Luna aceasta, Grecia trebuie să plătească Fondului Monetar Internaţional (FMI) aproximativ 1,6 miliade de euro, iar în iulie și august trebuie să plătească Băncii Centrale Europene (BCE) 6,7 miliarde de euro. Ca să achite aceste sume, Grecia trebuie să se împrumute tot de la FMI și BCE, ajungând la a treia înţelegere de salvgardare, când nici măcar nu a încheiat-o pe a doua. Negocierile din ultimele patru luni nu au dus însă la niciun rezultat, creditorii punând piciorul în prag, iar guvernul grec refuzând reformele impuse.

Din luna august 2014, Grecia a supravieţuit fără niciun fel de finanţare externă, o reușită ce a sfidat așteptările specialiștilor. Metodele prin care a reușit asta nu sunt însă de apreciat, autorităţile golind cuferele municipalităţilor și amânând plăţile către furnizori. Guvernul a reușit să facă o plată către FMI, dar doar după ce s-a împrumutat dintr-un cont separat al Fondului și a exploatat una dintre regulile organizaţiei, pentru a amâna toate plăţile din iunie pentru sfârșitul lunii. Astfel, pe 30 iunie, Grecia trebuie să ramburseze împrumutul de 1,6 miliarde de euro și tot atunci expiră termenul până la care putea să acceseze și ultima tranșă, de 7,2 miliarde de euro. Ratarea termenului de plată a împrumutului poate atrage control extern asupra băncilor, pierderea oricărui sprijin în bani lichizi de la BCE și, în final, retragerea din zona euro, dacă ţara va fi obligată să emită propria monedă pentru a putea plăti salarii și pensii.

Povestea unui dezastru împărtășit

Vinovaţii pentru această situaţie se găsesc de ambele tabere. Mai toată lumea este de acord că aderarea Greciei la euro, în 2001, la doar doi ani de la crearea monedei, a fost o greșeală pe care politicienii europeni nu trebuiau să o permită. Guvernul grec nu ar fi trebuit să se întindă dincolo de plapumă în anii imediat anteriori crizei, iar după, ar fi trebuit să se folosească de ocazie pentru a realiza reforme profunde, după modelul Irlandei sau al Portugaliei. Liderii zonei euro sunt vinovaţi de a fi impus austeritatea, pentru prea mult timp, unei economii deja la pământ, de a fi îngropat ţara în datorii și de a fi adus disperarea pe străzile din Grecia, scrie The Economist. Prin urmare, nu este de mirare că la primele alegeri oamenii s-au orientat către extreme, însă se vede acum că este un rezultat care nu o să îmbunătăţească situaţia.

Știrile anunţă încă o dată că guvernul german se pregătește pentru falimentul Greciei. Ca măsură de prevenire, Tsipras, al cărui partid a câștigat alegerile din ianuarie cu promisiunea că va reforma termenii draconici impuși de creditorii internaţionali, va trebui până la urmă să capituleze în faţa acestora. Pus în faţa exmatriculării din zona euro sau a implementării altor măsuri de austeritate în schimbul unei tranșe de bani, Tsipras trebuie să ia banii și să menţină astfel sprijinul BCE. Banii vin, însă zilele guvernului sunt numărate, după ce susţinătorii din partid, dar și electoratul sunt dezamăgiţi. Se formează o nouă coaliţie de guvernământ cu opoziţie proeuropeană sau au loc alegeri anticipate. Măsurile atașate noii infuzii de capital nu vor face decât să întârzie revenirea economică a Greciei din cea mai îndelungată perioadă de recesiune. Acesta este scenariul cel mai bun la care au ajuns experţii The Economist și Bloomberg.

De ce ar trebui să ne pese?

Ar trebui să ne pese de ceea ce se întâmplă cu Grecia, fiindcă al doilea scenariu, cel de groază, este unul de groază și pentru Europa. Pentru început, dintr-un colţ al lumii în celălalt, toate pieţele vor ști că statutul de membru al zonei euro nu este ireversibil. Efectul de contagiune a următoarei cea mai slabă și îndatorată ţară euro nu va fi imediat, dar orice criză nouă într-o economie slabă ar putea atrage speculaţii agresive, scrie Timothy Garton Ash, istoric și politolog, pentru The Guardian.

În altă ordine de idei, nu putem face abstracţie sau uita de costul uman al crizei din Grecia. În cifre, consumul real a scăzut cu o treime în ultimii 7 ani de criză, pe măsură ce jumătate din populaţia tânără a devenit șomeră. Rata sinuciderilor a crescut cu peste 35% în perioada 2010-2012. Ash nu își poate scoate din cap povestea lui Theodoros Giannaros, directorul Spitalului Elpis, din Atena, care lucra câte 20 de ore pe zi, încercând să salveze vieţi cu resurse medicale din ce în ce mai limitate, în timp ce fiul său, de 26 de ani, își arunca viaţa în faţa unui tren. Nimeni nu știe exact ce s-ar întâmpla dacă Grecia ar ieși din zona euro, dar economistul Christopher Pissarides, laureat Nobel, spune că una dintre urmări ar fi cea mai dramatică scădere a standardului de viaţă din istoria economică recentă a Greciei. Atunci, toţi grecii s-ar întreba ce rost au mai avut ultimii ani și de ce au trebuit să îndure politicile care le-au stricat viaţa. Pe măsură ce sistemul politic inventat în Grecia Antică se va umple de furie, disperare și resentimente, aceste sentimente vor fi exprimate într-un vot pentru un guvern și mai radical, populist, naţionalist.

Consecinţele unui asemenea scenariu se vor răsfrânge asupra Uniunii Europene, iar politica monedei unice va fi pusă la îndoială chiar de alte state membre. În același timp, un guvern grec radical ar putea să fie un cal troian atât pentru Rusia, cât și pentru China, care încearcă să pătrundă în Europa. Un sprijin pentru Rusia deja s-a format în guvernul de la Atena, iar acesta va crește cu cât guvernul se va radicaliza. Desigur, aici se poate pune și întrebarea dacă până la urmă este și interesul lui Tsipras să salveze Grecia sau să o vândă pe bucăţi după default.

China deţine deja portul Pireu, din Atena – punct de intrare vital în Europa – pentru un „nou drum al mătăsii”. Beijingul, care are o rezervă vastă de monede străine, ar fi mai mult decât fericit să facă puţină ordine și curăţenie după ce valul FMI-BCE a lăsat Grecia în bucăţi, crescându-și astfel influenţa în UE. Deci locul care a fost odată leagănul Europei și al democraţiei se va transforma în avanpost pentru China și Rusia. Este o perspectivă pe care ar trebui să o aibă în vedere orice european când se întreabă de ce ar trebui să-i pese dacă „Grecia își merită soarta”.

DISTRIBUIE: