât pe contabilul reţelei, al doilea om în lanţul de comandă.

Teamă de Paște

Creștinii irakieni strânși la Bagdad au marcat Paștele în această duminică cu o celebrare temperată de frica că Statul Islamic le va eradica comunitatea, în ciuda ofensivei lansate de alianţa condusă de SUA pentru Mosul, căminul lor ancestral. În anul 2014, creștinii din Mosul au fost forţaţi să fugă când gruparea teroristă a preluat partea de nord a orașului și a distrus un patrimoniu creștin, vechi de sute de ani.

„Suntem ameninţaţi cu extincţia. Este o lume grea și în fiecare zi suntem din ce în ce mai puţini. Oamenii noștri pleacă, migrează”, a declarat preotul unei biserici din Bagdad. Creștinii din orașele și satele din nordul ţării au început să migreze către capitală, către alte orașe mai mari sau au luat drumul Europei. De la 1,5 milioane de creștini, câţi erau în Irak înainte de invazia americană în 2003, au mai rămas astăzi doar câteva sute de mii, scrie Reuters. 

După Statul Islamic

Unii europeni se gândesc deja la viaţa după SI. Ce se va întâmpla după ce această ameninţare, inevitabil, va trece? Ce se va întâmpla după ce numărul de morţi de la Paris sau Bruxelles se va șterge din memorie? Ce se va întâmpla după ce nu vom mai fi atenţi la agenţii de securitate de la intrarea în mall sau la detectoarele de metal de la aeroport? Când nu vom mai citi știrile căutând semnele următorului dezastru uman? Acum, ca victime ale terorii, avem impresia că acesta este noul normal. Dar este acesta un sentiment care trece odată cu amintirile sau care va rămâne în Europa, ca și în Irak și alte ţări din Orientul Mijlociu?

Atacurile de la 11 septembrie, invazia Afganistanului și a Irakului și conflictele care au demarat de aici au creat un climat propice pentru răspândirea doctrinelor violente ale lui Osama bin Laden. The Guardian scrie că au explodat atunci bombe din Bali până în Marrakech, că au fost planificate atacuri majore, și unele dintre ele în Europa. Cu toate acestea, până în 2011, acest val al terorismului, cel puţin ca ameninţare pentru Vest, era în declin. Însă o serie de alte elemente au condus la un nou ciclu al violenţei: toxicitatea eșecului primăverii arabe, tensiunile sectare dintre musulmanii suniiţi și șiiţi, războiul civil sirian și altele. Încet, încet, proiectul vechi al construirii unei „adevărate” societăţi islamice prin violenţă și-a găsit un glas prin gruparea Stat Islamic, care a anunţat lupta pentru un nou califat.

Una dintre marile probleme cu SI, spun analiștii, este că se bazează pe o combinaţie între o viziune iraţională asupra lumii, o viziune mitologizată asupra trecutului  și o interpretare pe dos a unor texte-cheie din Coran. Pentru a crea super-puterea la care visează, Statul Islamic sau gruparea care se va naște din cenușa acesteia, are nevoie să se impună și în Europa, pentru că într-o asemenea viziune nu există ambivalenţă, nu există musulmani moderaţi. Pentru a funcţiona, are nevoie de o Europă divizată, decadentă, ruptă de frici sectare și rasiale, ca un teren slab și fertil pentru semănarea unui ideologii extreme. Deci, ce trebuie să vină după SI este o Europă puternică, la polul opus a ceea ce pare să fie acum.