Mulţi dintre cei care au acces la internet și care, deci, pot citi acest articol nu știu ce înseamnă să trăiești în România cu adevărat. Poate că și de aici vine impusul atâtor regizori români de a face filme „murdare”, radiografii ale traiului în România, pe cât se poate de meschin, pe atât de real. Undeva trebuie să existe speranţa că, dacă mai mulţi am realiza cum se trăiește în jurul nostru, mai mulţi ne-am gândi să facem ceva.

La nivel global, situaţia economică nu este bună. O spune Christine Lagarde, director executiv al Fondului Monetar Internaţional, și o arată și Raportul global asupra competitivităţii pentru perioada 2016 şi 2017. Cele mai simpliste concluzii ar fi că ultimii 10 ani au adus o criză economică, o creştere economică firavă şi o scădere a productivităţii, la care se adaugă și realizarea faptului că trăim „live” traversarea celei de-a patra „revoluţii industriale”, în care noile soluţii tehnologice și digitale schimbă regulile producţiei, ale comerţului și ale pieţei muncii. Mai mult decât atât, odată cu epuizarea mijloacelor monetare pentru stimularea creșterii economice nu vom vedea prea curând o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei.

Deci, sincer, la ce ne-am putea aștepta pentru România? Raportul asupra competivităţii arată că după ce România a făcut progrese considerabile și a înregistrat o o creştere în clasament de la locul 76 la poziţia 53 (din 138 de ţări), în ultimii doi ani România s-a întors pe locul 62, ceea ce înseamnă că de doi ani regresăm. Cele mai mari probleme pe care la avem sunt, în ordine, accesul la finanţare, ineficienţa guvernării, birocraţia şi nivelul taxării, citează RFI. Adică nimic nou sub soare.

Sţiai că…?

Știaţi că, dacă munciţi în București, s-ar putea să fiţi în topul celor mai bine plătite 10 procente dintre salariaţii acestei ţări? S-ar putea să nu vi se pară, pentru că tot nu vă puteţi lua ultima mașină la modă, tot trebuie să faceţi un credit ipotecar pe 30 de ani și asta pentru un confort mediu, tot nu puteţi ieși la terasă în fiecare săptămână și să pretreceţi șapte zile pe an, undeva în afară, e mană cerească. Cu toate acestea, chiar așa stă situaţia. Salariul mediu brut stabilit la 2.681 de lei în acest este un vis nerealizabil pentru 70% dintre angajaţii din această ţară, care câştigă sub această valoare, conform datelor Revisal, citate de Jurnalul Naţional. Bucureștiul, urmat de Cluj și Ilfov, sunt judeţele cu cei mai bine plătiţi salariaţi, care câștigă și de câteva ori salariul mediu pe economie, în special pe următoarele poziţii: fotbaliştii, programatorii şi inginerii IT, managerii de companii şi specialiştii în comunicare şi formare profesională.

Știaţi că în România lucrează, în mod oficial, doar puţin peste 5.500.000 de oameni, conform datelor de la Inspecţia Muncii? În anul 2015, în 40,3% din gospodăriile din mediul urban și în 43,6% din cele din mediul rural nu lucra decât o singură persoană. Păi cum se descurcă astfel de persoane? Realitatea este că nu prea se descurcă. Conform studiul realizat de Institutul de Statistică despre „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, în anul 2015”,  mai mult de o treime dintre gospodării au avut restanţe repetate pentru că nu au putut achita la timp cheltuieli curente importante (întreţinerea locuinţei, rate la împrumuturi, plata utilităţilor etc.). Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate dintre familiile din România (54,6%) nu și-au putut plăti la timp facturile la curent și televiziune, și tot mai mult de jumătate (53,2%) nu și-au putut plăti facturile de întreţinere a locuinţei, în repetate rânduri. „Astfel, aproape jumătate din gospodării (46,6%) afirmă că suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii, iar dacă se iau în considerare şi cele care declară o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 85,2% din totalul gospodăriilor. Doar pentru una din 7 gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depăşite destul de uşor, uşor sau chiar foarte uşor”, se afirmă în studiu.

Nu este nicio mirare, atunci, să citim că „mulţi români au veniturile atât de mici încât nu-şi permit să ia credite bancare mai mari de 1.500 de lei şi astfel devin, vrând-nevrând, clienţii instituţţilor financiare nebancare, care le dau împrumuturi mici pe termene scurte, între 12 săptămâni şi 24 de luni, însă cu dobânzi de 200 până la 600 la sută”. Conform datelor unei asemenea instituţii, cei mai mulţi clienţi provin din mediul urban, sunt persoane căsătorite, au vârste peste 55 de ani sau cuprinse între 35-45 de ani, au studii medii sau superioare și fac credite pentru consum personal. Peste 70% dintre clienţii acestei companii au un venit mediu net lunar între 500-1.500 de lei și cei mai mulţi dintre ei trăiesc în zona București-Ilfov, ceea ce indică nivelul de inechitate din societate. În general, tendinţa este de creştere a ponderii gospodăriilor care consideră că au nevoie de un venit tot mai mare pentru a face faţă cheltuielilor, arată și studiul INS.

Dincolo de București, luminile stinse

Mai departe de Capitală, situaţia devine drastică dacă mergem în direcţia Moldovei. Asta pentru că regiunea Moldovei din România este cea mai săracă regiune din întreaga Uniune Europeană, a spus comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu. Este, de altfel, un adevăr rușinos neschimbat de ani de zile. Până și durata întreruperilor neplanificate în reţelele de distribuţie a energiei electrice diferă colosal în regiunea Moldovei faţă de restul ţării. Astfel, regiunea deservită de nemţii de la E.ON a stat cel mai mult în beznă, circa 7,3 ore faţă de 3,7 ore pentru Enel Muntenia, în 2015. În toate regiunile ţării, acești timpi s-au redus faţă de anul precedent, cu excepţia Moldovei, unde au crescut, arată un raport de la Auto­ritatea Naţio­nală de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). „Astfel, cea mai săracă re­giune din România a avut de înfruntat anul trecut şi cele mai mari probleme în alimentarea cu energie”, scria ZF.

Despre cât de săracă este Moldova, după 25 de ani de „izolare intenţionată a regiunii nord-est”, s-a scris de multe ori până acum. Și asta pentru că „niciunul dintre guvernele României postdecembriste n-a prioritizat pentru investiţii zona Moldovei, în ciuda faptului că regiunea reprezintă 20% din suprafaţa şi populaţia ţării şi se află într-un stadiu grav de subdezvoltare. În 2014, șefii administraţiei din Iaşi au prezentat date detaliate despre situaţia economică catastrofală în care se afla la acest moment regiunea Moldovei: 58% din populaţie locuia în mediul rural, majoritatea fără canalizare si apă curentă; 40% dintre drumuri erau drumuri de pământ; regiunea reprezenta 3% din investiţiile străine în România și 7% din cifra de afaceri a ţării; indicele PIB/locuitor faţă de media UE era de 29%. Problema era atunci că autorităţile din Iași încercau să promoveze în faţa guvernului Ponta importanţa unei austostrăzi Târgu Mureş – Iaşi, considerată vitală pentru scoaterea Moldovei din sărăcie. În final, acest proiect nu a fost inclus în Master Planul de Transport elaborat de fostul guvern pentru perioada 2014-2020. „Master Planul de Transport, în forma actuală, configurează două Românii: 90% din investiţii se vor realiza în SV Transilvaniei şi Muntenia (infrastructură rutieră, feroviară etc.), 10% din investiţii – pentru NE Transilvaniei şi Moldova. Moldova, nord-estul Ardealului şi Republica Moldova vor fi condamnate la sărăcie şi izolare pentru încă 20 de ani, perioadă în care discrepanţele se vor accentua”, încerca atunci să explice Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

În prezent, comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, aparent indignată de plasarea Moldovei pe ultimul loc din Europa, se află în România pentru a discuta cu miniștrii de la București, precum și cu primarii mai ales din localităţile moldovenești, „tocmai pentru a accelera procesul de implementare a programelor pentru 2014-2020”. Nu este însă niciun motiv de emoţie că un membru important al PSD vine în fieful partidului de care aparţine, în prag de alegeri, pentru a purta discuţii cu primarii locali despre scoaterea regiunii din sărăcie. Aceasta este o formulă aplicată din nou și din nou, parcă tocmai pentru ţinerea regiunii în sărăcie lucie, în timp ce puţinii investitori din zonă s-au săturat să mai ceară o infrastructură care nu intră „în cărţile” celor de la guvernare.

Ce facem mai departe?

Acum, că știm toate aceste lucruri, ce vom face cu ele? Poate că nu prea multe, dar și puţinul pe care l-am putea face rămâne nefăcut. Până la alegerile parlamentare ne bucurăm de un guvern căruia mai ușor îi poate seta o agendă opinia publică pentru ca, mai departe, sub presiune, chiar și discuţiile din campanie să se focalizeze, atât cât se poate, pe lucrurile care contează. Politicienii sunt foarte buni la a ţine discursuri care sunt pline de nimicuri, iar acest lucru s-a observat foarte clar în contrast cu exponenţii guvernului tehnocrat. De aceea, poate că ne-am „culcat pe o ureche” de fiecare dată când un guvern se lăuda cu indici macroeconomici de mare performanţă, deși se observă din ce în ce mai clar un decalaj faţă de viaţa de zi cu zi a românilor.

Normal că nu putem vota în locul altor persoane și nu putem pretinde ca toată lumea să înţeleagă la fel problemele ţării, fiindcă fiecare trăiește altceva la el acasă. Cu toate astea, sunt probleme care ne afectează pe toţi și „elita” poate pune presiune pentru dezbaterea reală a unor soluţii nu tot pentru ea, și tot pentru București sau Cluj, ci și pentru Moldova și alte zone unde este potenţial major de investiţii străine. Soluţia unei Românii în două trepte, cu jumătate care galopează spre Occident, iar cealaltă, lăsată să mai stea 10 ani cu toaleta în curte, este la fel de găunoasă pentru integritatea, buna funcţionare și dezvoltarea ţării cum este și soluţia Uniunii în două viteze. Noi suntem viteza de pe urmă și constant ne plângem de cum ne afectează asta. Prin urmare, ar trebui să știm mai bine cum să atingem echitatea socială la noi în ţară. Dezbaterile aride pe teme economice trebuie înlocuite cu dezbateri scurte și la obiect, despre lucrurile care ne afectează mai întâi, de la câţi șomeri avem în casă și până la poziţionarea toaletei. Dar să nu ne așteptăm să primim răspunsuri la întrebări pe care nu le avem sau nu le punem.