Maxim istoric pentru creditele de consum în lei

5

Stocul creditelor de consum în lei acordate populaţiei a atins în luna mai un nou maxim istoric şi a ajuns la un nivel de 34,5 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, potrivit datelor BNR.

Creșterea vine pe fondul relaxării politicii monetare de către BNR, inclusiv reducerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 1,75%. Însă un rol important îl joacă și creșterea încrederii consumatorilor în economie, fapt care i-a determinat să cheltuie mai mult decât în anii imediaţi ieșirii din criză.

În contraparte, creditele de consum în valută au scăzut cu 23% faţă de acum un an, păstrându-se la echivalentul a 18,9 miliarde de lei.

Notând revenirea bancherilor la „prima lor dragoste – creditul de consum”, analistul economic Dragoș Cabat estima pentru Mediafax că „creșterea creditului de consum va continua să fie mare şi poate ajunge chiar la 20% anual. Ea este îngrijorătoare deoarece vine pe fondul unei încetiniri a creditelor acordate cu ajutorul programelor guvernamentale şi creşterea îndatorării depăşeşte cu foarte mult creşterea economică.”

Un semnal de alarmă trăgea și Radu Georgescu, contributor la republica.ro, care avertiza că o nouă bulă imobiliară ar urma să afecteze piaţa din România după ce stoparea programului „Prima casă” a blocat efectiv creditele imobiliare.

„Piaţa imobiliară s-a blocat” scrie Georgescu și, în consecinţă, băncile ar urma să scadă avansurile la creditele ipotecare standard. „Căzând în propria capcană, băncile din România au trimis deja cereri către sediile din ţările lor de origine, pentru scăderea avansului la creditele ipotecare standard. Aceleași bănci care ameninţau populaţia că vor crește avansurile, dacă se aplică legea dării în plată. Partea amuzantă este că, până acum, sediile centrale le-au refuzat cererile, considerând piaţa imobiliară din România cu un risc mărit de devalorizare.”

DISTRIBUIE: