Europa riscă să își piardă „sufletul”

9

În timp ce s-a început punerea în aplicare a planului de repatriere a imigranţilor ilegali, tot mai multe sunt vocile celor îngrijoraţi de noul model pe care se structurează Europa. Dintr-un continent al incluziunii riscă să devină unul al naţionalismelor speriate. De aceeea, într-un cotidian naţional, un universitar francez se întreabă dacă Europa mai este un „terre d’asile” (un tărâm al refugiului) aşa cum a pretins mereu după al Doilea Război Mondial.

Conștientă de riscul unui derapaj iminent pentru bătrânul continent, și Organizaţia Naţiunilor Unite lansează un apel către ţările dezvoltate, cerându-le să dea dovadă de solidaritate şi să primească în viitorii trei ani în jur de 500.000 de refugiaţi sirieni. Actuala criză a refugiaţilor ar trebui să suscite o „creştere exponenţială a solidarităţii mondiale”, a declarat secretarul general ONU, Ban Ki-moon, citat de RFI.

Pe acest fond apar articole virulente precum cel semnat de preşedintele Institutului Kurd de la Paris, care apreciază că, prin acordul dintre Bruxelles şi Turcia, Europa îşi vinde sufletul „sultanului de la Ankara”, şi aceasta numai pentru a fi satisfăcuţi unii lideri „xenofobi” din ţările Europei centrale. Trecând peste animozităţile inerent subiective, de ordin politic, dintre liderul kurd şi Turcia, este inevitabil să nu se pună la îndoială formula găsită pentru rezolvarea crizei refugiaţilor, prin semnarea acordului cu Turcia.

Unii se fac că nimic important nu se întâmplă

Cele mai bogate state din lume au relocat doar 67.000 de persoane, adică 1,39% din totalul refugiaţilor sirieni, conform datelor Oxfam. Este mai mult decât evident că cifra este minimală și nu denotă faptul că ţările puternice ar fi excelat la capitolul solidaritate.

„O criză globală sistemică necesită un răspuns global sistemic. Mai degrabă decât transferarea sarcinii, avem nevoie să începem să împărţim responsabilităţile”, scrie Peter Sutherland, reprezentantul special al secretarului general ONU pentru migraţie și dezvoltare internaţională, într-un articol intitulat Să îi ajutăm împreună pe refugiaţi. În opinia demnitarului, ar trebui să încetăm să îi tratăm pe refugiaţi ca un „balast”. Pentru Sutherland, este inacceptabil faptul că doar câteva ţări sunt obligate să suporte cea mai mare parte a poverii. La fel de inacceptabil este că 86% dintre refugiaţi provin din ţări în curs de dezvoltare și că mai puţin de 100.000 pe an sunt primiţi efectiv de ţări-gazdă. „Sprijinirea refugiaţilor nu este opţională, iar noi nu putem permite ca responsabilitatea să fie definită doar de apropierea unei crize”, conchide reprezentantul ONU.

Semnalul pe care încearcă să îl tragă oficialii ONU este că această criză a migraţiei ar trebui să aibă ca obiectiv esenţial integrarea refugiaţilor, și nu „abandonarea” lor în tabere special amenajate. Iar în această privinţă nu este vorba doar de solidaritate, ci de un potenţial câștig chiar pentru ţările primitoare. „Când primirea refugiaţilor este bine organizată, ei reprezintă un câştig pentru toată lumea. Refugiaţii înseamnă noi talente şi noi experienţe în regiuni unde mâna de lucru este în curs de îmbătrânire. Tentativele de diabolizare a refugiaţilor nu sunt doar ofensatoare, ci şi incorecte la nivelul faptelor”, a mai spus Ban Ki-moon.

Integrare, dar oricum?

Perspectivele liderului ONU converg cu ale ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care îi îndemna pe români să îi primească cu inima deschisă pe refugiaţii musulmani, considerând că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi de incluziune. „Lăsaţi-i pe imigranţi să devină parte a noii Românii. Ajutaţi-i să fie musulmani şi români”, sfătuia oficialul american.

Această dorinţă de integrare este abordată de unii printr-un exces de zel. Este cazul autorităţilor belgiene, care au anunţat că imigranţii non-UE și refugiaţii care doresc să trăiască în Belgia vor trebui să semneze o declaraţie de acceptare a valorilor locale, în caz contrar cererea de rezidenţă fiind respinsă, a declarat un oficial guvernamental. Astfel persoanele care vor să rămână în Belgia pentru mai mult de trei luni vor trebui să semneze declaraţia. „Multe persoane vin din ţări cu alte valori”, a spus purtătorul de cuvânt al executivului belgian. „Dacă vor să-și facă o viaţă aici în Europa, nicio problemă cu asta, dar vor trebui să semneze această declaraţie că acceptă valorile noastre”, a adăugat el. Mai rămân însă și valorile proprii? Belgienii par să fie hotărâţi să acţioneze ferm. Este evident că teama îi mobilizează pe decidenţii politici să acţioneze într-o anumită direcţie. Este greu însă de spus dacă aceasta este și formula câștigătoare. Pentru securitatea europeană, este posibil să fie o soluţie, pentru spiritul european, nu este exclus să fie o mare înfrângere.

DISTRIBUIE: