Marii jucători din mica economie românească

192

România are un nivel de concentrare a activităţii în rândul marilor firme mult mai ridicat decât celelalte ţări din Uniunea Europeană. Mai concret, 1% din companii controlează 67% din mediul de afaceri din România, informează New Money.

Statistica este rezultatul unui studiu Coface, lider mondial în asigurările de credit. Potrivit acestuia, cele mai mari 4.500 de companii din România (adică 1% din total) concentrează aproape două treimi din veniturile raportate de toate companiile active în anul 2015. Procentul este mai mare decât în ţări precum Ungaria (64%), Polonia (62%) și Cehia (51%).

Această concentrare masivă a veniturilor realizate de companiile românești poate fi explicată prin diferiţi factori, printre care și diferenţele de iniţiativă și cultură antreprenorială caracteristice României, în raport cu alte state europene. Potrivit Coface, România are 443.616 companii, la o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, adică 23 de companii la mia de locuitori, cel mai mic raport din UE. O comparaţie între ţările ieșite din blocul comunist pune România într-o lumină mai puţin favorabilă. Cele 23 de companii la mia de locuitori sunt la jumătatea celor 55 de companii la mie ale bulgarilor, 60, ale ungurilor sau 140, ale cehilor.

Nici în ceea ce privește cifra de afaceri lucrurile nu arată cu mult mai bine, cele mai mari 10% din firmele românești deţinând, la sfârșitul anului 2015, aproape 91% din totalul veniturilor realizate de mediul de afaceri.

Între anii 2008 și 2015, procentul companiilor din România care nu au avut venituri a variat între 23% și 30%. Această realitate este amplificată și de faptul că „99% dintre companiile active din România sunt încadrate în categoria microîntreprinderilor sau a companiilor mici și mijlocii (IMM). Deși aceste companii joacă un rol structural în economie, companiile din segmentul IMM înregistrează și cea mai precară situaţie financiară.”

Această discrepanţă este și mai evidentă dacă este studiat topul primelor 300 de firme din România, în fruntea cărora se situează OMV Petrom, Termoelectrica sau Romgaz, conform clasamentului publicat de ZF. În acest clasament, Loteria Română, de exemplu, care are profituri uriașe, se plasează abia pe locul 63. Practic, topul este dominat de firme mari, cu profituri uriașe, comparativ cu restul firmelor românești, care se zbat la limita subzistenţei.

Și datele oferite de Top 500 din 2015 indică existenţa a 116 companii cu afaceri de peste un miliard de lei şi numai trei firme care au trecut de 10 miliarde de lei (Automobile Dacia fiind prima dintre acestea, n.r.) În același timp, înseamnă peste 400 de companii cu profit şi doar 79 cu pierderi. Per total, Top 500 generează peste 40% din totalul vânzărilor din economie.

Din datele prezentate de Coface reiese că „impactul crizei financiare s-a resimţit mai mult în rândul firmelor mici, care nu aveau rezerve financiare pentru a dispersa șocurile negative marcate prin scăderea veniturilor, creșterea costului de finanţare sau neîncasarea creanţelor. Cu alte cuvinte, cei bogaţi au devenit și mai bogaţi, iar cei săraci au sărăcit și mai mult.”

Această concluzie se poate extinde și în privinţa raportului dintre firmele cu capital românesc și cele cu capital străin. Un top 10 străini pus în contrast cu top 10 antreprenori români indică un raport de 4 la 1 pentru multinaţionale. Conform ZF, „în general, în compa­raţie cu alte pieţe din Europa Centrală şi de Est, cota de piaţă a companiilor mari cu capi­tal privat românesc în sectoarele în care acţio­nea­ză este mai mică faţă de Polonia sau Cehia”, a explicat Codruţ Pascu, managing partner al com­paniei de consultanţă în management Roland Berger.

DISTRIBUIE: