După 5 ani de stabilitate, în iunie 2014 un baril de petrol costa 115 dolari. Luna decembrie 2015 a văzut o scădere de până la 31,71 dolari și încă nu se știe când preţul la ţiţei se va stabiliza din nou și la ce nivel. Desigur, atunci când mergem la benzinărie, cu cât preţul este mai mic, cu atât fericirea noastră este mai mare. Cu toate acestea, ar trebui să ne întrebăm cât de normal este ce se întâmplă și la ce să ne așteptăm în viitorul apropiat.

Actori și acţiuni. 

Preţul ţiţeiului brut este afectat de un complex de factori. Parţial este determinat de relaţia dintre cererea și oferta actuală, parţial de previziuni. Cererea, la rândul ei, este determinată de starea economiei și are o anumită ciclicitate, în sensul că ea crește când este iarnă în emisfera nordică și var[ în ţările care sunt dependente de aerul condiţionat, explică The Economist. Oferta este și ea dependentă de starea economiei, de problemele geopolitice și de starea vremii. Conform previziunilor, producătorii investesc mai mult dacă cred că preţurile rămân ridicate, ceea ce duce la alimentarea ofertei, sau investesc mai puţin sau unii chiar deloc. Previziunile sunt modelate de deciziile luate de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), formată din unele dintre cele mai mari ţări producătoare de petrol: Algeria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela. Producţia acestor ţări asigură 40% din totalul de petrol extras la nivel mondial, iar dintre toate Arabia Saudită are cea mai mare contribuţie, asigurând 10 milioane de barili de petrol pe zi, adică o treime din cei 40%. Teoretic, misiunea organizaţiei este de „a coordona şi unifica politica petrolieră din ţările membre şi de a asigura stabilizarea pieţelor de petrol”, practic însă, deciziile luate nu au căutat întotdeauna stabilizarea pieţei ca prim obiectiv.

Conform The Economist, în prezent cererea este scăzută atât din cauza economiei slabe, cât și din cauza creșterii eficienţei energetice și a mutaţiei dinspre petrol către alte tipuri de combustibil. Situaţia delicată din Irak și din Libia nu a afectat încă producţia de ţiţei din cele două ţări, iar deschiderea Iranului spre piaţă nu a făcut decât să alimenteze oferta. Cu toate acestea, altul este factorul major care a determinat scăderea accentuată a preţului la petrol și aceasta este o adevărată schimbare de paradigmă în domeniul energetic. În 2015, America, ce nu dispune de resursele naturale de care se bucură ţările OPEC, China sau Rusia, a devenit al treilea cel mai mare producător de ţiţei din lume, graţie investiţiilor masive în exploatarea gazelor de șist. Conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), producţia de ţiţei la nivel global a crescut în 2015 cu 2,4%, iar OPEC și SUA sunt responsabile pentru cea mai mare parte din această creștere, deși nici Brazilia, China, Canada sau Rusia nu a stat degeaba. Și chiar și cu preţul extrem de scăzut la ţiţei expectativa AIE este ca și anul viitor producţia să fie în creștere, cu 0,3%.

Problema cu creșterea subită a producţiei în SUA nu este că ar exporta ţiţeiul, ci că nu mai este nevoită să importe la fel de mult ca înainte, ceea ce în final înseamnă că la nivel global oferta a depășit cererea. În consecinţă, era de așteptat ca OPEC să ia decizii pentru a scădea producţia și a menţine astfel stabilitatea pieţei, prin păstrarea preţului în jurul sumei de 110 dolari pe baril. Însă influenţa „cartelului” nu a fost spre stabilizare. La ultima întâlnire a membrilor săi, pe 27 noiembrie anul trecut, OPEC a decis să păstreze același nivel de producţie, pentru ca astfel să își protejeze cota de piaţă în faţa petrolului american obţinut din şisturi şi a celorlalţi competitori. Arabia Suadită a impus această decizie, anunţând că este pregătită să tolereze o scăderea drastică a preţului la petrol ca strategie pe termen lung. Are o rezervă de 900 de miliarde de dolari și produce petrol la un cost de doar 5 dolari pe baril. Recent, regele Arabiei Saudite a anunţat și un program de „austeritate”, prin care să prevină o eventuală criză financiară de pe urma luptei pentru petrol.

Conform  ministrului energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail al-Mazrui, la originea declinului cotaţiilor stă excedentul de producţie al statelor din afara OPEC, iar prin asta făcea referire la SUA, care din 2010 a săpat 20.000 de noi puţuri, de 10 ori peste capacitatea Arabiei Saudite. Astfel producţia înregistrată de forajul orizontal, în special de fracturare, în Dakota de Nord, Texas și New Mexico a crescut cu o treime, totalul ajungând la 9 miliarde de barili pe zi. Însă acest tip de extracţie este mult mai scump decât cel „tradiţional”, iar prin menţinerea unui preţ foarte scăzut la petrol pe o perioadă îndelungată, Arabia Saudită încearcă să își falimenteze oponenţii și să își menţină astfel dominaţia.

Beneficii și riscuri 

Decizia OPEC a dus la scăderea preţului barilului de petrol de la 115 dolari în iunie anul trecut, la sub 35 de dolari la sfârșitul acestui an. Pe piaţa locală, acest lucru a dus, de exemplu, la ieftinirea litrului de benzină la pompă cu 20% faţă de momentul iunie 2014. Și ce se întâmplă de obicei cu banii economisiţi într-o parte? Sunt cheltuiţi în altă parte, iar având în vedere creșterea extrem de modestă a economiei, acest tip de stimulare nu este chiar un lucru rău. Conform The Economist, o reducere a preţului la 40 de dolari a însemnat trecerea a 1,3 mii de miliarde de dolari de la producători către cosumatori. Un calcul făcut pentru șoferul american de rând arată că, faţă de 2013, scăderea preţului la benzină a fost echivalentă cu o creștere a salariului de 2%. Iar marile ţări importatoare, precum India, Japonia, Turcia, dar și zona euro ar trebui să profite cel mai mult de situaţie. Per total, PIB-ul global ar trebui să crească.

Desigur, unde sunt mari câștigători sunt și mari perdanţi. Ţările producătoare de ţiţei, ale căror bugete se sprijină substanţial pe această singură industrie, au probleme. Perspectivele economice ale Rusiei sunt din ce în ce mai întunecate, pe măsură ce rubla se devalorizează, iar sancţiunile economice impuse de ţările UE și SUA continuă. Nigeria și-a devalorizat valuta și a trebuit să crească dobânzile. Venezuela pare gata să intre în incapacitate de plată a datoriilor externe. Viteza și amploarea acestor consecinţe nu sunt de bun augur pentru pieţele financiare, însă, cu toate acestea, efectele per total asupra economiei sunt clar pozitive, anunţă experţii. Mai există aici și un factor politic. Există teorii conform cărora SUA și statele arabe s-au înţeles să ţină producţia ridicată pentru a stoarce Rusia de putere economică, Siria fiind recompensa finală. Indiferent dacă a fost planificat sau nu și de câte părţi a fost planificat, s-ar putea să fie o reală problemă determinarea unui inamic cu o putere militară ca a Rusiei că acţioneze din disperare.

Cât despre războiul dintre vechi și nou, dintre ţiţei și gaze de șist, cel mai probabil nu va ieși niciun câștigător clar. Conform OPEC, se așteaptă ca în 2020 preţul pe barilul de ţiţei brut să fie pe la 70 de dolari și să crească până la 95 de dolari până în 2040, ceea ce înseamnă că nu vom vedea în viitorul imediat preţuri cum au fost în anii trecuţi. Cu toate acestea, cartelul se așteaptă ca în 2040 să aibă o cotă de piaţă cu 4 procente mai mare. Deci lupta continuă și nu este doar una pentru subzistenţă. Cel mai probabil, strategia Arabiei Saudite îi va scoate de pe piaţă pe unii dintre cei care forează după gaze de șist, fiindcă mulţi dintre aceștia au ajuns să aibă datorii foarte mari, iar investitorii s-ar putea să nu mai fie așa de entuziasmaţi. Cu toate acestea, ceea ce a reușit SUA este un record, iar tehnologia este abia la început. Este de așteptat ca ea să se dezvolte, să devină mai eficientă, mai rapidă și mai ieftină și de asemenea să se extindă și pe restul globului, pe măsură ce se caută surse de energie alternativă.