După Brexit, potopul?

9

„Suntem cu adevărat dezamăgiţi că bunicii noştri au decis, pur şi simplu, că îi urăsc pe străini mai mult decât ne iubesc pe noi şi viitorul nostru”, a afirmat un tânăr britanic. Nu este singurul tânăr frustrat, ba chiar disperat, în legătură cu decizia luată la referendum, situaţia evidenţiind o ruptură puternică între generaţii, comentează The New York Times. Votul britanicilor nu a făcut decât să sublinieze și mai intens nenumăratele clivaje cu care convieţuim, poate fără să fim conștienţi întotdeauna de existenţa lor. Eurosceptici vs. unioniști, naţionaliști vs. europeniști, politicieni vs. cetăţeni, Occident vs. Răsărit, împreună sau separat, toate acestea marchează un prezent sumbru al unui continent care nu a ezitat uneori să aibă veleităţi mesianice. Cândva, Europa era o soluţie. Între timp, a devenit o mare problemă.

„Pare uneori că ne acaparează psihoze în masă care ne împing irezistibil către ispita câte unui festin. Către mese cu istorie pe pâine care ne cad greu şi ne răpesc somnul decenii sau poate chiar veacuri la rând. Către catastrofe cu efecte incalculabile pe termen lung”, comentează un jurnalist DW. Britanicii și-au jucat prezentul amanetându-și viitorul. Faptul că tânăra generaţie se simte trădată este dovada vie că partizanii Brexitului nu au luat în calcul toate posibilele consecinţe. Puţini poate au realizat că un vot în favoarea Brexitului riscă să fie urmat de un efect de spirală pe care nimeni nu mai poate să îl controleze. Astfel, votul britanicilor de a ieși din UE  riscă să producă un efect de domino.

Corul naţionaliștilor

„Intrăm într-o eră de imprevizibil insolit”, a avertizat Tony Blair la o întâlnire cu mai mulţi ziariști străini la Londra. Primele detalii ale acestei noi istorii căreia îi suntem contemporani deja se configurează. Potrivit Daily Mail, euroscepticismul de pe bătrânul continent este la cote alarmante, iar alegătorii din Suedia şi Danemarca care sunt anti-UE ar putea solicita propriul referendum. „Vrem să ne ocupăm noi de ţara noastră, de banii noștri, de graniţele noastre, de politica noastră de imigraţie”, a declarat incisiv liderul olandez antiimigraţie, Geert Wilders, care a cerut organizarea unui referendum și în ţara sa. „Mulţumim, Marea Britanie, acum este rândul nostru”, a scris și Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă dreapta din Italia. Nu putea să lipsească din acest cor al incisivităţii Marine Le Pen. „De la Brexit la Frexit. Este timpul să readucem democraţia în ţara noastră. Francezii trebuie să aibă dreptul să aleagă”, a afirmat lidera naţionalistă din Franţa. Dacă vor avea puterea să și concretizeze ceva din idealurile naţionaliste este încă greu de anticipat. Singura certitudine este că britanicii le-au dat muniţie în plus celor care au îndreptat tirul spre construcţia europeană.

În acest carusel al mișcărilor naţionaliste de toate genurile și orientările, a ieșit totuși la suprafaţă și un element vital pentru soarta ulterioară a continentului. A devenit și mai clar, dacă mai era nevoie, că Europa este departe de cetăţeni și că discursul politicianist, prea des la două capete, nu este suficient pentru a alunga temerile. „Am fost demonizat pentru mai bine de un deceniu pe tema imigraţiei. Însă acum dezbaterea a fost scoasă din dulap și nimeni nu va mai reuși să ascundă problema”, a declarat liderul euroscepticilor britanici, Nigel Farage. Nu doar imigraţia este problema. Tony Blair a recunoscut că Brexitul înseamnă „un vot enorm împotriva politicii tradiţionale”, iar acum „trebuie găsite soluţii la problemele oamenilor, inclusiv la imigraţie”. Nici Angela Merkel nu mai ezită să afirme că votul britanicilor de ieşire din UE reprezintă „o cenzură pentru Europa, o cenzură pentru procesul de unificare a continentului” și că trebuie luate măsuri în aşa fel încât „cetăţenii să simtă concret cât de mult contribuie UE la ameliorarea vieţii lor personale”.

Corul rebelilor

Răul nu vine niciodată singur. Ca și cum nu ar fi fost suficiente aceste valuri centrifuge accentuate de tsunamiul britanic, înșiși iniţiatorii Brexitului se văd puși în faţa unor reacţii pe care, cel mai probabil, nu le-au luat suficient în considerare atunci când au gândit strategia de evadare. Votul britanic de ieșire din UE întărește cauza pentru un referendum pe tema desprinderii de Regatul Unit, a dat de înţeles liderul celui mai mare partid naţionalist din Irlanda de Nord. Și vocea scoţienilor a redevenit sonoră pe același refren al desprinderii de Marea Britanie. „Votul din Scoţia arată clar că oamenii  își văd viitorul ca parte a Uniunii Europene”, a declarat premierul scoţian, ca o aluzie la faptul că ar putea convoca un nou referendum de declarare a independenţei. Sunt detalii care arată că apele nu s-au liniștit deloc după decizia surprinzătoare a britanicilor. Mai degrabă s-ar putea spune că furtuna abia începe.

Vocea învingătorului din umbră

Și pentru ca tacâmul să fie complet, nu putea lipsi din scenariu Rusia. S-au gândit britanicii că o bilă neagră acordată Uniunii Europene înseamnă, de fapt, o bilă albă oferită gratuit Rusiei? „E mai mult decât o crimă, e o greșeală; s-au deschis multe sticle de şampanie la Răsărit”, comenta fără subtilităţi Mircea Cărtărescu. „În afacerea Brexit, Putin învinge”, titrează și DW. În opinia ziarului german, perspectivele europene ale Ucrainei, Moldovei sau Georgiei sunt deocamdată distruse. Aceste state vor reveni indirect în „zona de influenţă” a Rusiei, chiar dacă niciun politician european nu va recunoaște public această realitate. În concluzie, președintele Vladimir Putin devine unul dintre învingătorii Brexit. Cu alte cuvinte, britanicii nu au votat doar pentru ei, ci și pentru cei care sunt încă în siajul fostului colos comunist. Aceasta nu face decât să accentueze și mai mult clivajul existent între Est și Vest, între democraţia cu amprente autohtone și libertatea originală.

 

DISTRIBUIE: