Erdogan își consolidează puterea impunând starea de urgenţă

9

Aproximativ 60.000 de persoane, soldaţi, poliţiști, judecători, funcţionari publici și profesori, au fost arestate sau înlocuite din funcţie după tentativa de lovitură de stat militară din Turcia. Aproximativ o treime dintre generalii turci aflaţi în serviciu au fost plasaţi în detenţie, iar cadrele didactice au primit interdicţie de a părăsi ţara. După toate aceste măsuri, președintele Erdogan plusează, impunând starea de urgenţă pentru următoarele trei luni, care le vor permite autorităţilor să ia măsuri rapide împotriva celor bănuiţi de puci sau de terorism, fără să mai treacă prin hăţișurile legale obișnuite.

Această măsură nu este în niciun fel împotriva democraţiei, a libertăţilor și a legii”, a dat asigurări președintele. Până una, alta, și Franţa este în stare de urgenţă din luna noiembrie. Situaţiile celor două ţări nu sunt însă nicidecum comparabile, intenţiile lui Erdogan de a impune un soi de dictatură pe model rusesc, poate, fiind din ce în ce mai clare. Prin măsurile pe care le ia, Erdogan împinge conștient Turcia din ce în ce mai departe de Uniunea Europeană și de valorile occidentale, un lucru periculos având în vedere cât de mult depind și UE, și SUA de o bună colaborare cu Turcia.

„Ce vedem acum că se întâmplă în Turcia se poate numi adevărata lovitură de stat, ce a avut loc săptămâna trecută a fost o caricatură… Acum în Turcia are loc o adevărată lovitură de stat care nu doreşte înlocuirea unui lider cu altul, ci reorientează Turcia din punct de vedere militar şi strategic… Turcia iese din coordonatele NATO, europene şi se îndreaptă spre cele ale dictaturilor rusă, iraniană şi, poate, chineză”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Aceste concluzii sunt doar logice, având în vedere că Erdogan pare dispus să strice relaţiile cu Europa și SUA, pentru a reintroduce pedeapsa capitală. Liderii occidentali l-au avertizat în repetate rânduri să nu se folosească de puci ca de un cec în alb pentru a face orice îi trece prin cap, însă în continuare Erdogan este de părere că „lumea nu este doar Uniunea Europeană. Nu aveţi pedeapsa capitală în SUA, Rusia, China și în alte multe ţări? Ba da!”, a declarat el postului de televiziune Al Jazeera la Ankara. În același timp, președintele și-au exprimat deja opţiunea de a colabora cu Rusia și Iranul de acum înainte. Liderul turc a vorbit la telefon cu preşedintele Iranului şi i-a spus că Turcia este pregătită să restabilească ordinea regională, alături de Teheran şi Moscova.

„Practic, împăcarea cu Rusia și această conversaţie telefonică între Ankara și Teheran spun un lucru foarte important. Turcia se împacă cu al-Assad, cu Damascul, n-o să mai sprijine grupările opoziţiei siriene și se va găsi o soluţie de a menţine în graniţele de azi statul sirian. Turcia e prea mare ca să nu joace, are o istorie prea bogată. Când ești în fruntea unei ţări de 80 milioane, cu resursele și interesele regionale pe care le are, cu dosarele complicate în relaţiile cu vecinii e imposibil să nu joci. Iar Erdogan joacă cum înţelege el”, a explicat istoricul Armand Goșu.

Între timp, părinţii și rudele soldaţilor arestaţi așteaptă cu îngrijorare să afle ce s-a întâmplat cu ei, după ce au fost audiaţi. Imaginile cu soldaţi dezbrăcaţi de uniformă și umiliţi nu sunt deloc liniștitoare. Unele dintre informaţiile la care presa a avut acces până acum ar indica că cel puţin unii dintre soldaţi nici nu erau conștienţi că participă la o lovitură de stat, ci au acţionat crezând că efectuează un exerciţiu sau că vânează vreun terorist. „În familia mea, 60% dintre noi am lucrat în serviciile de securitate. Ne iubim ţara și drapelul. Fiul meu este un soldat normal. S-a dus pe pod sub comanda conducătorului său. Fiul meu nu este un terorist. Nu este un trădător”, declara un tată care nu și-a mai văzut fiul de vineri. I-a văzut doar imaginea într-o fotografie luată pe primul pod închis de puciști în noaptea cu pricina.

UPDATE: Turcia suspendă anumite articole din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului:

Articolul 3: Interzicerea torturii

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Articolul 4: Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

1. „Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.”

Articolul 7: Nicio pedeapsă fără lege

1. „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.”

Articolul 15

1. „În perioade de război sau în cursul altor situaţii urgente care ameninţă o naţiune, orice parte semnatară poate aplica măsuri derogatorii de la obligaţiile acestei Convenţii, de amploarea necesitată strict prin situaţia respectivă, cu condiţia ca aceste măsuri să nu intre în contradicţie cu obligaţiile asumate prin reglementările internaţionale.

2. Prin aceste măsuri nu trebuie să existe nicio derogare de la Articolul 2*, cu excepţia deceselor rezultate din acte legale de război, sau de la Articolele 3, 4 (paragraful 1) şi 7.

3. Orice parte semnatară care îşi acordă dreptul de a face aceste derogări trebuie să îl ţină la curent pe secretarul general al Consiliului Europei în legătură cu măsurile luate şi motivele acestora. De asemenea, trebuie să îl informeze pe secretarul general când aceste măsuri vor înceta şi când sunt aplicate din nou deplin prevederile Convenţiei.”

*Articolul 2 se referă la protejarea dreptului la viaţă – „1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă: a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie”.